Blogul cu vopsea

Loom

2011-08-24T01:20:00.000+03:00

Până-mi apăr teza și devin Master of Science (nu mai mult de câteva zeci de ore), așadar până voi avea timp pentru a continua seria despre Dumnezeu, vă las să vă delectați cu o animație absolut superbă.

Loom from Polynoid on Vimeo.

PS: a se vedea fullscreen, in HD.

Despre religie și alte supersiții - Ipoteza Dumnezeu

2011-07-19T12:17:00.000+03:00

În acest episod nu voi ataca defectele sau calitățile unui Dumnezeu biblic, Yahweh, sau Iisus, Allah, Zeus sau Baal.

În schimb, ipoteza sună cam așa: există un super-om, o inteligență supranaturală care voit a proiectat și creat universul cu tot ce e în el, inclusiv noi.

Seria asta va propune alternativa: orice inteligență creativă sau suficient de complexă pentru a proiecta ceva există doar ca un produs finit al unui proces extensiv de evoluție graduală.

Politeismul
Nu este clar de ce trecerea de la politeism la monoteism ar trebui considerată o îmbunătățire. Dar așa se întâmplă. Enciclopedia Catolică respinge atât politeismul cât și ateismul în 2 propoziții: ”Ateismul formal, dogmatic este auto-negat și niciodată nu a câștigat respectul unui număr considerabil de oameni. În aceeași situație este și politeismul, care deși poate fi acceptat ușor de imaginația oamenilor, nu poate satisface vreodată mintea unui filozof.”

Creștinii ar trebui să renunțe la acest raționament. Râuri de cerneală (și sânge) medievală au curs pentru analiza misterului trinității. Arius din Alexandria, în secolul patru nega faptul că Iisus este consubstanțial cu Dumnezeu (din aceeași substanță sau esență). Întrebarea logică ce urmează este: care substanță? Ce esență? Totuși această controversă a împărțit creștinismul în două iar împăratul Constantin a ordonat ca toate copiile cărții lui Arius să fie arse.

Așadar, avem un Dumnezeu în trei părți sau avem trei zei în unul? Din nou, Enciclopedia Catolică (nu am putut găsi un sinonim ortodox, dar ambele religii fac parte din creștinism) are un raționament tipic teologic (atenție, poate provoca explodarea capului): ”În unitatea Dumnezeirii sunt trei Persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, aceste trei persoane fiind distincte între ele. Prin urmare, în cuvintele Crezului Atanasian: Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu și Sfântul Duh e Dumnezeu, dar totuși nu sunt trei Dumnezei, ci unul singur.” Te doare capul?

Enciclopedia îl citează și pe teologul din secolul trei Sfântul Grigore Lucrătorul de Miracole: ”Prin urmare nimic nu este creat, nimic nu este interdependent în Trinitate: nimic nu a fost adăugat de parcă nu ar fi existat la un moment dat: prin urmare Tatăl nu a fost vreodată fară Fiu, nici Fiul fără Sfântul Duh: iar această Trinitate este de neclintit și de nealterat pe vecie.” Clar? Thomas Jefferson avea dreptate când spunea: ”Ridiculizarea este singura armă ce poate fi folosită împotriva unor propoziții neinteligibile. Ideile trebuie să fie distincte înainte ca rațiunea să acționeze asupra lor; și nici un om nu a avut vreo idee distinctă despre trinitate.”

Însă trinitatea este dusă mai departe de Romano-Catolici și ortodocși, căci se alătură și Fecioara Maria (o zeiță în toate în afară de nume, care probabil e pe locul 2 în topul rugăciunilor adresate). Dar asta nu e tot. Acestor 4 li se alătură o armată de sfinți, care dacă nu sunt semi-zei, cu siguranță sunt specialiști pe domeniul lor. Forumul comunității catolice (din nou, îmi lipsește fratele ortodox) listează 5.120 de sfinți, cu specializări în: dureri abdominale, traficanți de arme, oase rupte, geniști, boli ale sistemului excretor șamd. Adăugăm și îngerii și arhanghelii și ajungem la o ditamai grămada. Trebuie însă să recunoaștem că creștinii sunt specialiști în inventarea detaliilor și ținerea pasului cu tehnologia.

Trecând peste politeism și sutele de religii politeiste existente, va trebui să-mi cer scuze în fața cititoarelor pentru folosirea pronumelor în continuare. Dumnezeul biblic este clar bărbat iar toate pronumele referitoare la el sunt bineînțeles de sex masculin. Mi-ar fi plăcut să fie de gen neutru sau să nu aibă sex, însă se pare că nu pot evita asta. Dar până la urmă care e diferența dintre un bărbat inexistent și o femeie inexistentă?

De asemenea, cred că ai mei cititori nu cred în vreun bărbos ce stă pe un nor pufos și ne studiază. De aceea nu zăbovesc pe acest lucru. Această distracție (cu sensul de atenție greșit îndreptată) este mai rău decât irelevantă. Absurditatea ei este calculată astfel încât să distragă atenția de la faptul că orice fel de zeu este la fel de irațional.

Monoteismul
Cea mai veche religie abrahamică dintre cele trei existente, și în mod clar cea care le-a precedat este iudaismul. În timpul ocupării romane a Palestinei, creștinismul a fost fondat de Paul din Tarsus ca o religie mai puțin nemiloasă și mai puțin exclusivistă. Câteva secole mai târziu Mohammed și adepții lui s-au întors la monoteismul necompromițător și exclusivist al originalului iudaic, însă au bazat islamul pe o nouă carte, Coranul, adăugând o puternică ideologie militară pentru răspândirea ”noii” religii. Și creștinismul a fost răspândit cu sabia, încă din vremea lui Constatin, continuând cu Cruciadele, Conquistadorii și alte campanii misionare. În posturile următoare nu voi considera cele trei religii ca fiind separate decât dacă menționez asta. De asemenea, după cum am zis în primul post, mă voi concentra pe creștinism și mai ales ortodoxism pentru că-l cunosc mai bine. Despre budism și confucianism nu voi discuta pentru că le consider mai mult sisteme etice sau filozofii de viață, nu religii.

De ce este agnosticismul sărac?
Nu este nimic în neregulă cu a fi agnostic atunci când dovezile lipsesc într-un sens sau altul. Carl Sagan s-a declarat agnostic când a fost întrebat dacă există viață în altă parte a universului. Agnosticismul este o alegere bună în multe întrebări științifice, cum ar fi: ce a cauzat extincția din Permian? Ar trebui însă să fim agnostici și când vine vorba de religie și existența lui Dumnezeu?

Există două feluri de agnosticism: unul temporar, alegerea legitimă atunci când o întrebare are un răspuns, dar nu putem ajunge la el din lipsa dovezilor, din lipsa studiului lor sau din lipsa înțelegerii lor. Exemplul extincției din Permian cade în această categorie. Este un răspuns clar acolo, un adevăr, însă încă nu putem ajunge la el.

Agnosticismul permanent este pentru întrebări care nu vor putea primi răspuns vreodată, oricâte dovezi am strânge pentru simplul motiv că noțiunea de dovadă este inaplicabilă. Un exemplu este întrebarea filozofică (recent am aflat că e o dilemă filozofică, eu îmi pun această întrebare din copilărie): albastrul meu este același albastru pe care-l vezi tu? Sau albastrul tău este de fapt verde, dar ai fost învățat de mic că se numește albastru?

Agnosticismul permanent este legat de câțiva cercetători și alți intelectuali de întrebarea: există Dumnezeu? Din acest agnosticism trag însă eronat concluzia că existența sau inexistența lui Dumnezeu au o probabilitate egală.

Eu însă sunt de acord cu Dawkins, care spune că întrebarea referitoare la Dumnezeu aparține primei categorii de agnosticism. Fie există, fie nu. Este o întrebare științifică; într-o zi vom cunoaște răspunsul fără urmă de îndoială, dar până atunci putem aduce ca argument destul de solid legile probabilității.

De-a lungul istoriei multe întrebări considerate fără răspuns (ca aceasta) au primit unul. În 1835 de exemplu, filozoful francez Auguste Comte spunea că nu vom putea studia vreodată, prin vreo metodă, compoziția chimică a stelelor si structura lor minerologică. În timpul vieții lui Comte, Fraunhofer a folosit spectroscopia pentru a face exact acest lucru.

Să luăm un spectru de posibilități și să plasăm judecata umană despre existența lui Dumnezeu în liniile respective, între două extreme de certitudine. Spectrul este continuu, însă putem ”rupe” 7 pași:

1. Teiștii convinși. Probabilitatea ca Dumnezeu să existe este de 100%. După cum zicea C.G. Jung, ”Eu nu cred, eu știu.”
2. O probabilitate foarte mare, dar nu 100%. Teiștii de facto. ”Nu pot știi cu siguranță, dar cred cu tărie în Dumnezeu și îmi trăiesc viața presupunând că există”.
3. Peste 50%, dar nu foarte ridicată. Practic agnostic dar tinzând spre teism. ”Sunt foarte nesigur, dar tind să cred în Dumnezeu.”
4. Exact 50%. Agnosticii complet imparțiali. ”Existența sau inexistența lui Dumnezeu sunt la fel de probabile/improbabile.”
5. Mai puțin de 50%, dar nu foarte scăzut. Practic agnostic, dar tinzând spre ateism. ”Nu știu dacă există Dumnezeu, dar sunt sceptic.”
6. O probabilitate foarte scăzuta, apropiată de 0.Ateist de facto. ”Nu pot știi cu siguranță dar cred că Dumnezeu este foarte improbabil și-mi trăiesc viața ca și când nu ar exista.”
7. Ateiștii convinși: ”Știu că nu exista Dumnezeu cu aceeași convingere a lui Jung că există unul.”

Eu personal intru în 6-6.5. Aș fi surprins dacă mulți atei ar intra în 7, dar l-am pus pentru că am pus și 1. Iar în prima categorie sunt mulți, mulți de tot.

După cum am zis mai sus, faptul că nu știm încă cu siguranță dacă există sau nu Dumnezeu nu înseamnă că probabilitatea este de 50-50%. Nu știu dacă vedem același roșu și nu putem afla vreodată, însă șansele nu sunt 50-50%.

Deoarece existența unui zeu invizibil și de nedetectat (așa cum sunt toți, coincidență sau nu) nu poate fi demonstrată, ne uităm la probabilitate. Între noi fie vorba, asta este cea mai tare chestie reușită vreodată de religie: faptul că a convins lumea că nu cei care cred în Dumnezeu trebuie să-i demonstreze existența, ci cei care nu cred, inexistența. Lucru de altfel imposibil. Această eroare este magistral ilustrată de parabola ceainicului lui Bertrand Russell:
”Mulți ortodocși vorbesc de parcă e treaba scepticilor să demonstreze falsitatea unor dogme, și nu a dogmaticilor să le demonstreze. Aceasta este, bineînțeles, o greșeală. Dacă eu aș sugera că între Terra și Marte găsim un ceainic din porțelan aflat într-o orbită eliptică în jurul soarelui, nimeni nu mi-ar putea dărâma declarația, cu condiția să fiu suficient de grijuliu încât să menționez și că ceainicul este atât de mic încât nici cele mai puternice telescoape nu-l pot observa. Dar dacă aș continua spunând că din moment ce afirmația mea nu poate fi dovedită falsă, este intolerabil ca rațiunea umană să se îndoiască de ea, aș fi considerat pe drept ca vorbind prostii. Dacă însă existența unui asemenea ceainic ar fi atestată de o carte antică, predată ca adevăr sacru în fiecare duminică și inserată în mintea copiilor la școală, ezitarea de a accepta existența unui asemenea ceainic ar deveni un semn al excentricității și ar îndreptăți pe cel ce se îndoiește să se prezinte la psihiatru, sau la Inchiziție, în vremuri apuse.”

Variații pe această temă sunt multe: inorogul roz invizibil, intangibil și de nedetectat, monstrul zburător din spaghete, care are aceleași atribute. Știm însă că nu există un ceainic, un inorog, un monstru zburător din spaghete, însă avem probleme în a extrapola inexistența lor în religie.

Mulți teologi moderni consideră că știința nu are nici o legătură cu religia și deci nu se poate implica în studiul existenței unei ființe superioare. Afirmație total stupidă, ce continuă liniile demult trasate. Nici un progres științific nu a fost făcut vreodată după un astfel de dialog: ”-Auzi, oare cum funcționează X? -Prin puterea lui Dumnezeu.” Un astfel de răspuns anulează din start orice nevoie de argumentare, orice sete a rațiunii pentru o explicație logică și simplă. Cum să nu se implice știința într-o astfel de întrebare? Dacă nu s-ar implica știința, atunci ce te face să crezi că religia poate răspunde unei asemenea întrebări?

Sunt absolut convins că dacă ar apărea fie și cea mai infimă dovadă științifică ce ar susține existența unei ființe superioare, aceasta ar fi aruncată în ochii ateilor.

Și să nu credeți că teologii respectă ce susțin. A fost făcut la un moment dat un experiment. Au fost luați niște bolnavi (aceeași boală, aceleași variabile) și împărțiți în două grupuri. Pentru un grup s-au rugat membrii unor biserici în fiecare duminică, pentru celălalt grup nu. Acest experiment vroia să arate puterea rugăciunii. Surprinzător (hahaha), nu a fost observată nici o diferență (1802 pacienți, 6 spitale, 2.4 milioane de dolari cheltuite pentru această porcărie - din partea unei fundații religioase). Experimentul a primit și o continuare: pacienții celor două grupuri au fost informați că fie se roagă cineva pentru ei, fie că nu (membrii celuilalt grup). Rezultatele acestui experiment au arătat însă o diferență. Însă nu este cea la care te aștepți: cei care știau că se roagă cineva pentru ei s-au însănătoșit mai greu decât cei care știau că nu se roagă nimeni pentru ei. Poate din cauza stressului, poate din cauza lipsei efortului depus pentru a se face bine.

Revenind în loc de încheiere la răspunsul lui Carl Sagan, bănuiesc că răspunsul lui astăzi ar fi altfel. Apariția vieții implică anumite condiții. Presupunând că șansa ca pe o planetă să fie îndeplinite toate condițiile (temperatură, compoziție atmosferică, etc.) este de 1 la un miliard, tot ar exista 1 miliard de planete pe care e posibil să găsim viață. Totul ține de probabilitate. Iar probabilitatea ca un creator să existe este extrem de mică din simplul motiv că acel creator ar fi trebuit creat la rândul lui sau ar fi trebuit să evolueze dintr-o formă inferioară.

În episodul următor, dovezile pentru existența lui Dumnezeu.

Despre religie și alte superstiții - Respect meritat?

2011-07-18T10:35:00.001+03:00

Julian Baggini: ”Ce cred mulți atei este că deși existența în univers este doar fizică, din aceasta prind viață minți, frumusețe, emoții, valori morale - pe scurt, întreaga serie de fenomene care dă bogăție vieții umane.”

Nu degeaba am lăsat la o parte ieri definiția panteismului - concepția filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură. Panteiștii nu acceptă un Dumnezeu supranatural, ci ei folosesc acest nume ca un sinonim non-supranatural pentru Natură sau pentru Univers sau pentru legile care funcționează în aceste sisteme. Deci panteismul pentru mine nu este nimic mai mult decât ateism puțin diluat. Iar deismul la fel, un teism cu puțină apă.

Religia astăzi se bucură de un respect nemeritat. Cel mai bine a zis-o Douglas Adams, într-un discurs la Cambridge:

”Religia... are anumite idei în esența ei pe care le numim sacre sau sfinte. Asta înseamnă că '-uite o idee sau o noțiune despre care nu ai voie să zici nimic rău. pur și simplu nu ai voie. - de ce? - pentru ca nu ai.' Dacă cineva votează pentru un partid pe care nu-l agreezi, ești liber să discuți despre asta oricât ai vrea; toată lumea va avea un argument însă nimeni nu o va lua personal. Dacă cineva crede că taxele ar trebui crescute sau scăzute e liber să argumenteze. Dar dacă cineva zice 'Nu, nu pot nici măcar aprinde becul într-o sâmbătă' (nota mea: se referă la sabat - e valabil și pentru duminica ortodoxă), răspunsul cel mai probabil va fi: 'Da, respect asta.'
De ce este perfect normal să susții un anumit partid, un anumit model economic, Mac în locul Windows, dar să ai o opinie despre cum a început Universul, cine l-a creat... nu, asta e ceva sfânt? Suntem obișnuiți cu a nu pune la îndoială idei religioase, dar este deosebit de interesant câte valuri ridică Richard Dawkins când o face! Toată lumea înnebunește pentru că nu îți este permis să spui astfel de lucruri. Totuși, când analizezi rațional, nu există nici un motiv pentru care acele idei să nu fie supuse unei dezbateri, exceptând faptul că am acceptat cumva noi între noi să n-o facem.”

Dacă izbucnește un război și sunt recrutat, voi fi considerat trădător dacă refuz să lupt. Motivându-mi însă refuzul prin religie, pot scăpa basma curată.

La polul opus, întâlnim rezistența de a folosi apartenența religioasă pentru facțiunile în război. În Irlanda de Nord nu ne referim la Catolici și Protestanți, ci la Naționaliști și Loialiști. Iugoslavia este discutabil eufemismul pentru epurare religioasă, în care au fost implicați sârbii ortodocși, croații catolici și bosniacii musulmani.

Alt exemplu al privilegiilor religiei: în 2006 o instanță din Statele Unite a decis că este ok pentru ca adepții unei biserici din New Mexico să folosească droguri halucinogene pentru că ei credeau că acestea le înlesnesc contactul cu Dumnezeu. Atenție, a fost de ajuns ca ei doar să creadă acest lucru. Cu toate acestea, bolnavii cu dureri atroce ce vor să folosească un drog ușor, cannabisul (care a fost demonstrat că poate reduce grețurile și efectele secundare ale celor care trec prin chimioterapie) sunt pasibili de închisoare. Religia bate știința.

În 2006 a apărut un articol în Los Angeles Times în care se spunea că numeroase grupuri creștine în campusuri ale unor universități americane dau în judecată respectivele universități pentru politicile anti-discriminare, inclusiv interzicerea hărțuirii și abuzului homosexualilor. Ca un exemplu tipic, părinții unui copil de 12 ani au reușit să ”câștige” în instanță dreptul copilului de a purta la școală un tricou pe care scria: ”Homosexulitatea este un păcat, Islamul este o minciună, avortul este o crimă. Unele lucruri sunt simple”. Nu a fost contestat însă dreptul la libertatea opiniilor și cuvântului, ci la libertatea religiei.

Bănuiesc că vă amintiți de cazul acelor benzi desenate ce-l înfățișau de Mahommed și revoltele produse de acestea în Asia şi Africa. Interesant e benzile desenate ce au produs nemulțumirea (3 din 15) nu au fost vreodată publicate. Ba mai mult, au fost desenate de musulmani danezi și duse în țări unde religia încă face legea (Indonezia, Nigeria, etc.) pentru instigare, alături de documente ce arătau asuprirea musulmanilor în Danemarca și alte țări din Europa. Țin minte și acum imagini cu femei ce purtau burka (acea odioasă invenție a omului care acoperă fiecare centimetru pătrat al pielii unei femei) și țineau pancarte pe care scria: Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Hitler. Ce altă disensiune poate duce la așa ceva, decât una bazată pe religie?

Acum câteva zile am văzut într-o emisiune pe care o urmăresc și recomand, The Daily Show, cum soțul unei candidate ce dorește nominalizarea din partea partidului republican pentru cursa pentru președinția SUA a deschis o clinică în care pretinde că vindecă homosexulitatea prin rugăciune și citirea Bibliei. Fiecare om e liber să facă ce vrea, ce simte, ce dorește. Nimeni nu are vreun drept de judecată asupra altui om.

Nu mai departe de România, această minunată țara, religia afectează mintea majorității populației. În Constituție, România e caracterizată ca un stat laic. Adică statul este complet separat de orice cult religios. Numai că la ultimul recensământ ortodocșii au ieșit majoritari cu vreo peste 90%. Asta atunci înseamnă că e ok să cheltuim bani de la buget pentru construcția catedralei mantuirii neamului prost, e ok să construim mai multe biserici decât școli și spitale (la un loc: 18.300 de biserici, 425 de spitale, 4.700 de școli generale. Nu doar la un loc, ci de 3-4 ori mai mult), e ok să plătim popii de la buget (neluând în considerare munții de bani care le sunt băgați în buzunar), e ok să nu luăm taxe de la bor, dar să tăiem salariile profesorilor și medicilor, pensiile, alocațiile. Numai într-o țară cu o majoritate îndoctrinată aceste lucruri sunt considerate normale și chiar de dorit. Eu unul cred că acele zeci de milioane de euro ar fi fost mai bine băgate în renovarea unor școli sau spitale. Dar hei, asta cred eu. Și sper că și voi.

În continuare ați putea spune că nici voi nu sunteți de acord cu lucrurile astea și credința, religia voastră sunt peste popi și discriminare. Să fie oare asta mai bine?

În episodul următor - Ipoteza Dumnezeu.

Despre religie și alte superstiții - Prolog

2011-07-16T21:25:00.000+03:00

Încep această serie din mai multe motive. În primul rând, la fel ca în cazul seriei despre evoluție, aș vrea să trezesc rațiunea. În al doilea rând pentru că mulți dintre cei care se consideră credincioși (și mai ales ortodocși) nu știu de fapt în ce cred. Iar în al treilea, însă cu siguranță nu în ultimul rând, pentru că mulți nu știu că au și varianta de a nu îmbrățișa vreuna din religii.

Cam astea sunt cele 3 mari direcții pe care le va urma această serie. Nu încerc să conving pe cineva că ateismul este cea mai bună cale. Voi încerca să explic de ce sunt eu ateu, iar dacă vreunul din cititorii mei va rezona cu argumentările mele și va decide pentru el/ea însuși/însăși că este o variantă mai bună decât cea pe care o acceptă acum, voi fi cu atât mai bucuros.

Pentru început însă, trebuie să clarificăm niște noțiuni.

Religie, religii, s.f. - credință în existența unei forțe supranaturale (care implică un ansamblu de acte rituale) și adorarea ei.

Credincios, -oasă, adj. (adesea substantivat) - care crede în existența lui (Dumne)zeu și se conformează practicilor religioase.

Agnostic, adj. (adesea substantivat) - persoană care aderă la concepția filozofică idelistă conform căreia posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor nu poate fi realizată în totalitate.

Ateism, s.n. - concepție materialistă care respinge religia, credința în supranatural și existența oricărei divinități, a miracolelor și a vieții de apoi.

Cei care cred în existența lui Dumnezeu se împart la rândul lor în două curente filozofice:

- Deism, concepție filozofică religioasă care admite existența lui Dumnezeu drept creator al universului, negând intervenția lui în dezvoltarea naturii și a societății (adică un Dumnezeu care nu ascultă rugăciuni, nu îndoaie legile fizicii și matematicii pentru ca cineva să câștige la loto și nu aduce o inundație în vreun sat în care locuitorii preferă să bea o bere decât să meargă la biserică)
- Teism, concepție filozofică religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă absolută, supranaturală și conducătoare a lumii (și care face toate lucrurile de mai sus).

Concepția societății se schimbă cu trecerea timpului. Acum 200 de ani să fi fost deist echivala cu ateismul, acum însă deismul e băgat în aceeași oală cu teismul.

Bineînțeles, există și concepții total diferite. Una este credința einsteiniană, pe care cu toții cred că o îmbrățișăm. Iată ce spunea fizicianul: ”nu i-am impus Naturii vreodată un țel sau obiectiv, sau orice ar putea fi considerat antropomorf. Ce văd eu în Natură este structura magnifică ce poate fi numai imperfect înțeleasă și care trebuie să umple un om rațional cu un sentiment de umilință. Aceasta este o trăire veritabil religioasă care nu are nimic de-a face cu misticismul.”

În acest sens sunt și eu o persoană religioasă și mi-ar părea rău să cred că vreunul din cititorii mei nu-mi împărășește părerea.

De aici însă până la viață veșnică, iad, rai, minuni, ritualuri făcute pentru ființa supremă este o cale foarte lungă. În episoadele următoare voi încerca să explic de ce religia (clasică, nu einsteiniană) este nocivă, de ce existența unei inteligențe supreme este atât de improbabilă încât este aproape sigur falsă, de ce Biblia este orice numai o sursă de moralitate nu, de ce nu putem alege doar ce ne convine din religie. Îmi voi axa argumentele mai ales pe ortodoxism pentru că îmi este mai cunoscut și pentru că majoritatea cititorilor mei aparține acestei religii.

Cine mă va acuza de aceeași înverșunare a îndoctrinaților ce știu una și bună nu se va putea înșela mai tare. Ar putea încerca, dar nu ar reuși. Diferența dintre un ateu și un credincios este că cel din urmă crede în ceea ce crede în ciuda dovezilor ce demonstrează contrariul. Un ateu însă este ateu numai până la proba contrarie. La fel ca în cazul evoluției. Accept evoluția pentru că toate dovezile o sprijină. Dacă ar apărea dovezi care s-o dărâme, aș fi primul care ar spune: ”mda, până la urmă evoluția nu este adevărată. Hai să căutăm alt model.” Urmând același algoritm, ateismul este o religie la fel cum chelia este o culoare de păr. Sau la fel cum un televizor oprit este un post tv. Sau la fel cum a nu fuma este un viciu.

Pănă acum ceva timp (cât este secret de stat) eram agnostic. Citind, am ajuns însă la concluzia că agnosticismul este o formă lașă de ateism. În continuare am gândit că deși eu sunt ateu, religia este un ”rău necesar” pentru oamenii care își construiesc noțiunile de moralitate din Cartea Sfântă și care poate nu pot înțelege și cuprinde multe din fenomenele care pot fi explicate mai elegant și simplu altfel decât prin religie (cum e evoluția). Acum însă cred că omul, ca societate, nu mai trebuie privit cu condescendență. Da, ateismul este apanajul persoanelor tinere cu un grad ridicat de educație, în special cercetătorilor și celor care sunt atrași de științele exacte. Dar asta nu înseamnă că restul trebuie lăsat în ignoranță. De aceea nevoia pentru trezirea rațiunii.

Da, de asemenea înțeleg că umanitatea are nevoie de consolare, însă nu este cam pueril să gândim că universul ne-o datorează? Dacă religia te consolează, nu înseamnă că este întemeiată pe adevăr. Decât să pierdem astfel timpul scurt pe care-l avem, atât ca specie cât și ca indivizi, nu mai bine am concentra această consolare spre știință, spre artă, spre umanitate în general?

Nu pot respecta un sistem de valori bazat pe îndobitocirea adepților și pe negarea lucrurilor observabile.

Ca de obicei, îmi rog cititorii să mă contrazică atunci când au contra-argumente și să mă corecteze atunci când voi greși.

Pe mâine!

Deznodământul ultimelor 3 săptămâni

2011-07-12T12:34:00.001+03:00

După ce m-am plimbat ca vodă prin lobodă pe la un Institut Max Planck si Oxford, lucrurile s-au mai clarificat zilelele trecute. Și dacă unele s-au clarificat, altele sunt mai tulburi ca niciodată.

Nu am primit a doua ofertă la Oxford. Ar fi fost chiar culmea să fi intrat la Oxford de două ori într-un an. Probabil ăsta mi-ar fi fost sfârșitul deoarece nu cred că m-aș fi trezit din beție :)

Chiar dacă am primit această veste, am refuzat oferta venită de la Max Planck. Mi-a plăcut grupul, mi-a plăcut șefa, mi-au plăcut proiectele propuse, însă intuiția mi-a spus să nu accept. Poate pentru că doar mi-au plăcut și nu m-am îndrăgostit până peste cap de ele. Oricare ar fi explicația, emailul de refuz este trimis.

Am ajuns astfel la o singură variantă. Să rămân la Erasmus, tot în Institutul de Celule Stem, într-un grup care lucrează pe celule stem embrionare și care are o poziție disponibilă. Sunt foarte mulți aplicanți, să văd ce-o ieși. Partea faină e proiectul, din care pot ieși câteva articole tari, poate chiar un Nature-două. Din două una: fie primesc această poziție și plec la post-doc la Oxford (sau Cambridge, nu mă deranjează, însă mie-mi place Oxford mai mult), fie nu o primesc și atunci mai încerc în toamnă la Oxford, Cambridge și poate Edinburgh (deși pot ajunge acolo și acum, e doar o variantă de rezervă).

Așadar obiectivele mele rămân aceleași. Asta deoarece cu cât ți le schimbi mai des, cu atât mai mult înseamnă că nu reușești să ți le atingi.

Asta doar dacă nu cumva are vreunul din cititorii mei 40.000 de lire rătăcite undeva prin casă și este dispus să mi le dea mie pentru a semna contractul pentru prima ofertă primită de la Oxford.

Evoluția - Punct final

2011-07-03T01:09:00.002+03:00

Pe lângă selecția naturală pe care am văzut-o ieri (și nu pot accentua destul de tare și prin destule repetiții ce e selecția naturală: propagarea non-întâmplătoare a unor mutații aleatoare SAU propagarea și acumularea caracterelor îmbunătățite în defavoarea celor care aduc un dezavantaj), mai avem si selecție sexuală.

Un exemplu este coada păunului, care oricât de incomodă ar fi, arată astfel pentru că femelele îi preferă pe masculii ”dotați”.

Alt exemplu vine de la peștii guppy.

În mediul lor natural (râurile din America de Sud), masculii (căci tot ei sunt cei colorați, că doar femelele fac selecția) trebuie să aibă foarte mare grijă cu pigmentul. Prea puțină culoare, nu se reproduc. Prea multă și nu mai apucă să se reproducă pentru că sunt imediat mâncați de prădători. Când luăm însă o pereche de pești din râu și îi ținem în acvariu, deci fără presiunea prădătorilor, putem observa o creștere majoră a pigmentației (după câteva generații). Asta pentru că au scăpat de presiunea prădătorilor și trebuie să se combine cu cât mai multe gagici.

Toate aceste exemple (precum și cel de ieri cu E. coli și selecția antropică de acum câteva săptămâni) arată puterea selecției intra-specifice. Trebuie însă reținut că toate s-au produs în foarte foarte foarte scurt timp comparativ cu miliardele de ani pe care le-a avut viața la dispoziție.

Specia este o noțiune abstractă, gândită de om. Reprezintă totalitatea indivizilor cu caractere comune, ce se pot reproduce între ei.

Acum să ne imaginăm următorul scenariu: avem o populație aparținând aceleiași specii ce trăiește într-un loc mirific, cum ar fi o vale. La un moment dat, se produce o catastrofă: un râu își schimbă cursul, au loc alunecări de teren, are loc un cutremur, ceva major care modifică acea vale. Populația noastră amărâtă acum este împărțită în două subpopulații de noul curs, de o prăpastie, etc. Avem două populații ale aceleiași specii. Trec ani. Câteva zeci, câteva sute, câteva mii, câteva milioane. Populațiile nu se întâlnesc între ele. La un moment dat, într-o populație se fixează (încet-încet) o rearanjare majoră a materialului genetic: o fuziune a doi cromosomi sau o fiziune a unuia (sau se adună schimbări minore și mai multe: se modifică niște căi de semnalizare, etc.). După atâția ani, cele două populații inițiale se întâlnesc (poate a venit Oprescu și a construit un pasaj). Chiar dacă au pornit de la aceeași populație inițială, indivizii celor două populații nu se mai pot reproduce între ei din cauza diferențelor din bagajul genetic.

Așa apar noile specii. Nu vă trece prin cap nici un exemplu? Cum altfel am putea explica prezența marsupialelor numai în Australia? Este evident că atunci când Australia era lipită de Asia, cele două continente împărtășeau aceleași specii (în partea de sud-est). La un moment dat însă Australia a început să intre în derivă. Nu cu 50 de km pe zi, dar încet-încet. Deoarece mișcarea continentală este atât de înceată, pentru multe generații animalele puteau face naveta între Australia și Asia (fie înotând, fie aflându-se pe bușteni cărați de valuri). La un moment dat însă această navetă nu a mai putut avea loc din cauza distanței mult prea mari. Astfel, mamiferele primitive ce se aflau deja pe noul continent au avut liber la evoluție.

Este o explicație atât de frumoasă și atât de logică, dar cel mai important, atât de simplă.

Exemple și dovezi pentru evoluție sunt enorm de multe. Deoarece blogul acesta nu se numește blogul cu evoluție, prefer să mă opresc aici.

Argumentul preferat al creaționiștilor este că șansele ca evoluția să se fi întâmplat sunt incredibil de mici. Ei compară evoluția cu următoarele lucruri:
- este la fel de improbabilă (și speciile de azi sunt la fel de improbabil rodul evoluției) precum un uragan care trece printr-un depozit de fiare vechi, rezultând construcția unui Boeing 747.
- idem, este la fel de improbabilă precum este scrierea Luceafărului prin aruncarea unui sac cu litere în sus.

Creaționiștii însă nu pot (sau nu vor) înțelege că evoluția nu este șansă, nu este aruncat cu zarul. După cum am zis și ieri, este o acumulație. Poți arunca litere în sus. Atunci când cad, le lași jos pe acelea care s-ar potrivi. Iei restul, arunci iar. Făcând acest lucru de mii și mii de ori, ai putea ajunge la un moment dat la Luceafăr. De asemenea, evoluția nu are un scop, nu are o finalitate.Cât timp va fi viață, ea va evolua.

Din 1859 nu s-a găsit absolut nici o dovadă împotriva evoluției. Nici măcar o urmă de dovadă. S-au adunat însă dovezi peste dovezi pentru (de la distribuție geografică, la fosile și legături genetice și biochimie).

Doar două lucruri ar putea arunca evoluția în domeniul îndoielii:

1. după cum a zis Haldane și după cum încă zice Dawkins, descoperirea fosilelor unui iepure în stratul de rocă precambrian (deci cu mult înainte de apariția mamiferelor) - trebuie însă ca apartenența acestei fosile la respectivul strat să fie sigură, căci încercări de fraudare ale creaționiștilor au existat.

2. să fie descoperit un organism/un organ/o celulă/o cale de semnalizare/o proteină care să valideze principiul complexității ireductibile. Adică existența acestui ceva să nu poată fi explicată printr-o evoluție dintr-un sistem anterior.

Nu e nevoie să mai spun, nimic măcar pe aproape nu a fost găsit vreodată și nu va fi găsit.

Ziceam mai sus de creaționiștii care gândesc că evoluția are mult prea puține șanse. Ei ignoră total faptul că dacă tot ce vedem ar fi fost creat, această ființă supranaturală care să creeze tot ar fi muuuuuuuuuult mai improbabilă, din simplul motiv că orice ființă îndeajuns de complexă pentru a crea ceva trebuie la rândul ei să fi evoluat sau să fi fost creată. Așadar, cine l-a creat pe creator sau a câta versiune de creator este? Șansele ca așa ceva să se fi întâmplat sunt cu adevărat aproape de inexistență.

Dar despre creator(i), superstiția numită religie și răul care (cu pe în față) l-a adus și-l aduce omenirii într-o nouă serie.

Cine are nelămuriri, adăugiri, întrebări, nu vă sfiiți. Băgați un comentariu și discutăm în continuare. Nu e nimic mai oribil decât să crezi/accepți ceva doar în lipsă de opțiuni.

Evoluția - Partea a IVa

2011-07-02T18:28:00.001+03:00

Încet-încet ne apropiem de finalul acestei serii. În penultima parte vom vorbi despre evoluția observată în laborator, fără intervenție antropică sau supranaturală.

Este vorba despre experimentul evoluției pe termen lung a Escherichia coli, experiment pornit de Richard Lenski, încă în derulare și pornit în 1988. Este un experiment ce urmărește modificările genetice în 12 populații aproape identice (și veți vedea de ce aproape) de E. coli. În februarie 2010 s-a ajuns la generația cu numărul 50.000.

Experimentul a fost gândit și pornit pentru a clarifica anumite aspecte ale biologiei evoluționare: cum variază rata evoluției în timp, dacă schimbările evoluționare sunt repetabile în populații separate, dar cu medii identice, precum și pentru a studia relația dintre evoluție la nivel fenotipic și genomic. Avantajele folosirii E. coli sunt timpul scurt al fiecărei generații și faptul că populații relativ mari pot fi studiate într-un timp scurt și într-un mod destul de facil. Bacteriile pot fi crio-conservate, creând astfel ceea ce Lenski a numit ”fosile înghețate” care pot fi ”înviate” oricând și folosite pentru a reporni vreo populație în cazul unei contaminări sau a altei probleme. Un alt mare (dar mare de tot) avantaj al E. coli a fost înmulțirea lor asexuată, fără conjugare bacteriană, fapt ce limitează studiul evoluției numai la mutațiile noi și permite unor markeri genetici să persiste.

Acum să trecem la ce au făcut oamenii ăștia deștepți de fapt: fiecare din cele 12 populații a fost ținută într-un incubator, cu același mediu de cultură (ce conținea nutrienți în cantitate minimă, fără aminoacizi și alte ”bonusuri”). În fiecare zi (din '88 încoace, absolut în fiecare zi), 1% din fiecare populație este transferat în noi recipiente, cu nou mediu de cultură. La fiecare 500 de generații (aproximativ 75 de zile), sunt înghețate probe. Fiecare populație este testată pentru diferite lucruri în mod regulat. Deoarece s-a trecut de 50.000 de generații, putem considera că bacteriile au suferit atât de multe mutații spontane (acel lucru aleator care e cuplat cu o supraviețuire non-întâmplătoare = evoluția) încât fiecare mutație punctiformă (deci a unei singure nucleotide) posibilă din genomul E. coli s-a produs de mai multe ori.

Linia inițială de E. coli, din care au fost derivate cele 12, avea anumite caracteristici genetice. Printre ele, Ara-, adica incapacitatea bacteriilor de a crește pe un mediu cu arabinoză. Înainte de începerea experimentului, Lenski a pregătit o variantă Ara+, adică una care ar putea crește pe un mediu cu arabinoză. Așadar cele 12 populații aproape identice erau de fapt 6 Ara- și 6 Ara+ (identice în rest), cele două putând fi astfel comparate între ele. Între timp markeri genetici unici au apărut în fiecare linie.

În primii ani ai experimentului, evoluția a urmat pași comuni în toate liniile: generații mai rapide, volume celulare mai mari, densități maxime ale populației mai mici, toate comparate cu linia inițială - după vreo 20.000 de generații, acestea au atins un platou. Toate liniile s-au specializat în metabolizarea glucozei (nutrientul de bază din mediul de cultură) și se putea observa o scădere a parametrilor de mai sus atunci când o parte din bacterii erau cultivate pe alte medii. Din cele 12 populații, în 4 au apărut defecte în mecanismul de reparare al ADN-ului, ceea ce a crescut rata mutațiilor în acele linii.

Deși se estimează că fiecare populație a trecut prin sute de milioane de mutații (nu apare câte o mutație într-o populație, ci una sau mai multe în fiecare individ al acelei populații) în primele 20.000 de generații, Lenski a estimat că doar între 10-20 de mutații pozitive (care aduceau un beneficiu) s-au fixat în fiecare populație, dintr-un total de (poate) 100, inclusiv neutre.

În 2008 însă, Lenski și colaboratorii săi au anunțat ceva senzațional. Am zis mai sus că bacteriile erau crescute pe medii sărace în nutrienți (bacteriile puteau folosi numai glucoza din mediu ca hrană). Eh, acele medii conțineau și alte ingrediente. Printre ele, citratul. Descoperirea senzațională a fost că bacteriile dintr-o linie au evoluat abilitatea de a folosi citratul din mediu ca sursă de energie. E. coli nu poate transporta citratul prin membrană (lucrul ăsta e folosit pentru a diferenția între E. coli și Salmonella). Cam pe la generația 33.127, a fost observată o creștere semnificativă a mărimii numărului de indivizi în una din populații. S-a descoperit că în această populație erau clone ce se puteau hrăni cu citratul din mediu.

Examinarea unor probe din generațiile anterioare (aici se cunoaște că experimentul a fost extraordinar de bine gândit și organizat) a arătat că indivizi ce creșteau pe citrat au apărut undeva între generațiile 31-31.500 (fiind exclusă o contaminare). Atunci când au ”înviat” probe și mai ”bătrâne”, după un număr de generații, au observat același lucru: apariția abilității de creștere pe citrat. Atunci când au mers însă la probe izolate înainte de generația 20.000 (a aceleiași linii), nu au mai văzut acest lucru.

Concluzia ce poate fi trasă de aici este că această evoluție a utilizării citratului a depins de o primă mutație (care a apărut undeva după generația 20.000), poate neutră, care a ”pregătit” această linie pentru o mutație ulterioară ce a permis utilizarea citratului ca hrană. A fost nevoie așadar de două mutații, neapărat în ordinea în care s-au produs, pentru acest efect.

Deși au fost sute de milioane de mutații în mii de miliarde de indivizi diferiți, doar un individ a suferit mutația inițială A, aceasta s-a fixat în linie, iar un al doilea individ, poate 10.000 de generații mai târziu a suferit mutația B care la rândul ei s-a fixat și a dus la această îmbunătățire.

Este un exemplu excelent de selecție naturală (supraviețuirea celui mai puternic pentru că atunci când bacteriile care se hrănesc numai cu glucoză, la terminarea ei, ating un platou în reproducere, pe când cele care se mai pot hrăni în continuare cu citrat se mai înmulțesc de câteva ori, până la dispariția celor care se hrănesc exclusiv cu glucoză).

Este de asemenea un exemplu excelent pentru a ilustra faptul că evoluția nu se bazează exclusiv pe șansă, ci pe selecția naturală. Evoluția de asemenea durează enorm de mult. Poate peste 500.000 de generații aceste 12 linii se vor abate atât de mult de la linia inițială încât vor putea fi considerate ca aparținând unor specii diferite. Și nu vorbim decât de bacterii, deci de timpi de generație foarte scurți.

Poate cel mai important lucru este acela că evoluția este o acumulare. Mutațiile pozitive se adună, de cele negative se scapă. Țineți asta în minte. Omul nu a apărut instantaneu, ci în ultimele 6-7 milioane de ani au apărut îmbunătățiri care s-au acumulat, rezultând în final Homo sapiens sapiens. Iar acest lucru este valabil pentru orice specie.

Mai jos puteți vedea recipientele în care au fost crescute liniile, iar în vasul din mijloc, cel tulbure, este linia ce se hrănește și cu citrat (este tulbure deoarece acolo sunt mai multe bacterii).

Jurnal de călătorie - Final

2011-06-30T20:22:00.000+03:00

Au trecut două săptămâni ca o clipire.

Marți mi-am luat adio de la Oxford. După interviu, care nu a mers extraordinar (nici de rău, dar nici de bine), am luat pentru ultima dată (în viitorul apropiat) la pas magnificul oraș. Mi s-a părut extrem de potrivit ca la ultima cină, în loc de pâine și vin (sic!), să mănânc fish and chips și să beau un ultim ale, Pride of Oxford.

După masă am absorbit tot ce am putut din oraș în câteva ore: Radcliffe Camera, câteva colegii, biblioteca Bodleian, turnurile visătoare. Pentru câteva minute, am uitat de mine și de brevitatea timpului rămas și am preferat să stau pe treptele clădirii Clarendon și să citesc.

A doua zi, adică ieri, m-am întors în Rotterdam. Am văzut că și englezii au incapabilii lor. În aeroport, la check-in (căci nu am găsit vreo imprimanta pentru a-mi face check-in-ul singur), unei gagici i-au trebuit minute bune să găsească un cod de țară pentru România. A căutat în pașaport, a întrebat două vecine. Până la urmă a băgat OTP și a terminat treaba. Dar pentru ca nu cumva să plec cu vreo urmă de îndoiala asupra inteligenței și pregătirii ei (sau a lipsei lor), mă lovește cu întrebarea: aveți viză? (În gând - duduie incompetentă,) nu-mi trebuie viză.

Cam atât pentru aceste două săptămâni. Recomand oricui are drum spre Marea Britanie o oprire de 2-3 zile la Oxford.

Acum mi se pare că olandezii circulă pe partea ”greșită” a drumului.

Jurnal de călătorie - A doua zi în Oxford

2011-06-26T19:25:00.000+03:00

Orașul ăsta nu mă lasă să dorm.

Plăcerea vieții mele e să dorm până la prânz. Cu toate acestea, azi parcă îmi șoptea orașul în ureche: hai, trezește-te, marș la plimbat. Așa că m-am trezit și am băgat plimbare (nu e bine să ignori vocile pe care le auzi din neant...).

Oxfordul, orașul turnurilor visătoare, după cum bine îl caracteriza Matthew Arnold, este unul care trișează fizica. Atunci când te plimbi pe străzile vechi de sute de ani și te ia durerea de gât de la unghiul aproape imposibil în care trebuie să-l ții, uiți o dimensiune. Te plimbi doar în spațiu, iar atemporalitatea te înfășoară. Cât timp dreptul urmează stângul și viceversa, ești nemuritor. Clădirile la care te uiți au chiar și 800 de ani. Tu de ce n-ai avea?

Am intrat în trei muzee azi. Este extraordinar faptul că nu plătești intrarea. Doar este orașul unde informațiile te invadează din toate direcțiile. Ești doar rugat, dacă vrei, să lași cât te ține buzunarul, fiind necesare în medie 2 lire/persoană pentru întreținerea lor.

Așadar, am intrat în Muzeul Istoriei Științei, Muzeul Pitt Rivers (antropologie, civilizație, istorie etnografică) și bineînțeles Muzeul de Istorie Naturală. Am văzut Jurassic Park prin '93 sau '94. E filmul care m-a împins definitiv spre știință (unii tocilari au Star Wars, alții Star Trek, eu am Jurassic Park). A durat ”doar” 17 ani până am văzut un T-Rex și un Triceratops la 15 cm de mine. Și mi-a plăcut la nebunie și aranjarea vitrinelor ce tratau evoluția hominizilor și a omului. Nu ai cum să nu accepți evoluția când vezi fosilele.

Suvenirul pe care mi l-am cumpărat azi este The God Delusion, de Richard Dawkins (raportez după ce-o citesc).

Ieri mi-am băgat camera într-o ședință de psihanaliză, încercând să-i explic că trebuie să-și facă treaba, chiar dacă e intimidant ce pozează. M-a ascultat azi, dar doar pentru vreo 4-5 poze. După aceea s-a rușinat iar.
Queen's College:

Turnul University Church St Mary the Virgin:

Și două magazine drăguțe:

Mâine pregătirea finală pentru interviu.

Jurnal de călătorie - Partea a IIa

2011-06-25T22:52:00.000+03:00

După călătoria destul de interesantă de acum câteva zile, din Gottingen, azi am purces pe un nou drum. Dimineața mi-a început pe la 2 jumate astfel: ”Pi*da mă-tii de adunătură netrebnică de circuite și rezistențe, taci în pi*da mă-tii!” (autorul a folosit repetiția în acest caz pentru a accentua disprețul și ura purtate față de orice aparat făcut și inventat de mâna omului pentru a-l trezi, scoțând astfel la iveală natura sadomasochistă a ființei umane).

După această experiență neplăcută cu tehnologia, am luat frumușel un taxi până la gară, din gară trenul până la Schiphol, iar de acolo avionul până la Londra, aeroportul Heathrow. Zborul a decurs cam așa: Bună ziua, bun venit la bord. Pregătiți-vă pentru decolare. Am ajuns deasupra stratului de nori, am petrecut acolo vreo 4-5 minute, după aceea am început coborârea. În total vreo 40-45 de minute. M-a încercat un sentiment extraordinar atunci când am coborât sub nori (care cred că erau la 50 de metri de sol) și am văzut mașinile circulând invers. Sentiment ce a revenit mai târziu când am auzit lumea vorbind. Mă pregătesc de 15 ani să ajung în UK și se pare că tot nepregătit am fost.

Partea interesantă acum urmează, pentru că numai câteva persoane știau care este destinația finală de azi: OXFORD. Acel Oxford, orașul ce găzduiește extraordinara universitate, acel Oxford prin care s-au plimbat Halley, Golding, Tolkien, Lawrence, Bhutto, Mr. Bean (aka Rowan Atkinson), visul, unicul. Asta pentru că marți am un al doilea interviu pentru o poziție aici. De fapt e al treilea, dacă iau în considerare interviul pe care l-am avut în toamnă (ce a rezultat într-o ofertă pe care însă nu o pot accepta pentru că nu este finanțată în totalitate) și cel preliminar, la telefon, de acum două săptămâni pentru această poziție. E un proiect destul de interesant, în care m-aș ocupa de celulele stem leucemice. Însă trebuie să fac o treabă bună marți.

După ce am ajuns, pe la 10, în hotel (impropriu spus hotel, este o casă pentru oaspeți) am tras un somn de vreo 3 ore. Trezit cu forțe proaspete am plecat să fac cunoștință cu visul.

Prima dată m-am oprit la un pub ( The White Horse) pentru d-ale gurii, iar după aceea am luat autobuzul spre Oxford (căci acum stau în Headington, pentru că e mai aproape de institutul unde am interviu - 10 minute de mers cu autobuzul până în centrul Oxfordului).

Am băut pentru prima dată ale (care în esența ei și a mamei ei tot bere este, însă cu un gust puternic de malț; drept urmare, nu aș recomanda-o unor doamne și domnișoare).

Da, se numește Bătrâna Găină Pătată/Pistruiată. Mi s-a părut deosebit de englez faptul că pe spate scrie că medicii recomandă băutul a maxim 3-4 astfel de beri pe zi pentru un bărbat (0,5 l, 5.2%).

După ce m-am cinstit sănătos, mi-am continuat călătoria.

Ăsta e turnul bisericii Sfintei Fecioare Maria, undeva chiar în buricul orașului. Am urcat până în turn, de unde am făcut poza următoare, ce înfățișează biblioteca Radcliffe (sau Radcliffe Camera):

În dreapta pozei de mai sus se află Colegiul All Souls, adică poza de mai jos (toți studenții universității din Oxford aparțin unui colegiu - multe vechi, unele mai noi, câteva zeci în total; fiecare colegiu are propria sală de mese, propria bibliotecă, propriul campus, exact ca în Harry Potter pentru cine e pasionat - ale cărui colegii de altfel au fost copiate după câteva colegii de la Oxford):

Colegiile nu pot fi văzute decât de afară pentru a acorda intimitatea necesară studenților. Am aruncat un ochi și în curtea Queen's College, cel care mi-a făcut mie oferta în iarnă, construit pe la 1300 și arată cam la fel, lucru care mi-a indus o activitate sporită a glandelor salivare (mai jos intrarea la Hertford College).

Intrarea în All Souls College:

Ultima fotografie a turului de azi este cu o parte a bibliotecii Bodleian (ce are ”doar” 11 milioane de volume).

Am văzut și o mireasă azi, căci te poți căsători la bisericile colegiilor, iar o sală din Bodleian era rezervată pentru o recepție.

Partea extrem de nasoală este că a mea cameră nu a rezistat minunățiilor spre care o îndreptam și a cam început să facă figuri, deci cred că nu voi mai putea face alte poze în următoarele zile. Decât cu ochii minții, dar nu știu unde se bagă USB-ul (și mi-e frică să întreb).

Pe mâine (poate)!

Jurnal de călătorie - Final german

2011-06-21T21:21:00.000+03:00

Pozele sunt puține. Și nu cine știe ce. Pentru că în Gottingen ploua mai mult parcă decât în Rotterdam. Din 6 zile, în una singură nu a plouat. Așadar azi am încercat să trag niște cadre rapide, înainte să înceapă ploaia.

Orășelul e mic tare, dar e plin de tineri. Oricum dacă accept oferta primită de aici nu voi petrece prea mult timp în afara laboratorului. Fetița-statuie e Ganseliesel, sau fata cu gâștele. Se spune că este cea mai sărutată fată din lume pentru că tradiția cere fiecărui doctorand ce-și apără cu succes teza, devenind doctor, să treacă pe la ea să-i sărute obrazul din bronz.

Plec mâine din Germania așadar cu multe multe gânduri pe cap. Ieri, alaltăieri credeam că nu voi accepta această ofertă. Credeam că nu mi se poate oferi un proiect care să mă atragă atât de mult, de care să mă îndrăgostesc (căci da, pentru a băga orele infernale cerute aici trebuie să iubești ce faci). Astăzi aproape am rămas cu acel gând cât timp șefa grupului îmi spunea ce ar vrea de la mine, pe ce proiect de bază ar vrea să mă pună (destul de drăguț, dar cu o doză de îndoială). M-a plesnit peste față însă și cu un al doilea proiect, unul de mare risc (căci poate sau nu să iasă ceva din el), unul pe felia mea, unul pe care altcineva din grup nu-l poate face, unul care ar fi răspunderea mea și care poate avea niște rezultate foarte foarte tari.

Așadar am mult de gândit. Decizia nu va veni decât peste câteva săptămâni pentru că sâmbătă plec spre următoare destinație. Care va rămâne secretă până atunci.

Jurnal de călătorie - Best ... day ... ever

2011-06-20T20:11:00.000+03:00

Ziua de azi nu a început într-un mod senzațional, ci cu un workshop despre un software de analizat imagini făcute cu microscopie confocală.

Partea cea mai și cea mai și cea mai și cea mai tare de azi a venit mai pe seară, la ședința celor din grupul în care vânez doctoratul. Pentru că-mi place la nebunie să-mi prezint munca (dacă nu mă laud eu, cine naiba s-o facă? - lăudat prin rezultate și muncă însă) și consider că nu există trăire mai faină decât cea pe care o simți atunci când te afli în față și vorbești, m-am oferit acum câteva săptămâni să prezint ce fac acum, pentru a-și face lumea (și șefa) o idee despre ce știu să fac, cât lucrez și ce rezultate am.

Treci printr-un orgasm intelectual atunci când, la finalul a 15-20 de minute, lumea începe să te aplaude. Și nu neapărat lumea, ci cercetători la Max Planck (semi-zei cel puțin). Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie ce am simțit. Iar cireașa de pe tort a fost faptul că lumea a pus întrebări interesante și s-au arătat interesați.

Îmi place în Germania din ce în ce mai mult (Rotterdamul conduce însă în continuare, 3-2).

Jurnal de călătorie - Partea I

2011-06-19T19:13:00.000+03:00

Scuzată a-mi fi întârzierea cu care scriu aceste rânduri. Imediat veți înțelege de ce a durat trei zile.

Ziua 1, 16 iunie
Ora 7 dimineața. ”Pi*da mă-tii de ceas, taci!” Înjurăturile mele însă s-au dovedit futile în fața încăpățânării tehnologice. Singura variantă ce a funcționat a fost o lovitură subtilă preluată din bagajul kung-fu-gistic al maestrului Bruce Lee. Să zic că ploua afară cu găleata e redundant, din moment ce stau în Rotterdam. Călătoria cu trenul a fost acceptabilă, însă diferențele între olandezi și germani sunt sesizabile de cum ai trecut granița. Prima dată însă trebuie să spun că am schimbat 3 trenuri pentru a ajunge în Gottingen. Primul, de la Rotterdam la Amersfoort (tren național), a fost lipsit de evenimente memorabile. Al doilea a fost un tren internațional, cu plecare din Amersfoort și aterizare în Berlin (pentru mine călătoria cu acesta oprindu-se la Hannover). Imediat după trecerea graniței (vorba vine, că trenul a plecat dintr-o stație olandeză și s-a mai oprit în una nemțească; ce fain e în Schengen) mi-am adus aminte că nu-mi place germana. Olandezii știu să se vândă. În tren conductorul anunța stațiile în olandeză, germană și engleză. Odata ce am trecut granița (schimbând conductorii și controlorii olandezi cu unii germani la primul stop nemțesc), au dispărut două limbi din peisaj: olandeza, care oricum nu mă ajută cu nimic, și engleza. Suferință mare. Asta însă nu ar fi fost nimic dacă ar fi fost un incident izolat. Ajung însă în Hannover și pierdut fiind în gara-mall (mai mult mall decât gară), am gândit să întreb pe cineva ce purta uniformă de unde-mi pot lua un bilet. Răspunsul a venit în germană. Pe de-o parte, poate fi bine pentru că astfel ești forțat de împrejurări să înveți limba (și am observat că dupa vreo 8-9 ani de nevorbit germană încă pot lega câteva cuvinte și pot chiar culege altele din conversațiile nemților).

Poate partea cea mai faină a acestei excursii este faptul că am putut spune la recepția hotelului: sunt X, am o cameră rezervată de Institutul Max Planck pentru Medicină Experimentală, al cărui invitat sunt. După această mare realizare a vieții mele am fost în institut să-mi cunosc posibilul viitor șef. Laboratoarele mi s-au părut destul de micuțe și am fost speriat puțin de numărul mare de psihologi care erau în grup. (În caz că nu am zis asta până acum - iar acum mi-e prea lene să caut să văd dacă am zis sau nu -, sunt la Gottingen pentru vânarea unui doctorat în institutul mai sus menționat, într-un grup ce încearcă să elucideze cauzele schizofreniei și să găsească posibile tratamente eficiente. Așadar ceva total diferit de ce fac acum, la master, și anume cercetare pe celule stem hematopoietice.)

Zilele 2-3-4
Vineri, sâmbătă și duminică am participat la un workshop al grupului respectiv, ce a prezentat schizofrenia într-o lumină cât de cât accesibilă și unui novice ca mine. Programul a fost destul de încărcat, de la 8 dimineața până la 6 seara (doar vreo 2 ore de pauză între), prezentări peste prezentări de dimineață și parte practică după-masă. Parte practică, apropo, în care am cunoscut un pacient schizofrenic (pe lângă multe alte chestii). Am discutat cu cei din grup, unora le place, unora parcă și nu prea, presiunea este imensă, deadlineurile sunt strânse, orele sunt lungi, bani sunt cu grămada (deși salariul unui doctorand este de 1080 de euro, în mână, cu câteva sute de euro mai puțin decât în Olanda). Mi s-a zis că dacă decid să vin aici, îmi pot lua adio de la o viață personală pentru că se cere muncă 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Fapt care în sine, nu-mi este o problemă pentru că oricum lucrez mult și acum.

Sâmbătă seară am fost cu o altă candidată (nu suntem competitori pentru că sunt bani pentru amândoi) și câțiva din grup la o bericică și la o mâncărică, toți mi s-au părut foarte de treaba.

Azi am avut examen, la finalul workshopului. Mi-ar fi fost aproape imposibil fie și de sperat acum câțiva ani că voi avea un examen la Max Planck. La mai multe!

Poze probabil pe marți.

Promo și publicitate

2011-06-12T22:57:00.002+03:00

Îmi este tare greu să mă țin de cuvânt și să continui seria cu evoluționismul. Asta nu pentru că sunt în pană de idei, ci pentru că sunt foarte foarte foarte ocupat. Fie-mi Monstrul Zburător din Spaghete aproape, voi reuși.

Așa că până voi strânge minutele necesare simplificării explicațiilor experimentului cu E. coli, voi începe o nouă serie (încercăm un picture-in-picture). Pentru că în următoarele 2-3 săptămâni ajung la al doilea stop al unei călătorii începută acum mulți mulți ani.

Cam pe atunci când habar nu aveam să citesc, dar răsfoiam cărțile alor mei când își pregăteau lecțiile de a doua zi. Atunci m-a prins biologia în ghearele-i necruțătoare :) Nu m-am omorât cu învățatul vreunei alte materii. Mă rog, nici cu studiul biologiei nu m-am omorât până prin clasa a 11a. Să nu fiu înțeles greșit: nu aveam 4-5 pe linie. Ci mai mereu am învățat cât pentru 9-10, dar nu pentru a-mi potoli setea de cunoaștere. Sete care a venit ani mai târziu.

Văzându-mă față în față cu viața, am luat o decizie care în ochii mamei mele era egală cu o greșeală: am dat (și intrat, că doar cine nu vrea nu intră la o facultate în Românica) la Facultatea de Biologie. Din fericire nimeni nu a intervenit în procesu-mi de gândire. În anul I am văzut un poster ce prezenta un program de master în medicină moleculară, în Rotterdam, Olanda. Am ținut informația la loc ferit de razele soarelui și umezeală (conform indicațiilor), parcată undeva pe lângă occipital. A venit anul 3 de facultate, m-am înscris la acel program, neavând speranțe prea mari. 2 luni mai târziu am primit răspunsul: am fost acceptat. Amintindu-mi acum, realizez că așteptările mele erau inexistente. Vroiam doar să plec. Acest plecat a fost primul stop al acestei călătorii, începută acum mulți mulți ani.

Nu stau acum să mă plâng de cât de greu a fost (și nu acomodarea într-o altă țară sau limba sau oamenii sau dorul de casă, ci faptul că cercetarea făcută aici e la ani lumină de ce-am făcut în România), de cum speram să iau examenele cu 5 măcar, doar pentru a nu mă întoarce înfrânt într-un sistem de rahat, de cum am pus burta pe carte și am recuperat acei ani lumină în 4-5 luni, iar acum am un grant din partea Academiei Regale Olandeze de Arte și Științe. A fost greu, dar am reușit.

Iar încă din toamnă am început pregătirile pentru următorul stop: doctoratul. De aceea acest post. În următoarele 2 săptămâni voi merge unde nici cu gândul nu gândeam acum 5-6 ani. Speram, dar mi-era frică să sper prea tare.

Așa că acum vă voi lua cu mine, vă voi arăta poze și dacă trec printr-o pățanie, o voi povesti.

Prima oprire: joi, Gottingen, centrul Germaniei, Institutul Max Planck pentru Medicină Experimentală. Interviul prin telefon a mers bine (notă pentru sine: după ce termin aș vrea să scriu un post și despre cum se intră în contact cu șefi de laboratoare, ce se întâmplă la un interviu, cu tot cu sfaturi) iar acum voi merge acolo până pe 22 iunie pentru a cunoaște grupul, pentru le prezenta ce am făcut în ultimele 10 luni și pentru a vedea dacă-mi place sau nu aria lor de studiu (schizofrenia).

A doua oprire, spre care voi pleca pe 25 iunie, rămâne până atunci un secret.

Așadar ne recitim joi.

Evoluția - Partea a IIIa

2011-03-30T19:48:00.000+03:00

Așadar, am văzut ce și cum se schimbă în timp. Deoarece de multe ori am auzit următorul ”argument” în disensiunile cu creaționiști: băi, o fi evoluție, dar unde că eu nu văd nimic?, continui cu câteva exemple care vor arăta ce poate realiza o selecție într-un timp extrem de scurt, de câteva sute de ani (comparativ cu miliardele de ani ale evoluției naturale). Schepsisul este că azi vorbim de o selecție antropică. Adică omul a vrut anumite caractere pentru un organism și a ales să înmulțească mai departe indivizii care aveau acele caractere modificate spre dorința omului.

1. Varza
Azi avem zeci de variante de varză:

Toate au pornit de la următoarea variantă:

2. Rasele de câini.
Ne-am cunoscut cei mai buni prieteni acum câteva mii de ani. Atunci nu se numeau câini, se numeau lupi (căci da, câinii moderni provin din lupi). Dădeau târcoale așezărilor umane în căutarea unei mese ușor de obținut (mai un copil, mai un ciolan :)). La început foarte timid, căci se apropiau doar până la distanța la care se simțeau în siguranță. Există un punct în care frica de a ți se întâmpla ceva este mai mare decât beneficiul acelui ceva. Atunci renunți la acel ceva. Câțiva indivizi însă s-au apropiat mai mult. Următorii mai mult și tot așa până ne-am împrietenit. Era in interestul lupului devenit câine să nu-și atace stăpânii și era în interestul omului să-și hrănească prietenul pentru a-i păzi așezarea. Cu câteva sute de ani în urmă însă aristocrația a decis că îi trebuie câini mai deosebiți. Așa a început selecția anumitor caractere, iar astăzi greu ne vine să credem că un chihuahua este la fel de câine ca un ciobănesc.

3. Etc.
Astfel de exemple găsim cu zecile (vaci selecționate pentru lapte, alte vaci selecționate pentru carne și așa mai departe), însă scopul acestei serii nu este să discutăm despre selecția artificială, ci despre selecția naturală și evoluție.

Toate aceste variante (și de varză și de câini) au apărut în ultimele câteva sute de ani. Adică ceva de genul 400. Imaginează-ți ce se poate întâmpla în 1.500.000.000 de ani. În episodul următor vom vorbi despre un experiment început în 1988 și care continuă și azi. Vom vedea selecția naturală în acțiune.

Evoluția - Partea a IIa, Lecția de biologie

2011-03-05T01:09:00.000+02:00

Pentru că primul post din serie s-a bucurat de un succes ~~răsunător~~ aproape inexistent, continuăm zic periplul prin știință cu o aprofundare a evoluției.

Până la exemple, trebuie explicat prima dată ce și cum se schimbă în lumea vie.

1. Ce?
Probabil cea mai importantă caracteristică a lumii vii (animale, plante, fungi - ciuperci, protiste și bacterii) este organizarea celulară. Bine, bine, dar ce-i aia? Aia înseamnă că celula este unitatea structurală, cărămida ce compune fiecare organism. Noi suntem alcătuiți din între 10 și 100 de trilioane (milioane de milioane, adică 10.000.000.000.000 de celule) - statistica are o marjă de eroare destul de mare aici, pentru că nimeni nu s-a încumetat să numere și pentru că fiecare om e diferit. Eu și tu suntem așadar organisme alcătuite din mai multe celule, sau pluricelulare. La polul opus se află, de exemplu, E. coli, o bacterie al cărei organism este alcătuit dintr-o singură celulă, numindu-se prin urmare un organism unicelular (face exact aceleași lucruri ca și noi: se hrănește, se reproduce, moare, folosindu-se însă de doar o celulă).

Ce este atât de important la o celulă? Celula este un spațiu delimitat de o membrană (ca un balon) ce conține instrucțiunile pentru crearea organismului respectiv. Acel set de instrucțiuni se numește ADN. Într-o variantă simplificată, noi avem același ADN în toate celulele corpului nostru. Dar ADN-ul meu este puțin diferit de ADN-ul tău. Iar ADN-ul tău este diferit puțin de ADN-ul prietenului tău cel mai bun. De unde avem noi ADN-ul? Jumătate de la mamă, jumătate de la tată. De aceea semănăm cu amândoi, dar nu suntem identici cu nici unul.

Și ce face ADN-ul ăsta? În mod sigur nu cântă și nu dansează. ADN-ul este o ”rețetă” scrisă cu 3 miliarde de litere de doar 4 tipuri: A, T, G și C. Aceste litere formează propoziții (=gene) care la rândul lor formează ingredientele (proteine) care la rândul lor formează o celulă.

2. Cum?
ADN-ul este ”amestecat” la fiecare reproducere. Acum îl putem asemui unui pachet de cărți. Tu ești un pachet de 46 de cărți de joc. Jumătate din cărți sunt de la mamă, deci putem spune că sunt roșii, jumătate de la tată, deci albastre (folosesc o ipoteză falsă, după cum urmează să arăt, dar utilă pentru exemplificare). De fiecare dată când organismul tău produce celule sexuale (spermatozoizi sau ovule), cărțile sunt amestecate și împărțite în 2 (jumătate într-o celulă, jumătate în alta). De ce sunt împărțite? Pentru ca fiecare din cele două celule să se poată combina cu o celulă sexuală de celălalt tip ce are o încărcătură de 23 de cărți de joc colorate în, de exemplu, verde și maro. Astfel se pun bazele unui nou organism, ce va avea 23 de cărți roșii și albastre (12 roșii, 11 albastre sau 1 roșie și 22 albastre, nu contează; important e că nu mai poate exista fie o culoare, fie cealaltă, ci musai sunt amândoua) și 23 de cărți verzi și maro. Amestecul acesta va continua în viața noului individ și până la sfârșitul timpului.

Uneori, prin simplă întâmplare (noroc sau ghinion, depinde de împrejurare), una din cele 23 de cărți pe care le transmiți mai departe capătă o pată. Nu va mai fi roșie, ci roșie cu o pată neagră. Aceasta este o mutație. Mutația se produce în gene. Acum trecem iar la comparația cu o rețetă. Dacă o propoziție (=genă) capătă o mutație, atunci sensul propoziției se schimbă. Se pot întâmpla trei lucruri: fie mâcarea iese nasoală, fie nu poți sesiza vreo diferență, fie ți se va părea că muști din Rai (toate trei comparativ cu rețeta originală, fără mutație).

Exact asta se întâmplă în toate organismele lumii vii. Uneori apar mutații, prin șansă care duc la ceva mai bun, la ceva neutru sau la ceva mai prost. Ce este neutru nu duce la nimic și sunt 50% șanse să rămână mai departe, în urmași, 50% șanse să dispară. Pentru ce este mai bun, probabilitatea de a rămâne în specie e mai mare (exemplu științifico-fantastic: un bărbat capătă o mutație care îi permite să scoată pe gură bancnote de 500 de euro. Acest lucru îi va permite să facă sex cu mai multe femei decât un bărbat normal, deci va putea avea mai mulți copii. Câțiva îl vor moșteni, și deja nu va mai fi o persoană care scoate pe gură bancnote de 500 de euro, ci mai multe. Într-un timp mai scurt sau mai lung (ce depinde de numărul total de indivizi ai speciei), bărbații care scot bancnote de 500 de euro pe gură vor fi considerați noul normal.). Reversul este de asemenea valabil, pentru ce rezultă într-un impediment, probabilitatea de a rămâne în specie e mai mică (de exemplu, o mutație din cauza căreia o antilopă aleargă mai încet - va fi primul fel la masa leilor). Mutațiile apar foarte rar, și asta deoarece cărțile fiecărui organism sunt verificate de pete permanent prin diverse mecanisme. De aceea evoluția nu durează 2 zile, ci milioane/zeci de milioane/sute de milioane de ani.

Ăsta este principiul selecției naturale, care va mai fi explicat și mai târziu. Până atunci, vom discuta despre selecția antropică (artificială, făcută de om) ce arată o evoluție a unor organisme pe o scară mai mică a timpului.

Evoluția - Partea I

2011-03-01T02:22:00.001+02:00

După o lungă pauză cauzată de înscrierea la un doctorat, citind ”The Greatest Show on Earth - The evidence for evolution” de Richard Dawkins, mi-am adus aminte că am rămas dator cu un post despre evoluție. Dobânda acumulându-se, am decis că un singur post ar fi prea lung și probabil citit de doar vreo jumătate din publicul meu, adică de aproape o persoană. Așadar voi începe o serie (sper s-o și termin în timpul acestei vieți) pentru ca ambii mei cititori s-o parcurgă :)

M-am gândit să scriu ceva despre evoluție după o conversație cu o prietenă, conversație în urma căreia am înțeles că pentru mulți creaționismul nu este explicația pe care o favorizează, ci explicația pe care o înțeleg cel mai ușor.

Înainte de a trece la treabă, vreau să le spun celor care deja consideră evoluția un fapt să parcurgă în continuare textul, poate mai află ceva interesant. De asemenea, poate cel mai important, îi rog pe sceptici, pe cei care văd creaționismul ca singura opțiune să parcurgă textul cu ochii și cu mintea deschise. Nu cer să înghițiți cuvintele mele nemestecate, ci vă rog să vă puneți voi înșivă întrebări. Răspunsurile v-ar putea uimi.

Ce este creaționismul? Este credința conform căreia Universul și toate formele de viață au fost create de Dumnezeu (sau altă ființă superioară ca să nu supăr și membrii altor religii), acceptând (sau nu, în cazul creaționiștilor științifici) relatările din Geneză (Cartea Facerii). Nu voi încerca să demontez această explicație, ci mă voi concentra strict pe evoluție, alternativa (sau, după mine, adevărul).

Așadar, marea Teorie a lui Darwin, Teoria Evoluționismului. Deja scepticii vor sări ca arși: păi ha, deja ți-ai dat foc la valiză, vezi că nu știi nimic? Păi cum teorie, atunci înseamnă că nu a fost dovedită și deci e o poveste. Total greșit, drag(i) cititor(i). Confuzia pleacă de la însăși folosirea greșită a acestui termen în vorbirea de zi cu zi, cu sensul apropiat cuvântului ipoteză. Teorie însă, conform dicționarelor atât român, cât și englez și francez, înseamnă: formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității; ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene.

Adresându-mă scepticilor, înainte să vă grăbiți iar să judecați fiecare felie de cuvânt (idee, ipoteză), gândiți-vă că și la marile adevăruri matematice se ajunge prin folosirea axiomelor (adevăr fundamental admis fără demonstrație, fiind evident prin el însuși). Doar 1+1=2 nu? (în aritmetica învățată în clasa I). Toate teoremele matematice iau naștere la fel: idee, demonstrație folosind axiomele cunoscute, concluzie, denumirea finală de teoremă. Să luăm un exemplu: teorema lui Pitagora. Altul: teorema lui Fermat (demonstrată acum vreo 15 ani). Să luăm și un exemplu care deși evident adevărat, nu este încă o teoremă, tocmai pentru că-i lipsește demonstrația: conjectura lui Goldbach. Aceasta spune că orice număr întreg par mai mare decât 2 poate fi scris ca suma a două numere prime (8=5+3, 14=7+7=11+3, 28=23+5 șamd). Săracii matematicieni au stat și calculat până la vreo 300 de milioane de milioane de milioane și nu au putut demonstra contrariul. Însă nu au reușit nici să demonstreze ideea.

În 1859 Darwin și-a publicat ideea, după ce a strâns dovezi timp de 30 de ani. Cu tot avansul tehnologic din secolul XX s-au adunat dovezi câte nu putea să-și închipuie Darwin. Toate au dus la concluzia că evoluția este singura teorie care poate explica prezența noastră și a tot ce ne înconjoară. Nici o dovadă nu a fost găsită împotrivă.

Și totuși, de ce este atunci încă evoluția un subiect atât de controversat? Din mai multe motive. În primul rând din cauza educației și a religiei. Suntem îndoctrinați și ”forțați” de mici să credem și să nu cercetăm. Învățăm în primul rând (în școala primară) că Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile și ani mai târziu că poate nu este așa. Atunci mulți au deja mintea închisă. În 2005 a fost realizat un sondaj în toată Europa, inclusiv Turcia. La întrebarea cum considerați această afirmație: oamenii, așa cum îi cunoaștem azi, au evoluat din alte specii timpurii de animale, 85% din islandezi au răspuns adevărat și doar 7% fals (cel mai ridicat procent pentru adevărat). Turcia însă, o țară majoritar muslmană a răspuns astfel: 27% pentru adevărat și 51% pentru fals. Oare ce-au zis românii? Din păcate suntem și noi pe la coadă, cu 55% pentru adevărat și 25% fals. 1 din 4 români cred că evoluția este doar o poveste.

Altă întrebare în același sondaj: cum considerați următoarea afirmație: primii oameni au trăit în același timp cu dinozaurii. Doar 9% din suedezi au raspuns adevărat, iar 87% fals. La polul opus, 42% din turci cred că este adevărat și doar 30% că e fals. Noi suntem pe antepenultimul loc: 21% cred că este adevărat (1/5 ! ! !) și 42% că e fals. 37% ! ! ! ! au preferat să nu răspundă.

Preferăm să vedem evoluția ca pe ceva pe care dacă nu putem vedea și observa, concluzionăm că nu există. Este ca și cum ai fi un polițist și nu ai crede că s-a produs o crimă decât dacă o vezi cu ochii tăi. Totuși, dacă ajungi după ce s-a produs, poți găsi ADN, urme, sânge, poate un cadavru, poate o armă a crimei. Construiești singur povestea din dovezile circumstanțiale, care de cele mai multe ori sunt mai puternice decât ce-ți transmit simțurile. Imposibil? Până nu demult oamenii credeau că luna e mai mare decât soarele doar bazându-se pe văz. Până nu demult oamenii credeau că Soarele se învârte în jurul Pământului. Aceste idei au fost demontate pentru că avansurile noastre tehnologice ne-au permis să analizăm și să culegem informații altfel. Evoluția nu va fi demontată, este la fel de sigură și demonstrată ca teoria heliocentrică (Soarele în mijlocul sistemului solar).

Cred că acesta este până la urmă mesajul acestui post: deschideți-vă mintea și puneți-o la treabă. Nu credeți tot ce vedeți (sau nu vedeți), analizați și dovezile circumstanțiale. În final, urmăriți următorul film și încercați să numărați pasele.

<p>&amp;amp;amp;lt;p&amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;p&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;br&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;a&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;/p&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;lt;/p&amp;amp;amp;gt;</p>

Cât timp atenția vă este concentrată pe acceptarea creaționismului, nu veți vedea evoluția din primate în om.

În finalul acestui post aș dori să invit pe oricine dorește la discuții, împărtășirea unor opinii (poate chiar argumentate), întrebări. De-a lungul seriei nu cred că voi tolera comentarii de genul: bă ce prost ești, o să arzi in iad. Pentru că voi cere argumente :)

Vârful ştiinţei

2011-01-22T17:06:00.000+02:00

Nu ştiu la ce vă aşteptaţi voi, dar ăsta e. După 364 de zile în care 95% din experimente eşuează lamentabil, asta se întâmplă. Din păcate nu am cerut permisiunea de a posta videoclipuri făcute în labul unde lucrez eu... poate data viitoare.

Unchained Melody (versiune instrumentală)

2010-11-23T18:49:00.003+02:00

Mai bine ar face și nord-coreenii același lucru.

P.S.: Happy 500th day anniversary Blogul cu Vopsea!

Animal român față-n față cu civilizația

2010-11-23T18:20:00.000+02:00

Dobitocul cu număr de București a vrut să se simtă ca acasă, drept urmare a parcat pe pista de biciclete. Nu a contat că e în Olanda, unde bicicleta e cel puțin la nivelul unui semi-zeu. El e șmecher. Poza e făcută se pare în Utrecht, Olanda, via Realitatea.net.

De ce oare nu sunt controale mai stricte la vamă? Teste de inteligență, de aptitudini, conversații de cel puțin 2 ore cu un psiholog. Când faci așa ceva într-o țară care are locuri de parcare de dat cadou și la vecini, înseamnă că-ți lipsesc câțiva cromosomi. Pentru că cei șapte ani de-acasă, bunul simț sau cunoașterea unor reguli de circulație elementare sunt pentru proști.

Papa și prezervativul

2010-11-22T20:33:00.000+02:00

Nu, din păcate nu e o glumă. Papa a zis în sfârșit că e ok ca cei care lucrează în industria sexului (prostituatele și prostituții) să folosească prezervativul. Serios? Nu e puțin cam târziu? Cam cu 30 de ani, așa..? Însă probabil vor mai trece cel puțin 30 până se va prinde careva prin Vatican că totuși și cei care fac sex cu persoane necunoscute fără să fie ”în branșă” sunt supuși unor riscuri imense. Bănuiesc că până atunci selecția naturală își va spune cuvântul în continuare (mă refer la îndoctrinații care fac sex cu oricine sau la cei ce fac acele poștă; da, știu, am o minte rece). Din păcate Vaticanul are aceeași minte închisă ca mai dintotdeauna. Din ciclul Doamne-Doamne ne-a zis să pornim cruciade, Doamne-Doamne ne-a spus să începem să convertim persoane care vor-nu vor, Doamne-Doamne ne-a șoptit să pornim Inchiziția, asta este o altă mostră de prostie pură: e mai bine să iei HIV decât să folosești un mijloc de contracepție? E mai logic să dai naștere unui copil care moare de foame la 2 ani sau pe care-l vinzi pentru piese sau care se naște cu malformații și boli genetice decât să folosești mijloace contraceptive?
Cunosc câteva persoane care în inocența adolescenței au plecat acum ceva ani pentru o perioadă în Africa, gândindu-se că poate pot face o mică schimbare în lumea asta de rahat. Povesteau acum câteva săptămâni că au împărțit prezervative într-o comunitate din Tanzania, prezervative pe care le-au găsit a doua zi de vânzare la chioșcul din sat. Întrebați de ce nu folosesc prezervative cât timp cunosc riscurile HIV și bolilor cu transmitere sexuală, au răspuns că Papa zice că nu e voie. Întrebați dacă Papa zice că e voie să faci sex cu mai multe persoane și nu numai cu soția, au tăcut mâlc. Asta numesc eu selecție naturală în plină acțiune.

Asta e doar una din chestiile pe care nu le înțeleg la catolicism (și din păcate nu numai catolicism, ci și creștinii evanghelici și musulmanii au aceleași reguli stupide). Despre altele, altădată.

Până atunci pregătesc un post despre evoluție. De ce cred eu că evoluția e singurul răspuns și explicațiile aferente. Am observat recent că multe persoane acceptă creaționismul în lipsa unei comprehensiuni a evoluționismului. Iar asta cred că este principala hibă a cercetătorilor de azi și de mai întotdeauna: nu ne pricepem să explicăm lucruri care nouă ni se par de bază persoanelor care nu au aceeași pregătire ca noi.

Ella Fitzgerald și Louis Armstrong - Summertime

2010-11-21T18:53:00.003+02:00

Puțină muzică bună nu strică niciodată. Iar cu acest videoclip inaugurez o nouă categorie de posturi: Carte, muzică și film. Enjoy!

Blog review: Stomatologul tau

2010-11-20T19:44:00.000+02:00

Azi a dat de lumina blogosferei un nou blog: Stomatologul tău.

Deși este un blog ce pare nișat, nu este. Pentru că toată lumea trebuie să știe cum să-și îngrijească dinții și tot ce mai au prin gură (naughty-naughty!). Se pare că vom găsi sfaturi, vom putea pune întrebări, iar explicațiile oferite vor fi pe înțelesul tuturor. Explicații care, merită menționat, sunt date de o studentă în anul IV la Medicină Dentară, la Iași. De la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa”, nu vreo facultate particulară.

Iar pentru că este un blog care totuși spune ceva interesant, nu are rost să deviez, descriind designul bun sau culorile bine alese.

Însă partea cea mai bună e păstrată ca întotdeauna pentru final. Pentru că studenții, începând cu anul III, pot trata pacienți, pe blog găsiți și o ofertă foarte tentantă: consultații gratuite și tratamentele cele mai ieftine din oraș, cu cele mai noi materiale și aparate. Asta însă numai dacă locuiți în Iași sau împrejurimi.

Dacă nu sunteți siguri că vreți să mergeți, țineți un ochi aruncat pe Stomatologul tău. În curând vor apărea poze cu tratamentele efectuate (eu am văzut un mic preview și, deși sunt neavizat, mi s-au parut tare bune).

Stomatologul tău - pentru că și dinții tăi virtuali au nevoie de periaj zilnic

De ce-s chinezii așa mulți

2010-11-20T14:48:00.001+02:00

Păi dacă pot construi un hotel de 15 etaje in 5 zile...

... atunci probabil pot face și un copil în 3 luni.

Avea Adam buric?

2010-11-19T13:56:00.003+02:00

Am chef de o polemică bună. Nu una de genul ba p-a mă-tii, ci una care să-mi amintească de întrebările extrem de filozofice pe care obișnuiam să le aud/întreb la bețiile de altădată.

Așadar, avea personajul biblic Adam buric???

La această întrebare se poate răspunde privind lucrurile din două perspective diametral opuse: fie cunoști si ești de acord cu evoluționismul, fie ești extrem de credincios și obtuz în gândire. Dacă faci parte din prima categorie, întrebarea de mai sus nici nu își are rostul (decât poate pentru a te amuza de răspunsurile pe care le pot da cei din a doua categorie).

Adam. Primul om. Creația lui Dumnezu. Cel din coasta căruia a fost făcută Eva. Aveau ei buric? Un răspuns ar fi nu. Au fost creați de ființa supremă, ce nevoie ar fi avut de cordonul ombilical, cel care face atât de necesara legătură a fătului cu mama în timpul sarcinii? Atunci cum a apărut? Părerea mea e că cicatricea numită buric a fost cauzată de o mutație produsă în urma relațiilor incestoase dintre urmașii celor doi, relații care au dus la popularea pământului de o specie ciudată și un pic cam prostuță. Răspunsul meu nu prea rezistă în fața unui credincios fervent: păi cum adică mutație? Asta ar însemna evoluție. Care evoluție e un basm.

Și dacă au avut buric? Care ar fi fost rolul lui? Să fi făcut Dumnezeu mișto de ei? Asta ar însemna un simț al umorului (chiar dacă puțin sadic). Doar și noi ne amuzăm la Grădina Zoologică atunci când vedem vreo altă primată că se scarpină în fund.

Bineînțeles, mai rămâne o variantă: Adam și Eva au fost creați in laborator în urma unor experimente și manipulări genetice ale unor extratereștri. Scopul buricului nu ne va fi relevat decât la revenirea lor pe pământ.

Sau cuvântul ăla ce începe cu ”e” e pe bune.

Ce mai e nou?

2010-11-18T16:54:00.004+02:00

Până acum aproape nimic. Caut un job (cine nu?). Am câteva variante, poate voi scrie ce-am ales mai încolo.

Până atunci însă aș vrea să scriu despre ceva ce poate ați auzit. Sau dacă nu, auziți acum.

Se pare că cercetarea românească în biologie celulară/moleculară ar scoate capul în lume, la prima vedere. Însă numai la prima vedere.

Pentru cine nu a avut urechi să audă, academicianul L.M. Popescu, director general al Institutului de Patologie ”Victor Babeș” și șef al departamentului de medicină celulară si moleculară al universității Carol Davila din București a anunțat grozava descoperire a unor celule, numite telocite, care sprijină celulele stem. Conform lui, făra aceste celule, celulele stem sunt degeaba și nu pot face nimic. De unde rezultă importanța lor în medicină și posibile viitoare tratamente ale unor afecțiuni ca infarctul miocardic. Descoperirea s-a bucurat de publicitate pe mai toate mediile. Un exemplu este aici.

Însă cât este de revoluționară într-adevăr această descoperire? Răspuns: cam deloc. Iar în rândurile ce urmează voi explica.

În primul rând concluziile articolelor lui sunt trase numai din experimente de microscopie. Multă microscopie electronică, ceva imunohistochimie. Adică doar a văzut niște celule și a zis repede: nuuu, ascultați-mă pe mine, vă zic eu că asta fac celulele astea. Pentru a putea trage concluziile trase de el trebuie mult mai mult. Muuuult de tot.

În al doilea rând, o simplă căutare a cuvântului ”telocyte(s)” (da, am căutat ambele variante) în baza de date a articolelor științifice din medicină și alte științe conexe ale vieții (zeci de milioane de articole) dă uimitorul număr de 11 articole. Cum 11? Așa simplu, 11 articole care menționeaza aceste celule. Toate scrise de membri ai grupului lui Popescu și vreo 2 colaboratori din Italia. Păi scuză-mă, când e vorba de niște celule ce pot schimba medicina, se publică la greu. La greu și foarte greu. De exemplu, o căutare a altui tip de celule, ”pericyte” dă 3765 de articole. ”Hepatocyte”=70410. ”Hematopoietic stem cell”=65216. Cred că ați prins ideea.

În al treilea rând, la o cercetare (sic!) mai atentă vedem că 10 din acele 11 articole au fost publicate în Journal of Cellular and Molecular Medicine (factor de impact: 5,228). Un articol important intră în Nature (factor de impact: 29,495) sau, visul oricărui cercetător, în Cell (factor de impact: 31,152). Însă nu asta-i problema în paragraful ăsta. Care e? Faptul că sus-numitul L.M. Popescu are și onorantul nume, pe lângă descoperitor al telocitelor, de editor al Journal of Cellular and Molecular Medicine. Șocant, nu? :))

Aveam și eu speranța că poate-poate măcar cercetarea să se facă în România la fel de serios ca în străinătate. Așa cum e, fără fonduri, fără reactivi, fără aparatură, însă măcar cu respect de sine și demnitate.

P.S.: în aceeași notă, două din articole îl au pe el în postura de prim-autor. Pentru necunoscători, acest lucru poate fi normal. Adică e grupul lui, e academician, e profesor, e ideea lui poate. Total fals. Pe primul loc la autori este trecut întotdeauna post-doctorandul care a venit cu ideea și care a făcut munca (post-docul sau un doctorand). Pe la mijloc sunt alții care au făcut un experiment-două sau poate au editat vreo 3 imagini. Iar ultimul, ultimul este conducătorul de grup, șeful cel mare, profesorul. Academicianul. Pentru că el nu stă la bancă, nu pipetează, nu rulează geluri, nu face PCR, nu pregătește probele pentru microscop. Numele lui te bagă (sau nu) în jurnale de top. De-asta a muncit o viață întreagă, să se facă respectat și cunoscut. Oare de ce Popescu s-a pus el primul? Pentru ca atunci când este citat un articol, se face așa: primul autor et. al.

Poante pentru tocilari

2010-11-03T17:52:00.001+02:00

Şi alte câteva:

A Higgs Boson walks into a church and the priest says "you can't be in here". The Higg Boson says "but without me how will you have mass?"

A tachyon walks into a bar. The bartender says "We don't serve your kind here." The tachyon replies "You did tomorrow."

Da, ştiu, sunt foarte tari :D

Bună, bună reclama

2010-10-09T16:31:00.001+03:00

Și bărbații au talent

2010-10-03T14:48:00.001+03:00

Oameni cu care mi-ar plăcea să stau la o bere

2010-10-02T17:16:00.003+03:00

Încep cu o persoană pe care probabil o știți. Motivul după filmulețe.

În primul rând aș vrea să știu exact ce e o perversă ca pe târgu-ocna (poate mă întreabă naiba cineva și par prost). În al doilea rând consider că ar fi o onoare să beau o bere cu autorul dictonului ”ori suntem golani ori nu mai suntem”. În al treilea rând, când cineva folosește cuvântul chip în loc de față știi că nu a făcut umbra degeaba pământului.

Acum chiar dacă e la bulău, nu contează. Acest om posedă un grai nemaiîntâlnit, plin de conjuncții și construcții repetitive. Poate a văzut că duduia ce-i ia interviu nu e foarte dotată... intelectual și a zis să fie mai clar.

Nu cred că-mi puteți arăta în toată lumea pe altul care în loc de s-a rupt burlanul zice ”o extorsiune al unui degajament al unei construcții de... într-o apă”.

Cred că nu te-ai putea abține de la a zâmbi nici dacă acești respectabili domni ar povesti despre Holocaust sau atacul de la turnurile gemene. Însă dacă ar vorbi despre viața lor cred că ți s-ar bloca mușchiul diafragmatic.

În loc de concluzie prefer un clip aflat la polul opus. Uneori, simplitatea este cea mai bună cale.

Despre scrot

2010-10-01T18:44:00.001+03:00

Vizionare plăcută!

Banc bun

2010-09-30T20:16:00.002+03:00

Badea Gheorghe se duce la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă să-i caute un serviciu nepotului lui. Intră el, se duce la primul funcționar întâlnit:
- Bună ziua! Aș vrea și eu să știu ce oferte aveți pentru cineva de 18 ani, proaspăt absolvent de liceu.
- Bună ziua! Stați puțin să mă uit. Avem un post de zugrav, 25 de milioane pe lună.
- Vaai, prea mult, zice badea Gheorghe. Nu vreau să și-o ia în cap. Vreau să înceapă de jos, să simtă cum se câștigă un ban.
- OK, mai am un post de agent vânzări, la comision, ar putea ajunge pe la 18 milioane pe lună.
- Nu nu, prea mult.
- Păi am un post de paznic, cu sporul de pericol ajunge la 13 milioane.
- Nu doamnă, prea mult. Ceva pe la 6-7 milioane nu e?
- Aaa, ba da... dar știți... îi trebuie facultate.

Adică felicitări prietenilor mei ce au terminat anul ăsta o facultate și succes la master pentru cine a fost destul de anormal pentru a se înscrie.

Și da, it's back.

Istorie pe facebook - partea a 2a

2010-09-01T21:00:00.003+03:00

Nu la fel de bun ca primul ”volum” însă merită 10 secunde. Tot via Cool Material.

Au înnebunit copiii

2010-08-30T16:18:00.001+03:00

Rockerul trebuie să recunosc că e pe placul meu >:)

Cum coboară o mâță scările

2010-08-29T17:09:00.001+03:00

Parcă mă văd pe mine în fiecare zi de luni.

Istorie pe Facebook

2010-08-25T23:49:00.000+03:00

via Cool Material

Cea mai tare fază pe care am văzut-o vreodată la un meci de fotbal

2010-08-25T20:04:00.001+03:00

Funny jpg

2010-08-25T18:38:00.002+03:00

Is this real life??

2010-08-19T18:02:00.001+03:00

Sărăcuțul David, habar nu avea că filmulețul făcut de tatăl lui după ieșirea de la dentist va strânge 65 de milioane de vizionări.

Ceva amuzant rău rău de tot...

2010-08-18T22:44:00.003+03:00

Am văzut azi la știri cum un preot se plângea că nu are bani și chiar a avut îndrăzneala să spună că 85% din preoții români trăiesc la pragul sărăciei. Nu, cică nu e o localitate, ci sunt săraci. Hai mai dă-o-n 13-14. Înseamnă că șoferii ăia în sutană la volanul unui Audi sau Maserati sunt deghizați de Halloween.

Pe mine mă amuză incredibil cum se plâng unii că dau bani asistentelor și medicilor în spitale (care au cu adevărat salarii mizere iar dacă nu vrei să se gândească la ce mănâncă mâine cât timp îți scot ție apendicul, poți băga mâna în portofel) însă toți tac mâlc atunci când vine boboteaza și buzunarele popilor sunt ticsite. Bani peste bani. Bani pentru cununii, înmormântări, botez și toate celelalte. Poate sunt câțiva care cred că Dumnezeu stă cu extrasul de cont în față și de aceea dau bani. Eu unul nu cred. Pentru că banii ăia nu merg în vreun cont sau către cineva care are nevoie de ei. Dimpotrivă, cei care au nevoie de bani îi dau, iar aceștia merg la benzina/motorina pentru super-mașina popii sau în dotarea săracei lui vile cu 40 de camere. Ca să nu mai vorbim de cutia milei din fiecare biserică (hai, aproape fiecare, poate o fi un popă cinstit că altfel e cam nasol...)

Însă să-i vedem pe ceilalți 15% din popi, să vedem cam cât câștigă pe lună. Ghicește cineva? Cât un profesor cu gradul I, cât un medic de familie, cât un chirurg? Nu. Răspunsul e mai jos puțin (datele sunt din 2008):

patriarhul daniel ia lunar cel puțin 12.000 de lei (120 de milioane de lei vechi), dintre care 8000 reprezintă indemnizația de la stat.

mitropoliții și arhiepiscopii iau cel puțin 11.000 de lei, dintre care 7300 indemnizația de la stat.

episcopii iau cel puțin 9000 de lei, dintre care 6300 de la stat.

Ca să nu mai aduc vorba de averile bisericii române, estimate la 3 miliarde de euro. Nu ați vrea voi, săracilor popi, să fiți plătiți din acei bani? Hai serios, că doar e criză. Și mai încet cu băgatul mâinii în buzunarul enoriașilor. Se poate?

Dialog între Dumnezeu și... Dumnezeu?!

2010-08-16T18:18:00.004+03:00

Și mă întreb, oare de ce sunt agnostic?

Cartea întâi. Geneza. Sfârșit.

2010-08-15T16:02:00.000+03:00

A venit și rândul McDonald”s-ului

2010-08-13T22:16:00.003+03:00

După campania Greenpeace care a reușit să-i convingă pe cei de la Nestle să-și schimbe furnizorii de ulei de palmier, vine o campanie a PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) împotriva McDonald”s. În esență, se pare că furnizorii de carne de pui ai acestei uriașe companii nu se prea omoară cu ucisul cât de cât uman al puilor. În schimb, chiar se pare că încearcă din răsputeri să chinuiască bietele animale cât de mult pot. Puii ajung să crape cu membre rupte, li se taie gâtul cu brutalitate, unii sunt chiar jumuliți de vii. Companiei i-au fost aduse la cunoștință aceste lucruri, însă au preferat să trateze subiectul cu curul. Așa că muie McDonald”s.

McCruelty: I'm Hatin' It--Learn More.

Același David Thorne

2010-08-05T19:10:00.003+03:00

Pește și apus la Dalboka

2010-07-31T23:00:00.009+03:00

Spun (scriu, sic!) din start că nu mă omor după Bulgaria. Ba chiar dimpotrivă, nisipul, marea, străzile, orașele parcă sunt mai frumoase în România. Nu știu dacă e un fel de patriotism idiot, însă asta e părerea mea. Astăzi însă am petrecut o zi frumoasă prin Varna și o seara edenică la ferma de midii Dalboka. Cine nu știe despre ce vorbesc, hahahaha in your face! (căutați pe net și mergeți). Meniul cu preparate din pește și fructe de mare este senzațional (by the way, dacă mergeți începeți cu midiile italiene :P), restaurantul este așezat într-o poziție mirifică, compania a fost bestială. Iar cireașa de pe tort a fost apusul care nu poate fi reprodus exact decât prin liniile expresive ale lui Van Gogh, amestecul cald de culori al lui Monet și o atingere a lui Moran. Eu am încercat să-l recreez cu camera. Ce a ieșit vedeți în pozele următoare:

Symphony of Science - The Unbroken Thread

2010-07-26T18:11:00.001+03:00

Sunt niște rățuște mici...

2010-07-24T09:39:00.005+03:00

Și schimbul de mailuri:

From: David Thorne

Date: Thursday 21 May 2009 10.16am
To: Helen Bailey
Subject: Pets in the building

Dear Helen,

Thankyou for your letter concerning pets in my apartment. I understand that having dogs in the apartment is a violation of the agreement due to the comfort and wellbeing of my neighbours and I am currently soundproofing my apartment with egg cartons as I realise my dogs can cause quite a bit of noise. Especially during feeding time when I release live rabbits.

Regards, David.

From: Helen Bailey
Date: Thursday 21 May 2009 11.18am
To: David Thorne
Subject: Re: Pets in the building

Hello David

I have received your email and wish to remind you that the strata agreement states that no animals are allowed in the building regardless of if your apartment is soundproof. How many dogs do you have at the premises?

Helen

From: David Thorne
Date: Thursday 21 May 2009 1.52pm
To: Helen Bailey
Subject: Re: Re: Pets in the building

Dear Helen,

Currently I only have eight dogs but one is expecting puppies and I am very excited by this. I am hoping for a litter of at least ten as this is the number required to participate in dog sled racing. I have read every Jack London novel in preparation and have constructed my own sled from timber I borrowed from the construction site across the road during the night. I have devised a plan which I feel will ensure me taking first place in the next national dog sled championships. For the first year of the puppies life I intend to say the word mush then chase them violently around the apartment while yelling and hitting saucepan lids together. I have estimated that the soundproofing of my apartment should block out at least sixty percent of the noise and the dogs will learn to associate the word mush with great fear so when I yell it on race day, the panic and released adrenaline will spur them on to being winners. I am so confident of this being a foolproof plan that I intend to sell all my furniture the day before the race and bet the proceeds on coming first place.

Regards, David.

From: Helen Bailey
Date: Friday 22 May 2009 9.43am
To: David Thorne
Subject: Re: Re: Re: Pets in the building

David, I am unsure what to make of your email. Do you have pets in the apartment or not?

Helen

From: David Thorne
Date: Friday 22 May 2009 11.27am
To: Helen Bailey
Subject: Re: Re: Re: Re: Pets in the building

Dear Helen,

No. I have a goldfish but due to the air conditioner in my apartment being stuck on a constant two degrees celcius, the water in its bowl is iced over and he has not moved for a while so I do not think he is capable of disturbing the neighbours. The ducks in the bathroom are not mine. The noise which my neighbours possibly mistook for a dog in the apartment is just the looping tape I have of dogs barking which I play at high volume while I am at work to deter potential burglars from breaking in and stealing my tupperware. I need it to keep food fresh. Once I ate leftover chinese that had been kept in an unsealed container and I experienced complete awareness. The next night I tried eating it again but only experienced chest pains and diarrhoea.

Regards, David.

From: Helen Bailey
Date: Friday 22 May 2009 1.46pm
To: David Thorne
Subject: Re: Re: Re: Re: Re: Pets in the building

Hello David

You cannot play sounds of dogs or any noise at a volume that disturbs others. I am sure you can appreciate that these rules are for the benefit of all residents of the building. Fish are fine. You cannot have ducks in the apartment though. If it was small birds that would be ok.

Helen

From: David Thorne
Date: Friday 22 May 2009 2.18pm
To: Helen Bailey
Subject: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Pets in the building

Dear Helen,

They are very small ducks.

Regards, David.

From: Helen Bailey
Date: Friday 22 May 2009 4.06pm
To: David Thorne
Subject: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Pets in the building

David, under section 4 of the strata residency agreement it states that you cannot have pets. You agreed to these rules when you signed the forms. These rules are set out to benefit everyone in the building including yourself. Do you have a telephone number I can call you on to discuss?

Helen

From: David Thorne
Date: Friday 22 May 2009 5.02pm
To: Helen Bailey
Subject: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Pets in the building

Dear Helen,

The ducks will no doubt be flying south for the winter soon so it will not be an issue. It is probably for the best as they are not getting along very well with my seventeen cats anyway. .

Regards, David.

From: Helen Bailey
Date: Monday 25 May 2009 9.22am
To: David Thorne
Subject: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Pets in the building

David, I am just going to write on the forms that we have investigated and you do not have any pets.

Se pare că funcționează!

via Andy Vasilescu

Absolut genial - Dialog cu un functionar

2010-07-22T00:25:00.008+03:00

via blog.andyvasilescu.com

2 bancuri bune rău

2010-07-21T14:23:00.002+03:00

Moses, Jesus and a bearded old man are playing golf. Moses drives a long one, which lands on the fairway but rolls directly toward the pond. Moses raises his club, parts the water and the ball rolls safely to the other side.
Jesus also hits a long one toward the same pond, but just as it's about to land in the center, it hovers above the surface. Jesus casually walks out on the pond and chips it onto the green.
The bearded man's drive hits a fence and bounces out onto the street, where it caroms off an oncoming truck and back onto the fairway. It's headed directly for the pond, but it lands on a lily pad, where a frog sees it and snatches it into his mouth. An eagle swoops down, grabs the frog and flies away. As the eagle and frog pass over the green, the frog drops the ball and lands it in the cup for a hole-in-one.
Moses turns to Jesus and says, "I hate playing with your dad!"

Alvin is working in his store when he hears a booming voice from above that says, "Alvin, sell your business!" He ignores it. The voice goes on for days saying, "Alvin, sell you business for three million dollars!" After weeks of this, he relents and sells his store.
The voice says, "Alvin, go to Las Vegas!"
Alvin asks why.
"Alvin, just take the three million dollars and go to Las Vegas."
Alvin obeys, goes to Las Vegas and visits a casino.
The voice says, "Alvin, go to the blackjack table and put it all down on one hand!"
Alvin hesitates but gives in. He's dealt an eighteen. The dealer has a six showing.
"Alvin, take a card!"
"What? The dealer has..."
"Take a card!"
Alvin tells the dealer to hit him and gets an ace. Nineteen. He breathes easy.
"Alvin, take another card!"
"What?"
"TAKE ANOTHER CARD!"
Alvin asks for another card. It's another ace. He has twenty.
"Alvin, take another card!" the voice commands.
"I have twenty!" Alvin shouts.
"TAKE ANOTHER CARD!" booms the voice.
"Hit me!" Alvin says. He gets another ace. Twenty-one!
And the booming voice says, "Un-fucking-believable!"

Technology ruins romance: War Torn

2010-07-20T14:21:00.000+03:00

Technology ruins romance: The Letters

2010-07-18T16:13:00.001+03:00

Technology ruins romance: Destiny

2010-07-17T15:32:00.001+03:00

Lungul drum spre casă

2010-07-16T01:16:00.003+03:00

Am scris următorul fragment cât timp pierdeam vremea prin aeroport.

”Ora 11:24. Schiphol airport. Starbucks (nu ăla aglomerat de la intrarea în aeroport, ci cel din terminalul D). În jurul meu muzică bună, jazz. În dreapta un Iced Caffe Latte. În față un avion al Garuda Indonesia (pleacă peste câteva minute). În stânga mea o carte bestială. Mi-am luat-o pentru că de regulă termin foarte repede revista companiei aeriene și mi s-au stricat căștile de la iPod. Aaa, și pentru că mai aveam niște bani :). Se numește Plato and Platypus walk into a bar - Understanding Philosophy through jokes. E bestială. Nu sunt un fan al filozofiei, însă combinația e mortală (poate un fragment în zilele următoare). Mai am puțin și trebuie să plec. Vă las cu o întrebare din capitolul desinat metafizicii:

What attributes make things not what they aren't?”

După cum se poate vedea eram în toane excelente, totul foarte fain, mergeam acasă. Când am urcat în avion s-a rupt filmul. Pe scaunele din fața mea stăteau 4 muncitori probabil care veneau și ei acasă. Redau o bucată de dialog cât de bine pot:
1 către 2: băi, hai să mergem (nu știu unde).
2 către 1: nu măh, n-am chef.
3 către 1 (în șoaptă): nu-l lasă nevasta.
1 către 2: uite măh ce zice ăsta, că nu te lasă nevasta.
2 către 1 și 3 probabil: da-mi bag pula-n ea de nevastă, nu de-asta... (de aici mi s-a rupt filmul). Au urmat vreo 20-30 de mentionări ale celebrului cuvânt (vezi pupic pula mea). Ca să nu spun că lângă mine stăteau 2 tipe care nu cred că studiau matematica, ci probabil aveau treabă prin Cartierul Felinarelor Roșii. Una scoate un mp3 player și oare ce aud din căști? Nu, nu Mozart. Nu, nu Verdi. Nu, nu Puccini. Da, manele. Însă probabil Dumnezeu a considerat că m-a torturat destul așa că le-a terminat bateria după vreo 10 minute. Timp în care bineînțeles că eu încercam să-mi păstrez calmul și să citesc despre principii filozofice.
Nu știu de ce (eu cred că știu :P) dar de fiecare dată când revin în România parcă nu m-aș mai întoarce a doua oară. Iar acest sentiment este din ce în ce mai puternic.
Una din părțile frumoase ale acestei zile a fost și luarea pozei următoare. M-am simțit excelent ținând camera din nou în mână după câteva luni în care a șomat, chiar dacă eram într-un popas și trebuia să plecăm.

Testul paselor

2010-07-14T19:03:00.002+03:00

Numără cu atenție câte pase își dau cei îmbrăcați în alb.

Ai văzut gorila?

Se pare că oamenii au ”talentul” de a nu observa chestii care sfidează logica și se află chiar în fața lor atunci când sunt foarte-foarte atenți la ceva. Dacă ai văzut gorila și n-ai mai văzut filmulețul înainte, felicitări! Ești un extraterestru.

Ia mâna de pe mă-sa!... și de pe Doritos

2010-07-13T20:04:00.001+03:00

Bărbații și macaralele

2010-07-13T16:03:00.003+03:00

Nu, nu este o metaforă pentru femei înalte, ci chiar macarale, as in chestiile alea mari care construiesc alte chestii mari (fir-ar, m-am dat de gol că n-am terminat facultatea de construcții).

Facultatea mea mai construiește o aripă de spital și încă o clădire de vreo 20-30 de etaje (nenorociții, ăștia nu au auzit că-i criză? ...parcă?!) așa că au montat vreo 3 macarale uriașe și s-au pus pe treabă. La vreo 3 etaje deasupra șantierului este o pasarelă care face legătura între mai multe clădiri pe care eu o suspectez că duce productivitatea complexului în jos cu vreo 45%. De ce? Simplu: aproape toți barbații care trec pe acolo se opresc și se uită ce se mai întâmplă, ce se mai betoneaza, ce se mai sudeaza etc. Este deosebit de interesant cum le poți citi zâmbetele pe chip atunci când macaralele încep să ridice ceva sau se petrece ceva important acolo. Pentru fetele care nu înțeleg, e ca și cum ați sta lângă fernando când o salută pe mercedes (din nou, m-am dat de gol cu știința mea despre femei :P ). Este un mix perfect între trecut (nevoia și instinctul de a asista măcar la construirea a ceva mare, de a te bate cu pumnul în piept că na, ești bărbat) și viitor (tehnologia). Este imaginea a ceea ce fac baieții de când pot merge: construiesc cu Lego, cu tot felul de cuburi etc.

Ăsta este raiul pentru noi!

Hai băi Holland încă o dată

2010-07-11T17:36:00.001+03:00

Still Life

2010-07-07T19:52:00.000+03:00

Oooo daaa, România....

2010-06-28T20:09:00.002+03:00

În ce altă țară considerată de sine civilizată mai împing călătorii un tren? Problema e că nu este o întâmplare izolată, ci am mai văzut câteva filmulețe de acest gen. Nasol tare!

Doar un vis...

2010-06-26T02:13:00.005+03:00

Recent am început să mă uit la America's Got Talent din lipsă de ocupație (sau examene :P). E o emisiune în care diverși oameni ajung pe o scenă și etalează ce consideră ei că se numește talent. Preselecția duce la Las Vegas, iar acolo se pot câștiga 1 milion de dolari și un headline al unui spectacol. Toate bune și frumoase până aici... unii chiar sunt buni în ceea ce fac, unii excepționali, unii nu prea, unii sunt jalnici. Cântă, dansează, se joacă cu focul (la propriu), fac scamatorii, jonglerii, stand-up, orice. Ce-mi place mie la nebunie e când vine o doamnă trecută bine de 70 de ani sau când vine un domn trecut de aceeași venerabilă vârstă sau cel mai mult când vine un cuplu căsătorit de x ani (unde x a fost și 50... deci WOW). Însă nu asta e interesant, ci ce zic ei. Toți zic în interviul premergător spectacolului următorul lucru: -Visul meu e să x (cânt, etc.). Mi se pare extraordinar ca niște oameni care au trecut prin viață, au copii, nepoți, strănepoți să poată să spună că au un vis! Da, au un vis!! Câți pensionari din România oare mai au un vis? Probabil acela de a muri ori ei ori politicienii pentru a scăpa de rușinea la care sunt supuși. Dar în rest, nu cred. Mi-ar plăcea să iasă cineva într-un parc și să întrebe 100 de pensionari: ce visuri, idealuri aveți? Nu mi-ar plăcea însă să văd răspunsurile pentru că probabil mi s-ar rupe sufletul.

Acum am și eu un vis: să ajung la 70 de ani și să pot spune: ”wow, îmi doresc tare mult să fac asta. Este visul meu!”

De asemenea, este foarte tare cum oameni trecuți de prima, a doua și poate chiar a treia tinerețe simt că le lipsește ceva din viață, că e ceva ce nu au făcut și au curajul să stea pe o scenă în fața a câteva mii de persoane și să facă acel lucru. Asta este pofta de viață! Și o lecție de viață în același timp...

Pe final, o mostră de... ”talent”:

Ce ți-e și cu cercetătorii ăștia...

2010-06-19T23:41:00.002+03:00

Acum vreo 2 săptămâni am fost invitat la un simpozion al Institutului de Cercetare a Celulelor Stem Erasmus. Invitați unul și unul, printre care și Austin Smith, de la Oxford. Să fii în preajma lui e aproape ca și cum ai fi în preajma adevăratului Moș Crăciun. Intimidant, dar foarte foarte tare.

După discursuri și sesiunea de postere, am fost la o bere/un vin cu viitori mei colegi de laborator, împreună cu viitorul meu supervisor. Toți (în afară de mine) fie la doctorat, fie post-doctoranzi. Stăm noi și vorbim despre nimicuri pentru câteva minute când unul din capătul opus al mesei mă întreabă:
- Și tu de unde ești?
- Din România, răspund eu cu glasul stins...
- Aaaa, ce tare, știu câteva cuvinte în română.
- Da?????? Ce cuvinte?

(acum țineți-vă tare de tot)

- Pupic pula mea.
Este firesc că tot ce băusem se grăbea spre diverse orificii parcă n-ar fi putut apuca ziua de mâine. Se pare că sintagma ”pula mea” a ajuns pe plan internațional datorită/din cauza filmului California Dreamin', căci acest doctor de acolo o auzise. Însă partea tare nu s-a terminat. Ceilalți, văzând că eu mă stric de râs iar supervisorul meu (care e tot din România, însă plecată din țară din liceu) roșește, au început:
- Cum ai zis? piula mea? pola mea?
- P U L A M E A, zice respectivul doctor, vinovatul.
După ce toți au prins expresia, am fost nevoit să le explic ce înseamnă. Pauză de concentrare, urmată de:
- A, la mine în Polonia se zice așa (am uitat cum :D)
- Da, la noi în Olanda e așa...
- În Iran e altfel...
- În Grecia avem ceva asemănător...
- În Franța sună cam așa....

Concluzia e că, spre uimirea mea, se pare că da, și cercetători de cel mai mare nivel și din diverse colțuri ale lumii vorbesc despre aceleași lucruri ”lumești” atunci când se strâng la o ieșeală.

Cu dragoste, din partea lor....

2010-06-19T01:31:00.003+03:00

Eu cred că ar trebui făcute niște studii genetice foarte amănunțite pentru a vedea cum s-a putut răspândi prostia până a ajuns la 5 milioane de bolnavi. Probabil că nici ceilalți, oricare ar fi fost, n-ar fi făcut mare rahat. Dar pe mine unul cel mai tare mă enervează când cineva minte. Și când cineva minte în halul ăsta, frizând bunul simț, e cu atât mai rău. Aș fi preferat să facă o conferință de presă și să zică: da băi cretinilor, am păpat toți banii, mai avem ciuciu, mancați firimituri de la vrăbiuțe. Asta aș fi acceptat mai ușor decât să fiu dus cu zăhărelul și să fiu făcut voalat prost.

Free Fall

2010-06-18T18:06:00.002+03:00

Da, am terminat examenele, sunt un fericit. Așa că acum vă pot arăta ce minunăție de film am găsit acum câteva zile. Mie mi se pare cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată pe youtube. Cele 4 minute au fost realizate în 4 zile, iar fiecare scufundare a fost făcută pe ținerea respirației, deci tipul n-a avut butelii de oxigen sau alte asemenea sub apă. Este campion la freediving și cred că și deținătorul recordului de adâncime la această disciplină. Ce veți vedea este Dean' Blue Hole din Bahamas, un fel de peșteră verticală ce are vreo 200 de metri adâncime. Guillaume nu a ajuns până la fund pentru că asta este imposibil (recordul lui e pe undeva pe la 85-90 de metri).

Recomandare: vizionați-l în 1080p.

Pauză

2010-05-18T20:12:00.002+03:00

Blogul va lua o scurtă pauză (cam o lună, o lună și un pic) din cauza examenelor (mele, nu ale lui). Cred că o să mai postez chestii, dar mai rar.

Ăăăăăă, uau!

2010-05-18T02:20:00.000+03:00

Ce ratare!

2010-05-17T01:47:00.001+03:00

Se întâmplă destul de rar și la turneele de juniori, însă la un turneu cum e cel de la Madrid și între cei mai buni 2 jucători de tenis ai lumii e incredibil.

Bravo Oltchim!

2010-05-16T00:56:00.003+03:00

Bravo pentru că ați luptat ieri și bravo pentru că ați ajuns până în finala Ligii Campionilor. Să faci în 3 ani o echipă care să ajungă în finala celui mai puternic turneu de handbal inter-cluburi din lume e ceva. Să faci acest lucru în România este aproape imposibil (dacă nu ar fi fost Oltchimul care să-mi arate contrariul, aș fi zis că e de-a dreptul imposibil).

Numai că într-un mod mioritic normal au apărut tot felul de ratați, care nu știu să aprecieze chiar și o înfrângere, pe mai toate forumurile: mda, felicitări pentru că ați pierdut și alte bazaconii d-astea, netrecându-le prin cap că aceste minunate fete nici o sală ca lumea nu au. Au fost nevoite să se mute la București, în veșnica sală polivalentă care parcă există de când lumea și în care s-a stricat ieri tabela de marcaj pentru că în Râmnicu-Vâlcea nu au o sală la standarde de finală. Curios, din moment ce fetele sunt la standarde de finală.

Acum asta e, o finală pierdută rămâne acolo undeva. La anul poate câștigați trofeul. Sau poate nu. Oricum, felicitări și mulțumiri!

Signs

2010-05-14T00:41:00.000+03:00

How it's made: cocaina

2010-05-13T01:32:00.004+03:00

Dacă ieri am văzut efectele deosebit de faine ale metamfetaminei, pentru astăzi propun o rețetă extraordinară: cocaina.

Așadar avem nevoie de niște frunze de coca pe care le tocăm și le amestecăm cu AMONIAC și lămâie. Mixul este pus în niște butoaie și amestecat cu MOTORINĂ. Eh, acea MOTORINĂ conține substanțele halucinogene și este amestecată mai departe cu încă o porție de AMONIAC. După ce se mai adaugă MOTORINĂ se pune și puțină apă. Însă cireașa de pe tort este ACIDUL SULFURIC. La care bineînțeles se mai adaugă puțin AMONIAC. Delicios, nu? Se servește după ce este uscată, pe nas sau fumată. Pofta bună!

Să recapitulăm: AMONIAC+MOTORINĂ+AMONIAC+MOTORINĂ+ACID SULFURIC+AMONIAC= clătite? Nu, cocaină.

Cât de cretin să fii să-ți bagi așa ceva singur în corp? Mai bine te duci numai la pompa de benzină și bei de 2 lei. Măcar nu mai intră și restul tâmpeniilor. Și e și ieftin.

Depășim criza prin construirea de biserici

2010-05-12T21:43:00.003+03:00

"Considerăm înșelătoare opinia conform căreia trebuie făcute economii, inclusiv prin sistarea lucrărilor la lăcașurile de cult aflate în construcție, deoarece prin edificarea unui lăcaș de cult se întărește solidaritatea și cooperarea dintre credincioși, inclusiv întărirea vieții spirituale, care permite oamenilor să depășească orice fel de criză, fără să se 'autodemoleze', ajungând la deznădejde sau la dezumanizare", se arată într-un comunicat remis Ziare.com.

"Criza financiar-economică actuală este rezultatul unei profunde crize spirituale și morale care poate fi depașită prin sporirea credinței, a rugăciunii și cooperării pentru a finaliza un lăcaș de cult care adună oameni în iubirea și lumina Preasfintei Treimi, învățându-i să se respecte și să se ajute reciproc.

Fiecare biserică este un simbol al credinței, speranței și al iubirii (comuniunii și cooperării), într-o lume prea adesea confuză, individualistă, învrăjbită și fără ideal comunitar pe termen lung.

Viața spirituală intensă este izvor puternic pentru cooperare și solidaritate socială, deoarece pe lângă majoritatea lăcașurilor de cult aflate în construcție sunt prevăzute a funcționa de asemenea centre social-filantropice și culturale ale căror principali beneficiari vor fi copiii (ai căror părinți sunt plecați în străinătate), persoanele vârstnice singure sau alte categorii defavorizate din comunitatea respectivă", se mai arată în comunicatul citat.

Ăști vorbesc serios? De fapt, dacă stau să ma gândesc mai bine, ar cam trebui sa se construiască niște biserici pentru că sunt doar la fiecare colț de stradă. Ar trebui să se mai construiască și în mijlocul străzii altfel vor fi cozi la înmormântări peste puțin timp dacă se menține scăderea pensiilor cu 15%. Vă imaginați: bre, mai repede cu Tatăl Nostru că stăm aici de o oră ?! Trist, sadic, dar un scenariu plauzibil. Dar despre religie, biserică și preoți în alte posturi...

Metamfetamina

2010-05-12T17:06:00.003+03:00

=> efecte vizibile după câteva zeci de zile.

Așa că nu. Nici măcar o dată.

Fără defrișări ! !

2010-05-12T01:42:00.003+03:00

De ce? De-asta:

(undeva în România)

Dar nu contează foarte mult. Hai să dăm drumul și exploatării de la Roșia Montană. Măcar să fim siguri că nu mai rămân nici acei copăcei izolați după utilizarea cianurii. Sau și mai bine, că nu rămâne nici o fărâmă din România întreagă.

Just do it!

2010-05-11T17:09:00.004+03:00

Două videoclipuri bestiale, bune de văzut mai ales atunci când te simți nasol, care încearcă să-ți arate că viața nu-i chiar atât de rahat cum ți se poate părea în unele momente.

Textul celui de-al doilea filmuleț a fost rostit prima dată la o ceremonie de absolvire a facultății de un editor Chicago Tribune, Mary Schmich pe numele ei, în 1997. Mie mi se pare însă că este un discurs acronic.

Pentru p(r)ostacii PDL

2010-05-11T16:44:00.003+03:00

Ante-scriptum: înainte să încep postul propriu-zis pentru p(r)ostaci, cred că ar fi potrivit să explic de ce le fac o asemenea onoare. 3 zile consecutiv m-am trezit cu postări ale unor cetățeni de altfel respectabili (ha!) care mă admonestau pentru părerea mea despre anumiți politicieni. Toate cele 3 comentarii au fost replici la postul meu cu videoclipul celor de la B.U.G. Mafia în care am menționat-o pe madam Udrea. Toate 3 au venit după ora 00:00, ora României. Eu până acum nu credeam că PDL-ul are o asemenea mașinărie în spate. Adică cum, nu cred că cei trei indivizi vorbeau sincer? Nu. Pentru că în același interval am avut (coincidență????) 3 vizitatori veniți de pe www.zelist.ro. Ce este acest site? Este un site de indexare și clasificare a tuturor posturilor, blogurilor și siteurilor din România. Ceea ce m-a dus la următoarea concluzie: PDL-ul are oameni care altă treabă nu au decât să caute menționări ale idolilor lor și unde găsesc critici să aibă grijă să pună și una-două păreri pozitive pentru a arăta că poporul iubește PDL-ul. Acest lucru este cu atât mai supărător și mai deranjant pentru că blogul meu este un blog mic. De fapt nu e mic, e minuscul. Și să ai oameni care acționează și pe astfel de bloguri mi se pare îngrijorător. Acum cei care intră pe acest blog pentru că le place ce am pus de-a lungul timpului să treacă la următorul post.

Scriptum: dragi p(r)ostaci, postul ăsta este numai pentru voi. Uite, vă dau material: Băsescu este un hoț și un mincinos. EBA (dacă nu căutați EBA, poate găsiți Elena Băsescu) are un ușor (vrăjeala, e accentuat) retard verbal. Boc și miniștrii lui sunt niște cârpe. Un fel de ciorapi politici în care băsescu își bagă picioarele și în care-și lasă putoarea. În afară de Udrea. Udrea este cazul unui ministru special. E femeia care-l conduce pe băse, este femeia-zeu. Femeia care-i face ciulama lu' Băse și care este răsplătită cu buget de miliarde de euro pentru asta. Acum aștept ora 12 și comentariile voastre despre cum e nevoie de soluții concrete și despre cum bat eu câmpii aici. Vă anunț de pe acum că vă voi publica postările însă nu le voi comenta. De aceea este numai postul vostru. Distracție plăcută!

Post-scriptum: îmi pare rău dacă vreun cititor fidel al acestui blog a ajuns să citească până aici. Vă rog să nu-i băgați în seamă pe cei care vor comenta. Eu știu că gândiți la fel ca mine.

Ce înseamnă copilăria pentru tine?

2010-05-10T15:45:00.004+03:00

Văzând că postul de ieri s-a bucurat de un real succes (vorbă din popor) mi-a venit pentru azi o idee zic eu cel puțin la fel de bună. Și anume să încerc să aduc cât mai multă lume mai aproape de stadiul în care se afla fetița de ieri (nu de enervare, ci de inocență). Așadar, ce înseamnă copilăria pentru voi? Când spuneți copilărie, care sunt lucrurile ce vă apar imediat în minte? În mod ciudat, astea sunt chestiile care-mi vin mie în minte:

Cine îl poate uita oare pe Bamse, cel mai puternic ursuleț din lume?

Sau bestiala gumă Turbo, nelipsită în fiecare dimineață (mă rog, prânz, pentru că în jur de 11-12 ajungeam și eu pe la grădiniță, mulțumită lu' tata).

Ah ce vremuri... Atomic, Genius, primele casete.

Cum aș fi putut uita de Abracadabra?

Al naibii timp, prea repede trece...

Cum să enervezi un bebeluș în 5 pași

2010-05-09T02:07:00.003+03:00

Ce am învățat de aici?

faci copilul
cumperi o cameră de filmat
începi să filmezi non-stop (pentru sequel-uri)
faci mmmm până nu mai poți
îi scoți ochii copilului că tu poți face mmm și el/ea nu

P.S.: e bestială fața copilului când începe să plângă, nu? (de la secunda 51 până la secunda 53 în caz că vrei să revezi și să revezi și să revezi și să revezi și să revezi și să revezi și să revezi și să revezi)

B.U.G. Mafia - Bag p***-n lume și v-o fac cadou

2010-05-08T16:50:00.003+03:00

Nu, nu sunt fan B.U.G. Am ascultat și eu, ca toți cei care au copilarit prin '90, dar niciodată nu m-au ”prins”. Însă melodia asta este o descriere perfectă a ceea ce se întâmplă acum în România și a sentimentelor trăite de oamenii normali (adică nu Udrea sau pupincuriștii băsescieni).

Asemănarea dintre un cățel și profesorii din România

2010-05-07T00:12:00.003+03:00

Adică uite mărirea salariilor cu 50%, uite micșorarea cu 25% sau încrederea oarbă în ”stăpân”. Tare, dar tare mult mi-ar plăcea ca profesorii să aibă măcar opțiunea și curajul de a mușca.

Cum mama dracu'?

2010-05-06T02:43:00.002+03:00

A ajuns personajul următor primar? Și nu o dată, ci de nu știu câte ori. Eu mă gândesc că dacă un asemenea om este exponentul politic al unor cetățeni, păi acei cetățeni sunt vai de capul lor. Și în astfel de momente mă bucur că am plecat din țară. Cu tot cu facultatea mea terminată foarte bine anul trecut și cu tot masterul meu în medicină moleculară pe care-l fac acum, ce aș fi putut face în România când majoritatea populației se raportează la astfel de indivizi și îi au model? Dar nu-i nimic, în Românica cel mai mult contează să ai școala vieții (adică să știi să furi exact cât trebuie ca să-ți fie deosebit de bine, dar în același timp să nu bage nimeni în seama hoțiile tale).

Eu am uitat filmulețul, cred că eram prea mic pe-atunci.

Evoluția este și amuzantă

2010-05-05T14:27:00.002+03:00

Mulțumită lui Homer și berii Guinness.

Rezolvarea criptogramei naturii

2010-05-04T14:57:00.002+03:00

Este extraordinar cum o criptograma creata de natura ("traducerea" ADN-ului in proteine), dupa 3 miliarde de ani de evolutie, a fost rezolvata de unul din produsele evolutiei: omul.

Și unde e sfârșitul lumii?

2010-05-03T16:59:00.002+03:00

Am scris acum ceva timp de acceleratorul de particule de la CERN. Să vedem însă și ce au făcut până acum:

s-a creat o particulă de antimaterie (lucru care nu este absolut nou căci în 1965 două echipe de oameni de știință au creat un antideuteron, iar în 1995 CERN a anunțat crearea a nouă atomi de antihidrogen, urmați de alți 100 și un atom de heliu antiprotoni care a supraviețuit 15/1.000.000 dintr-o secundă).
a fost confirmată celebra ecuație a lui Einstein: într-adevăr, E=mc2. Numai că Einstein, băiat deștept de felul lui, a ajuns la această (până acum) teorie fără 9 miliarde de dolari. Numai că trebuia și demonstrată. Așadar, se poate crea masă din energie.
experimentul ATLAS (unul din cele patru de la HLC) a detectat bosonul W. Nu, nu este vorba de particula lui Dumnezeu care probabil va fi descoperită în 2013 pentru că detectarea acesteia necesită o energie mult mai mare, dublă decât folosesc în prezent, de 14 TeV, ci de particula ce este responsabilă de interacțiunile slabe, una din cele patru forțe fundamentale din Univers.

Eu unul de-abia aștept descoperirea unor noi particule sau dimensiuni ale spațiului, ”ceva esențial pentru a unifica gravitația cu alte forțe”, conform britanicului Nick Ellis, responsabil cu selecția datelor de la ATLAS.

Și culmea, încă suntem aici.

Paradox financiar

2010-05-01T19:56:00.002+03:00

Cum poate o țară cu suprafața de 238.391 km pătrați (o suprafață ce cuprinde cam de toate, că doar vorba aia, se află la răscrucea spațiului carpato-danubiano-pontic) și în jur de 22 de milioane de locuitori să aibă un produs intern brut în 2009 de 161 de miliarde de dolari pe când o altă țară, ghinionistă chiar din punct de vedere geografic, cu o suprafață de doar 41.526 km pătrați și în jur de 16 milioane de locuitori să aibă în același an un produs intern brut de 794 de miliarde de dolari (cam de 5 ori mai mult decât prima țară)?

Ziua Reginei Olandei

2010-04-30T18:07:00.021+03:00

Așadar azi, 30 aprilie, a fost Ziua Reginei Olandei. Nu de naștere (aia e pe 6 ianuarie dacă nu mă înșel) ci de înscăunare. Așa că toată Olanda a fost în sărbătoare. Zi liberă, permisiunea de a bea pe străzi, festivaluri, parade. De la bebeluși la bătrâni, litera de lege a fost purtarea de portocaliu. Însă toate astea nu ar fi fost nimic, dacă nu aș fi fost și eu prezent :P Înarmat cu aparatul de fotografiat, să vedem ce-a ieșit:

Istoria înjurăturilor românești - Partea a IIa

2010-04-23T01:37:00.004+03:00

Ajungem în 1781, când istoricul austriac Franz Josef Sulzer a consemnat mai multe ocări românești, de data aceasta în versuri:
”Fratzilor d'in Kodru wierde

Wreme ka se nu se pierde

Ku Schesutu tot en Soare

Undje Kuru mai me doare”

“Pu! futt maitz Norok en Kurr

Jeu kind durmeam

Radu schedea tot en preschur

Schy ou tot posit

Schy cu gyri sou numerit

Afferim!

Dare noi wa se perim,

Jell ar trei ka un Domn

Dare jeu ka un Betschissnik de Om

O Tsche Norok!

Fututz en Kurr Pintock”

Însă Sulzer nu s-a mulțumit doar cu consemnarea unor înjurături românești, ci a încercat chiar să pună la punct - conform tradiției germane - o sistematizare a ocărilor valahe:

”Se pare că în ceea ce privește sudalmele, valahii întrec toate celelalte națiuni care trăiesc sub soare; dacă îi lăsăm deoparte pe italieni atunci când sunt nervoși. Atât copilul de țăran cât și cel mai mare boier și chiar doamna nobilă sunt obișnuiți cu vorbele nepotrivite la fel ca țiganii de la grajduri și după cum este obiceiul oamenilor fără educație, își exersează spiritul cu cele mai indecente jocuri de cuvinte chiar în prezența doamnelor, înlocuind cele mai ordinare înjurături cu cele mai înjositoare ocări. Un astfel de valah stăpânește o îndemânare pe cât de nerușinată pe atât de ieșită din comun de a lăsa să curgă un fluviu de înjurături și ocări dintr-o singură suflare. Domnul Grisellini vrea să ne convingă că valahii din Timișoara nu pronunță numele Domnului atunci când înjură. Printre înjurăturile valahilor el numește două, care dacă eu le înțeleg bine, nici nu sunt atât de aspre. Cupilla della draco, sau mai bine zis în valahă Kopille della Draku, însemna nu mai puțin decât copilul dracului! Ce poate să însemne santa Cruce ti affecte nu putem decât să ghicim, pentru că affecte nu este un cuvânt valah.

Pentru înjurătura de cruce folosesc însă altă expresie, zicând: Se te battie sfunta Krutsche! Mult mai răspândită și obișnuită este înjurătura în numele Domnului: Se te battie Dumne Seu! Nebun, Draku, Kine, Magar și alte asemenea sunt ocări care nu înseamnă prea mult. Dacă este folosit Blestamatule atunci se aprind mai tare. Pentru a înjura mai apăsat și cu adaugiri ei folosesc cuvantul latin Fut, care în a treia conjugare sună ca în limba welsa. Nimic din ceea ce este bun sau mai de preț nu va fi scutit de acest cuvânt indecent - sfânta cruce, pomana, credința, sufletul, mama, ochii, iar dacă această combinație face prea putină impresie nu uită ca la sfârșitul înjurăturii să o repete și se îngrijesc ca această repetare să fie însoțită de altceva, pronunțând-o cu o voce înaltă. Futtui Ledsche a lui futt este cea mai aprigă înjurătură care poate fi spusă de cineva. Nu vreau să sfătuiesc pe nimeni să folosească această înjurătură împotriva valahilor, dacă nu vrea sa dea de necaz și să fie ucis de aceștia sau cel puțin să fie târât la judecată, unde va fi condamnat la câteva sute de lovituri la tălpile goale, după cum a pațit-o nu cu multă vreme în urmă un biet saș din Transilvania, care fără să știe a folosit această înjurătură lângă o biserică valahă”.Și uite așa, încet-încet, de la înjurăturile de zi cu zi până la comediile lui Caragiale, putem observa că poporul român s-a schimbat muuuuult prea puțin în ultimii 300 de ani. În timp ce lumea din jur este în secolul XXI, iată, noi ne simțim foarte bine în secolul XVIII.

Istoria înjurăturilor românești - Partea I

2010-04-22T16:09:00.004+03:00

Românul este legat de înjurătură de o prietenie cel puțin la fel de lungă ca cea cu râul și ramul. Alături de țuica și vinul de casă, asta cred că este o caracteristică definitorie a poporului nostru. Nu-i de mirare atunci că de-a lungul veacurilor ingredientele și formulele înjurăturilor noastre s-au schimbat la fel de mult ca rețeta unei țuici făcută în cazanul din curte: aproape deloc.

Italianul Anton Maria del Chiaro, secretarul personal al domnitorului Constantin Brâncoveanu, scria în 1718: ”Valahii sunt de un temperament vioi, voinici și rezistenți la oboseală, și obișnuiți de mici cu călăria. De multe ori am remarcat curiosul spectacol, cum baieți de 7-8 ani, călari, conduceau grupe de cai la adăpat, iar dacă vreun cal se abătea din grup, băiatul îl rechema strigându-l cu înjurături triviale, iar dacă nu izbutea, începea să plângă continuând totuși pomelnicul de îmjurături obscene, fără însă să cunoască înțelesul lor. În popor părinții înșiși își deprind copiii cu înjurături și se delectează când aceștia descurcă primele silabe din expresii triviale, măgulindu-se chiar când combină noi înjurături. În timpul celor 7 ani de ședere în Valahia n-am avut ocazia să aud că cineva să fi fost pedepsit pentru înjurături, fie de către instanțele judiciare sau de cele bisericești.”

Conform istoricului Adolf Armbruster, românii au reușit să-l învețe să înjure până și pe împăratul austriac Iosif al II-lea, care a reușit să-și oripileze imperiala mamă Maria Tereza. În orice caz, sașii trăitori pe pământurile Transilvaniei s-au întrecut în a consemna pentru posteritate probe ale ocărilor valahe. Românii înjurau la necaz, la furie sau pentru a-și exprima satisfacția față de dispariția unui dușman. Mai foloseau cuvinte deocheate și în versurile populare consemnate de istoricii și folcloriștii germani. Din păcate, aceste versuri nu și-au făcut loc în manualele școlare contemporane.

Documente din arhivele Brașovului au păstrat multe înjurături românești. În 1719, în familia călăilor brașoveni au avut loc mai multe certuri. La un moment dat a dispărut Gligore, fiul călăului Biță. Țiganul Dodoc a fost auzit spunându-i călăului Palko că ”Dumnezeu mi l-a dat pe mână și acum e mort” iar Palko a răspuns: ”Fute-i-aș muma lui acolo unde zace”. Înjurătura a fost consemnată în procesul verbal al anchetei în limba română cu alfabet latin. În scrierea gotică, folosită pentru limba germană, formula a devenit: ”Futye as mume alluj akolo undye zacse”.

Alte câteva ocări românești au fost înregistrate într-un proces din 1725 dintre Gheorghe Stoie și Vlad Țiganul. Acesta din urmă se afla în Piața Sfatului din Brașov alături de Dumitru Mucea, Vasi Arbeș și Petru Ciuta, iar când l-a văzut pe Gheorghe Stoie venind dinspre Șirul Grâului i-a strigat în bătaie de joc: ”Scoală-l din morți pe taică-tău Tănase că îți merge mai rău decât lui”. Gheorghe Stoie i-a răspuns lui Vlad Țiganul: ”Stai să vezi ce-ți dau, cioară spurcată!”, iar funcționarul saș a consemnat cuvintele românești în forma csoare spurkate. Replica lui Vlad Țiganul nu a întârziat, acesta spunându-i lui Gheorghe Stoie ”ke futte sche tata sche muma”. Funcționarul saș a adăugat că acțiunea lui Vlad Țiganul asupra părinților lui Gheorghe Stoie va fi dusă la îndeplinire ”schen kur”.

Mâine, partea a 2a.

Și nou nouț de la Greenpeace

2010-04-21T21:17:00.001+03:00

Așa, tot de ziua Pământului.

Ziua Pământului

2010-04-21T18:39:00.002+03:00

Alătură-te și tu mâine, 22 aprilie, celei mai mari sărbători non-religioase de pe glob. Tu și alți 500.000.000 din 184 de țări (însă doar 7% din populația umană!!!) puteți aniversa 40 de ani de Ziua Pământului.

Și dacă ți se pare că nu este nevoie de ajutorul tău, uită-te și la următorul filmuleț în care este prezentată o insulă de gunoaie descoperită recent în Atlantic. Anual, 100.000 de mamifere și 1.000.000 de păsări mor din cauza plasticului și gunoaielor plutitoare pe oceanele lumii.

Acum întreabă-te ce ai putea face tu pentru ca asta să nu se mai întâmple!

Cum să-ți prelungești viața

2010-04-19T03:19:00.003+03:00

După ceva ușor, de relaxare, merge și ceva serios. Uită-te la următoarele videoclipuri. Atenție la ele și prelungești viața ta și a celor cu care mergi. Poate o să se uite și alții care o să-ți prelungească ție viața.

Adică Richard, băiat bun de altfel, nu prea vroia să moară. Dar a făcut un accident. Care însă nu l-a omorât. El a continuat să se deplaseze. Nici când a lovit parbrizul nu a murit. Însă organele lui interne au continuat deplasarea. Asta până când s-au lovit de cutia toracică, plămânii i-au fost perforați și aorta ruptă. Asta l-a omorât pe Richard. P.S.: acele efecte sunt la o viteza a mașinii de 45 de km/oră.

Adică dacă lovești un pieton la 60 de km/oră sunt 80% șanse să-l ucizi. Dacă l-ai fi lovit la doar 45, ar fi avut 80% șanse să scape cu viață.

Adică dacă știi că unul conduce când îl/te suni/ă, inchide naibii telefonul că nu mori dacă vorbiți mai târziu. El însă s-ar putea.

O recapitulare ca la școală (ah, ce vremuri bune): pune-ți centura, să nu vorbești la telefon, să nu conduci sub influența alcoolului, respectă limitele legale de viteză și fi atent/ă!!!!!!!!!!!!!

Trimite postul și pe mess sau mail, să vadă și alții.

Altă mâță, același iPad

2010-04-18T15:32:00.000+03:00

Animăluțele și tehnologia

2010-04-17T18:35:00.002+03:00

Odată cu lansarea noului iPad, lumea a fost împărțită în două tabere: pro și contra noii tablete magice de la Apple. Și când spun lumea, nu mă refer doar la oameni. În videoclipurile ce urmează o să vedeți că întreg regnul animal are părerile împărțite.

Se pare că pisicile sunt pro iPad.

Cățeii nu prea... Probabil sunt fani Microsoft.

Eruptia vulcanului Eyjafjallajokull

2010-04-16T15:19:00.007+03:00

Am gasit cateva poze de-a dreptul extraterestre cu eruptia creaturii islandeze... enjoy!

Olandezi dobitoci

2010-04-03T01:02:00.002+03:00

Vai, am ajuns la capătul răbdării cu olandezii ăștia. Cei mai nesuferiți oameni de pe fața pământului. O să vă povestesc 2 întâmplări.

Prima a avut loc pe la sfârșitul lui februarie. Venită fiind iubita mea la mine, am zis hai s-o scot în oraș pe la magazine și vizitat că doar are 2 X (mulțumesc că ai venit). După câteva ore de plimbat și cumpărături, eu obosit, ea extaziată, am hotărât să intrăm la un KFC să hrănim mațul. Ajung eu să comand și cer niște componente de pui și un burger. Când colo, nesimțitul de după tejghea îmi spune că va dura vreo 7 minute să-mi facă un burger. Însă culmea nesimțirii abia apoi a fost atinsă: cică ne cerem scuze pentru neplăcerea creată și vă rog să acceptați vreo 2 pungi cu componente de pui din partea casei, ca să nu așteptați în timp ce iubita dumneavoastră mănâncă. Păi bine mai, îmi dai chestii gratis ca să nu mă supăr? Câta neobrăzarea...

A doua întâmplare a avut loc săptămâna aceasta, când m-am dus ca un om semi-normal ce sunt să-mi iau o cafea și ceva de halit de la cafeneaua de la parterul facultății. Am cerut ceea ce îmi iau de obicei, știind că totul va costa 4.90 euro. Însă vânzătoarea, care între timp a ajuns să mă cunoască și să știe ce-mi iau, îmi dă rest de la 5 euro vreo 2. Binecrescut de la mama d-acas', i-am atras atenția că mi-a dat mai mult decât trebuia. La care ea îmi spune: ei, nu-i nimic, am închis casa deja, lasă așa. Stupoare.
Ca să nu mai zic că toată lumea zâmbește, toată lumea salută pe toată lumea. Derbedei! Se pare că și școala olandeză scoate numai tâmpiți.

Lăsând gluma la o parte, sunt curios cum va fi înapoi acasă, ținând cont că azi ajung în România pentru o săptămână.

Și în aceeași notă, mi-am adus aminte de un interviu dat de un olimpic român unei gazete în perioada Olimpiadei de iarnă. Spunea acest sportiv că nu s-ar stabili în Canada pentru că i se pare că locuitorii acestei țări sunt prea civilizați și cu prea mult bun simț. Oare cât de mult am decăzut noi ca popor când ni se pare că e de porc să ai respect față de cei din jur? Cred că această boală a românilor se poate vindeca numai cu doze masive de emigrare.

Nu de alta, dar peste câțiva ani o să ajungem să ne punem unul altuia bancnote pe frunte cu scuipat, însă fără bancnote.

Felie de Olanda - La Zoo 3

2010-04-01T20:58:00.002+03:00

Felie de Olanda - La Zoo 2

2010-03-31T02:42:00.004+03:00

Felie de Olanda - La Zoo 1

2010-03-30T16:11:00.003+03:00

Băi, stinge becul!

2010-03-27T14:32:00.004+02:00

Cum de ce? Azi e Ora Pământului. Ca să arăți că nu ești un egoist cu mintea-ngustă, stinge și tu becul o oră, de la 20:30 (ora locală). Doar nu mori! Și dacă nu știi exact despre ce e vorba, uită-te la filmulețul următor. E o acțiune care a pornit în 2007 în Sydney, Australia, când 2,2 milioane de oameni s-au unit pentru a arăta că doresc acțiuni împotriva încălzirii globale și distrugerii mediului. Au făcut cel mai simplu lucru pe care il puteau face: au stins lumina timp de o oră. Anul trecut, un miliard de oameni au făcut la fel, de la locuitori din Hanoi, Vietnam, la francezii din Paris, la italienii din Roma sau letonii din Riga.

Greenpeace împotriva Kit-Kat

2010-03-20T18:09:00.003+02:00

Pentru că Nestlé, producătorul Kit-Kat, folosește ulei de palmier de la companiile care își bat joc de pădurile indoneziene, amenințând stilul de viață al localnicilor și împingând urangutanii spre extincție.

Cu toții merităm o pauză, dar merită să mușcăm din prețioasele păduri? Tot ce cere Greenpeace e ca în locul acelui ulei să fie cumpărat un ulei de la companiile care apreciază viața de pe această planetă și care fac tot posibilul pentru reîmpădurire și tratarea planetei noastre și a tuturor viețuitoarelor de pe ea cu respect.

Have a break? from Greenpeace UK on Vimeo.

Știai că...

2010-03-15T19:15:00.002+02:00

Una dintre cele mai mari descoperiri ale lumii și în opinia mea cea mai mare descoperire științifică a secolului 20 nu a fost premiată cu un Nobel. Este vorba de descoperirea ADN-ului și recunoașterea acestuia ca material din care sunt făcute genele și din care sunt alcătuiți cromosomii. Articolul publicat de Oswald Avery, Colin MacLeod și Maclyn McCarty (care între noi fie vorba nici măcar n-a fost publicat într-unul din jurnalele de top științifice, cum ar fi Cell sau Nature, ci în mai puțin cunoscuta The Journal for Experimental Medicine) nu a fost prea mult băgat în seamă de cercetătorii vremii pentru simplul motiv că molecula propusă de cei 3 era prea ”simplă” din punct de vedere chimic. Au trecut ani până când restul lumii a ajuns la nivelul celor 3. Totuși, ei nu au primit niciodată râvnitul premiu. După cum spunea Arne Tiselius (laureat al premiului Nobel), Avery este cel mai meritoriu cercetător ce nu a primit un Nobel pentru munca sa. Cine e interesat de articolul publicat de cei 3 îl poate găsi aici.

Recomandare muzicală - Andre Rieu live in Maastricht 2009

2010-03-09T00:18:00.005+02:00

Îmi permit să o fac pentru că este într-adevăr ceva minunat. Am cheltuit 2 ore de viață pentru a viziona acest concert și aș mai face-o de vreo 30 de ori (cu aproximare :) ).

Dacă te-ai săturat de manele, emisiuni de televiziune cu țigani, agramați, hoți, violatori, criminali, băsescu și mopul lui, boc, certuri între zăvoranca și mă-sa, dudui care își pun implanturi și ajung să cânte (de când o dată cu punerea de silicoane îți pui si voce tot n-am înțeles), stereotipul ”jos comunismul”, credit doar cu buletinul, prețuri prohibitive, curățenia de Paște, becali gigi, dorei, sute de kilometri de autostradă fictivă, mai pe scurt cam tot ce înseamnă românia de azi, cam tot ce te înconjoară pe stradă, în autobuz/taxi/tramvai/metrou, la școală, la serviciu, în scara ta de bloc, la casele din cartierul tău atunci trebuie să-l urmărești pe Andre Rieu live in Maastricht 2009.

Din păcate nu cred că poate găsi cineva DVD-ul în românia (mai important e să se vândă super-extra-mega-giga-tera-penta-benga-macro-kilo-compilația anului 2010, volumul 43 al enciclo-proiectului ”manele intra-venos”, sprijinit de fundația ”scuipă pe bancnotă, pune-o pe frunte”), însă torrent-ul este aici și aici (unul din cele două linkuri, nu contează care).

Este un spectacol cum rar se vede prin românia (unul din exemplele de anul acesta este trecutul concert al lui Sarah Chang, adusă de Cruciada Culturii). Are de toate: cea mai bună muzică (Time to Say Goodbye, Earth Song, You'll Never Walk Alone, arii celebre), comedie de bun gust, culoare. O să zâmbești și asta o să-ți facă bine. Poate o să plângi, dar și asta o să-ți facă bine. O să-ți arate cum se trăiește și cum se simte ceva, orice, în partea de vest a europei. Asta nu e bine. Pentru că o să-ți dai seama că tu ai uitat să simți ce simțeau privilegiații spectatori ai acelei seri, sau mai rău, că nu ai simțit niciodată și e prea târziu să înveți. Oricum ar fi, aruncă cu un ochi peste felia de concert de mai jos și dacă-ți place, ia-l și aruncă cu ambii ochi în el. Sau succes în găsirea de bilete la concertele lui (se vând de parcă se dau gratis).