Share/Bookmark
Se afișează postările cu eticheta Știință. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Știință. Afișați toate postările

luni, 27 februarie 2012

Cum să... intri la Oxford?

Uitându-mă ieri prin statisticile ultimelor luni referitoare la traficul pe care l-am avut pe blog, am observat ceva destul de interesant. Fără vreo postare nouă, traficul era constant. Așa că am cercetat chestiunea în detaliu și am văzut ce s-a întâmplat.

Multe Câteva persoane au intrat pe blog din căutări pe google despre Oxford.

Drept urmare, m-am gândit să-mi împărtășesc experiența căpătată anul trecut în acest subiect. Așadar, urmează un mic ghid:

”Cum să intri la Oxford (sau orice altă universitate mare din lume)”

Pasul numărul 1: dacă adresa ta de email seamănă cumva cu una din următoarele: pasaricata25@yahoo.com, bigdickboss44@gmail.com, am_adidasi_mike@kappa.ro, atunci considerăm că ai ajuns pe acest blog din greșeală și se trece la următoarea secvență: se mută săgețica aia cu care dai click în colțul din dreapta sus și se apasă butonul stâng al mausului o dată, pe x. Misiune îndeplinită!

Pasul numărul 2: acesta e unul din cele mai grele, dacă nu chiar cel mai greu. Aici trebuie să te cunoști foarte bine, trebuie să știi foarte bine ce vrei și trebuie să știi de ce ești în stare. Ăsta este pasul care face diferența între tine și toți ceilalți. De mult timp (nici eu nu mai știu exact cât), m-am ghidat după un singur lucru: țintește cât mai sus (în orice aspect al vieții). Nu te mulțumi cu mediocritate. Nicăieri, niciodată. În același timp însă, cunoaște-ți limitele. Știu, aceste două chestii parcă se bat cap în cap. Dar nu-i așa. Mi-am dorit de prin liceu să intru la o universitate ca cea din Oxford. Tot prin liceu am știut că vreau să fac cercetare pe celule stem (țin încă minte momentul când am văzut o copertă a National Geographic cu o poză sub care scria mare: Stem Cells... a fost atât de clar). Dar după liceu m-am înscris la o facultate în România. După facultate am plecat la master în Olanda, nicidecum la Oxford. Știam că la un moment dat voi ajunge acolo, dar am făcut pași mici. Mă puteam înscrie după liceu, aș fi fost respins și viața mea acum poate ar fi fost alta. Nu m-am pus în situația de a eșua. Însă echilibrul e foarte fin: nu te pune în situația de a eșua, dar în același timp fă pași care să te apropie de visul tău. Despre vis pot spune un singur lucru: nu ți-l schimba prea des. Asta nu înseamnă decât că nu ți-l poți atinge.

Pasul numărul 3: nu, nu este vorba despre note. Ponderea lor în procesul de selecție este destul de mică. Eu aveam pe foaia matricolă un 5 la botanică și asta nu m-a oprit (l-am explicat la interviu). Dar este vorba de școală. Nu poți să fi trecut prin ea ca vodă prin lobodă. Nu prea are rost să înveți pentru 10 la toate materiile decât dacă ai o memorie fotografică excepțională. Mai bine te axezi pe ce-ți place, cât timp devii un mic expert în acel domeniu. Iar asta te va ajuta mai târziu, atunci când vei avea nevoie de scrisori de recomandare.

Pasul numărul 4: trimiterea primului email. Să descoperi ce vrei să faci e destul de ușor (sau ar trebui să fie). Să-ți dai seama unde e mai greu. Așa că fă o lista cu țări unde crezi că ți-ar fi bine, caută universitățile de acolo unde crezi că ai putea intra (aducându-ți aminte să țintești sus) și trimite emailuri profesorilor care lucrează pe ce te interesează. Nu 20 de emailuri, unul singur ajunge. Unul care însă trebuie scris bine. Scurt, la obiect, trebuie să te vinzi elegant. Întotdeauna primul email se adresează profesorului/doctorului X. În răspuns respectivul/a se va semna cu prenumele. Așadar al doilea email va putea fi adresat lui Dear Y (unde Y e prenumele, fara alte politețuri). Știu, pare ciudat, dar gândirea occidentală este că respectul nu se arată prin politețuri. Poți să vorbești cu un laureat al premiului Nobel ca și cum ai vorbi cu vecinul, cât timp discuția este ținută la un nivel înalt. CV-ul trebuie atașat acestui prim email.

Exemplu:

Dear Dr. X,

My name is Omul cu Vopseaua. I'm a second year master student, the Master of Science in Molecular Medicine program, from Erasmus MC.

I am writing you to inquire about a PhD studentship in your group.

As stated in my CV (which is attached to this email), my first year master project was in Gene Regulation, in prof. Y's lab. There I studied the molecular basis of long-range beta-globin gene activation, using state of the art techniques. I am currently doing my thesis project in prof. Z's lab, working on the regulatory influences of Bmp and Hedgehog factors on the generation, expansion and maintenance of hematopoietic stem cells in the mouse embryo, supervised by dr. W, a post-doc in the lab. Basically, I am interested in the genetic cascades (Runx1, Gata2, Notch1) triggered by BMP and Hh that are involved in the generation and expansion of hematopoietic stem cells. For this project I was able to obtain a grant from the Royal Dutch Academy of Arts and Sciences (KNAW).

I was in the audience last year, when you held a seminar at Erasmus. I found it very interesting and it made me think of a career in hematopoiesis research. I was delighted to see on the WIMM website that there are PhD studentships available in your lab. In a recent conversation, besides staying in Z's group, she also advised me to contact you.

It would be very helpful if you could offer me some additional details about the project.

Thank you and I'm looking forward to hearing from you!

Best regards,
Omul cu Vopseaua

Ingredientele de bază ale primului email: formula de adresare corectă, o succintă prezentare a ce faci acum, a ce vrei să faci și a motivului pentru care vrei să faci acel lucru. Aaa, și un CV.

Anexă la pasul numărul 5: scrisoarea de intenție. În ea transmiți cam aceleași idei ca în acel prim email, însă mult mai bine articulate și prezentate. Scrisoarea de intenție este personală, este portița care lasă să se vadă cât de tare îți dorești un lucru. Poți să faci orice legături vrei, cât timp au legătura cu ce-ți dorești (eu mi-am început scrisoarea spunând că de mic copil, de când îmi urmăream părinții cum își pregăteau lecțiile de a doua zi, de când răsfoiam manualele lor de biologie fără să știu măcar să citesc, eram atras de știință - sau ceva de genul ăsta).Să nu-ți fie frică să folosești cuvinte mari! Trebuie detaliate eventualele premii, burse, activități extracurriculare. Nu te sfii să te lauzi. Aproape ostentativ chiar. Din scrisoarea de intenție trebuie să reiasă că ești tare, că ești destul de pregătit/ă, că știi unde ți-e locul dar că nu bați câmpii.
 
Pasul numărul 5: răspunsul poate veni sau nu. De cele mai multe ori însă, vine. Dacă e pozitiv sau negativ depinde doar de ce caută respectivul profesor. Dacă schimbul de informație te-a convins, trimiți toate hârtiile necesare (foaie matricolă, diplome, traduceri, scrisoare de intenție etc. - e o mică bătaie de cap cu toate astea dar merită). Interviul este o altă parte foarte importantă. Și poate cea mai stresantă. Se poate face în două moduri: în persoană, fiind chemat/ă pentru câteva zile la instituția respectivă (teoretic pe banii lor) sau pe net. Oricum ar fi, ținuta trebuie să fie impecabilă. Chiar daca îl ai pe net și stai la tine acasă, poți să n-ai pantaloni sau chiloți pe tine dar ce se vede în webcam trebuie să sclipească. Liniște, o conexiune bună sunt alte două lucruri importante pentru interviul pe net. La interviul propriu-zis trebuie să interacționezi. Trebuie să discuți, trebuie să fii în stare să-ți transmiți ideile, trebuie să fii în stare să înțelegi ideile transmise de cei care ți se adresează, trebuie să nu-ți fie frică dacă nu înțelegi ceva. Cunoaște publicațiile grupului căruia vrei să te alături, cunoaște progresele importante din acel subiect din ultimii ani, cunoaște CV-ul profesorului pe care l-ai contactat inițial. Poți cere câteva secunde de gândire, poți să spui că nu știi (și atunci e bine să întrebi despre ce nu știi). E mai bine decât să spui prostii. E intimidant să ai 3-4 profesori în față care te studiază din priviri și încearcă să-și dea seama dacă ești omul potrivit pentru ce caută ei în 30-40 de minute. Însă nu trebuie să arăți că ești intimidat/ă. Ține un pahar cu apă lângă tine, respiră regulat, sunt oameni la fel ca tine. Interviul poate fi și o experiență foarte plăcută. Asta ți-ai dorit până acum, pentru asta ai muncit, acum profită și absoarbe fiecare secundă a lui. Doar ăsta era țelul nu? Să ajungi să interacționezi cu astfel de oameni. După sfârșitul interviului, nimic nu mai depinde de tine. Dacă ai făcut tot ce-ai putut relaxează-te, dacă simți că ai dat-o în bară cu ceva relaxează-te :) nu mai poți schimba nimic. Din proprie experiență pot spune că chiar dacă ți se pare că ai dat-o-n bară cu ceva rău de tot, în realitate fie nu ai dat-o deloc, fie nu a fost nici de departe atât de rău cum ți se pare.

Pasul numărul 6: dacă toate au mers bine, la câteva luni după trimiterea tuturor actelor poți primi ceva asemănător:



Dacă nu, asta e. Oricare ar fi deznodământul, este o experiență care te va ajuta enorm mai departe. Și niciodată nu este prea târziu pentru a încerca iar.

Lucruri de zis probabil că mai sunt, dar le-am uitat eu. Baftă și felicitări oricui e destul de ambițios încât să încerce.

duminică, 3 iulie 2011

Evoluția - Punct final

Pe lângă selecția naturală pe care am văzut-o ieri (și nu pot accentua destul de tare și prin destule repetiții ce e selecția naturală: propagarea non-întâmplătoare a unor mutații aleatoare SAU propagarea și acumularea caracterelor îmbunătățite în defavoarea celor care aduc un dezavantaj), mai avem si selecție sexuală.

sâmbătă, 2 iulie 2011

Evoluția - Partea a IVa

Încet-încet ne apropiem de finalul acestei serii. În penultima parte vom vorbi despre evoluția observată în laborator, fără intervenție antropică sau supranaturală.

Este vorba despre experimentul evoluției pe termen lung a Escherichia coli, experiment pornit de Richard Lenski, încă în derulare și pornit în 1988. Este un experiment ce urmărește modificările genetice în 12 populații aproape identice (și veți vedea de ce aproape) de E. coli. În februarie 2010 s-a ajuns la generația cu numărul 50.000.

miercuri, 30 martie 2011

Evoluția - Partea a IIIa

Așadar, am văzut ce și cum se schimbă în timp. Deoarece de multe ori am auzit următorul ”argument” în disensiunile cu creaționiști: băi, o fi evoluție, dar unde că eu nu văd nimic?, continui cu câteva exemple care vor arăta ce poate realiza o selecție într-un timp extrem de scurt, de câteva sute de ani (comparativ cu miliardele de ani ale evoluției naturale). Schepsisul este că azi vorbim de o selecție antropică. Adică omul a vrut anumite caractere pentru un organism și a ales să înmulțească mai departe indivizii care aveau acele caractere modificate spre dorința omului.

1. Varza
Azi avem zeci de variante de varză:
Toate au pornit de la următoarea variantă:

2. Rasele de câini.
Ne-am cunoscut cei mai buni prieteni acum câteva mii de ani. Atunci nu se numeau câini, se numeau lupi (căci da, câinii moderni provin din lupi). Dădeau târcoale așezărilor umane în căutarea unei mese ușor de obținut (mai un copil, mai un ciolan :)). La început foarte timid, căci se apropiau doar până la distanța la care se simțeau în siguranță. Există un punct în care frica de a ți se întâmpla ceva este mai mare decât beneficiul acelui ceva. Atunci renunți la acel ceva. Câțiva indivizi însă s-au apropiat mai mult. Următorii mai mult și tot așa până ne-am împrietenit. Era in interestul lupului devenit câine să nu-și atace stăpânii și era în interestul omului să-și hrănească prietenul pentru a-i păzi așezarea. Cu câteva sute de ani în urmă însă aristocrația a decis că îi trebuie câini mai deosebiți. Așa a început selecția anumitor caractere, iar astăzi greu ne vine să credem că un chihuahua este la fel de câine ca un ciobănesc.

3. Etc.
Astfel de exemple găsim cu zecile (vaci selecționate pentru lapte, alte vaci selecționate pentru carne și așa mai departe), însă scopul acestei serii nu este să discutăm despre selecția artificială, ci despre selecția naturală și evoluție.

Toate aceste variante (și de varză și de câini) au apărut în ultimele câteva sute de ani. Adică ceva de genul 400. Imaginează-ți ce se poate întâmpla în 1.500.000.000 de ani. În episodul următor vom vorbi despre un experiment început în 1988 și care continuă și azi. Vom vedea selecția naturală în acțiune.

sâmbătă, 5 martie 2011

Evoluția - Partea a IIa, Lecția de biologie

Pentru că primul post din serie s-a bucurat de un succes răsunător aproape inexistent, continuăm zic periplul prin știință cu o aprofundare a evoluției.

Până la exemple, trebuie explicat prima dată ce și cum se schimbă în lumea vie.

1. Ce?
Probabil cea mai importantă caracteristică a lumii vii (animale, plante, fungi - ciuperci, protiste și bacterii) este organizarea celulară. Bine, bine, dar ce-i aia? Aia înseamnă că celula este unitatea structurală, cărămida ce compune fiecare organism. Noi suntem alcătuiți din între 10 și 100 de trilioane (milioane de milioane, adică 10.000.000.000.000 de celule) - statistica are o marjă de eroare destul de mare aici, pentru că nimeni nu s-a încumetat să numere și pentru că fiecare om e diferit. Eu și tu suntem așadar organisme alcătuite din mai multe celule, sau pluricelulare. La polul opus se află, de exemplu, E. coli, o bacterie al cărei organism este alcătuit dintr-o singură celulă, numindu-se prin urmare un organism unicelular (face exact aceleași lucruri ca și noi: se hrănește, se reproduce, moare, folosindu-se însă de doar o celulă).

Ce este atât de important la o celulă? Celula este un spațiu delimitat de o membrană (ca un balon) ce conține instrucțiunile pentru crearea organismului respectiv. Acel set de instrucțiuni se numește ADN. Într-o variantă simplificată, noi avem același ADN în toate celulele corpului nostru. Dar ADN-ul meu este puțin diferit de ADN-ul tău. Iar ADN-ul tău este diferit puțin de ADN-ul prietenului tău cel mai bun. De unde avem noi ADN-ul? Jumătate de la mamă, jumătate de la tată. De aceea semănăm cu amândoi, dar nu suntem identici cu nici unul.

Și ce face ADN-ul ăsta? În mod sigur nu cântă și nu dansează. ADN-ul este o ”rețetă” scrisă cu 3 miliarde de litere de doar 4 tipuri: A, T, G și C. Aceste litere formează propoziții (=gene) care la rândul lor formează ingredientele (proteine) care la rândul lor formează o celulă.

2. Cum?
ADN-ul este ”amestecat” la fiecare reproducere. Acum îl putem asemui unui pachet de cărți. Tu ești un pachet de 46 de cărți de joc. Jumătate din cărți sunt de la mamă, deci putem spune că sunt roșii, jumătate de la tată, deci albastre (folosesc o ipoteză falsă, după cum urmează să arăt, dar utilă pentru exemplificare). De fiecare dată când organismul tău produce celule sexuale (spermatozoizi sau ovule), cărțile sunt amestecate și împărțite în 2 (jumătate într-o celulă, jumătate în alta). De ce sunt împărțite? Pentru ca fiecare din cele două celule să se poată combina cu o celulă sexuală de celălalt tip ce are o încărcătură de 23 de cărți de joc colorate în, de exemplu, verde și maro. Astfel se pun bazele unui nou organism, ce va avea 23 de cărți roșii și albastre (12 roșii, 11 albastre sau 1 roșie și 22 albastre, nu contează; important e că nu mai poate exista fie o culoare, fie cealaltă, ci musai sunt amândoua) și 23 de cărți verzi și maro. Amestecul acesta va continua în viața noului individ și până la sfârșitul timpului.

Uneori, prin simplă întâmplare (noroc sau ghinion, depinde de împrejurare), una din cele 23 de cărți pe care le transmiți mai departe capătă o pată. Nu va mai fi roșie, ci roșie cu o pată neagră. Aceasta este o mutație. Mutația se produce în gene. Acum trecem iar la comparația cu o rețetă. Dacă o propoziție (=genă) capătă o mutație, atunci sensul propoziției se schimbă. Se pot întâmpla trei lucruri: fie mâcarea iese nasoală, fie nu poți sesiza vreo diferență, fie ți se va părea că muști din Rai (toate trei comparativ cu rețeta originală, fără mutație).

Exact asta se întâmplă în toate organismele lumii vii. Uneori apar mutații, prin șansă care duc la ceva mai bun, la ceva neutru sau la ceva mai prost. Ce este neutru nu duce la nimic și sunt 50% șanse să rămână mai departe, în urmași, 50% șanse să dispară. Pentru ce este mai bun, probabilitatea de a rămâne în specie e mai mare (exemplu științifico-fantastic: un bărbat capătă o mutație care îi permite să scoată pe gură bancnote de 500 de euro. Acest lucru îi va permite să facă sex cu mai multe femei decât un bărbat normal, deci va putea avea mai mulți copii. Câțiva îl vor moșteni, și deja nu va mai fi o persoană care scoate pe gură bancnote de 500 de euro, ci mai multe. Într-un timp mai scurt sau mai lung (ce depinde de numărul total de indivizi ai speciei), bărbații care scot bancnote de 500 de euro pe gură vor fi considerați noul normal.). Reversul este de asemenea valabil, pentru ce rezultă într-un impediment, probabilitatea de a rămâne în specie e mai mică (de exemplu, o mutație din cauza căreia o antilopă aleargă mai încet - va fi primul fel la masa leilor). Mutațiile apar foarte rar, și asta deoarece cărțile fiecărui organism sunt verificate de pete permanent prin diverse mecanisme. De aceea evoluția nu durează 2 zile, ci milioane/zeci de milioane/sute de milioane de ani.

Ăsta este principiul selecției naturale, care va mai fi explicat și mai târziu. Până atunci, vom discuta despre selecția antropică (artificială, făcută de om) ce arată o evoluție a unor organisme pe o scară mai mică a timpului.

marți, 1 martie 2011

Evoluția - Partea I

După o lungă pauză cauzată de înscrierea la un doctorat, citind ”The Greatest Show on Earth - The evidence for evolution” de Richard Dawkins, mi-am adus aminte că am rămas dator cu un post despre evoluție. Dobânda acumulându-se, am decis că un singur post ar fi prea lung și probabil citit de doar vreo jumătate din publicul meu, adică de aproape o persoană. Așadar voi începe o serie (sper s-o și termin în timpul acestei vieți) pentru ca ambii mei cititori s-o parcurgă :)

M-am gândit să scriu ceva despre evoluție după o conversație cu o prietenă, conversație în urma căreia am înțeles că pentru mulți creaționismul nu este explicația pe care o favorizează, ci explicația pe care o înțeleg cel mai ușor.

Înainte de a trece la treabă, vreau să le spun celor care deja consideră evoluția un fapt să parcurgă în continuare textul, poate mai află ceva interesant. De asemenea, poate cel mai important, îi rog pe sceptici, pe cei care văd creaționismul ca singura opțiune să parcurgă textul cu ochii și cu mintea deschise. Nu cer să înghițiți cuvintele mele nemestecate, ci vă rog să vă puneți voi înșivă întrebări. Răspunsurile v-ar putea uimi.

Ce este creaționismul? Este credința conform căreia Universul și toate formele de viață au fost create de Dumnezeu (sau altă ființă superioară ca să nu supăr și membrii altor religii), acceptând (sau nu, în cazul creaționiștilor științifici) relatările din Geneză (Cartea Facerii). Nu voi încerca să demontez această explicație, ci mă voi concentra strict pe evoluție, alternativa (sau, după mine, adevărul).

Așadar, marea Teorie a lui Darwin, Teoria Evoluționismului. Deja scepticii vor sări ca arși: păi ha, deja ți-ai dat foc la valiză, vezi că nu știi nimic? Păi cum teorie, atunci înseamnă că nu a fost dovedită și deci e o poveste. Total greșit, drag(i) cititor(i). Confuzia pleacă de la însăși folosirea greșită a acestui termen în vorbirea de zi cu zi, cu sensul apropiat cuvântului ipoteză. Teorie însă, conform dicționarelor atât român, cât și englez și francez, înseamnă: formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității; ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene.

Adresându-mă scepticilor, înainte să vă grăbiți iar să judecați fiecare felie de cuvânt (idee, ipoteză), gândiți-vă că și la marile adevăruri matematice se ajunge prin folosirea axiomelor (adevăr fundamental admis fără demonstrație, fiind evident prin el însuși). Doar 1+1=2 nu? (în aritmetica învățată în clasa I). Toate teoremele matematice iau naștere la fel: idee, demonstrație folosind axiomele cunoscute, concluzie, denumirea finală de teoremă. Să luăm un exemplu: teorema lui Pitagora. Altul: teorema lui Fermat (demonstrată acum vreo 15 ani). Să luăm și un exemplu care deși evident adevărat, nu este încă o teoremă, tocmai pentru că-i lipsește demonstrația: conjectura lui Goldbach. Aceasta spune că orice număr întreg par mai mare decât 2 poate fi scris ca suma a două numere prime (8=5+3, 14=7+7=11+3, 28=23+5 șamd). Săracii matematicieni au stat și calculat până la vreo 300 de milioane de milioane de milioane și nu au putut demonstra contrariul. Însă nu au reușit nici să demonstreze ideea.

În 1859 Darwin și-a publicat ideea, după ce a strâns dovezi timp de 30 de ani. Cu tot avansul tehnologic din secolul XX s-au adunat dovezi câte nu putea să-și închipuie Darwin. Toate au dus la concluzia că evoluția este singura teorie care poate explica prezența noastră și a tot ce ne înconjoară. Nici o dovadă nu a fost găsită împotrivă.

Și totuși, de ce este atunci încă evoluția un subiect atât de controversat? Din mai multe motive. În primul rând din cauza educației și a religiei. Suntem îndoctrinați și ”forțați” de mici să credem și să nu cercetăm. Învățăm în primul rând (în școala primară) că Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile și ani mai târziu că poate nu este așa. Atunci mulți au deja mintea închisă. În 2005 a fost realizat un sondaj în toată Europa, inclusiv Turcia. La întrebarea cum considerați această afirmație: oamenii, așa cum îi cunoaștem azi, au evoluat din alte specii timpurii de animale, 85% din islandezi au răspuns adevărat și doar 7% fals (cel mai ridicat procent pentru adevărat). Turcia însă, o țară majoritar muslmană a răspuns astfel: 27% pentru adevărat și 51% pentru fals. Oare ce-au zis românii? Din păcate suntem și noi pe la coadă, cu 55% pentru adevărat și 25% fals. 1 din 4 români cred că evoluția este doar o poveste.

Altă întrebare în același sondaj: cum considerați următoarea afirmație: primii oameni au trăit în același timp cu dinozaurii. Doar 9% din suedezi au raspuns adevărat, iar 87% fals. La polul opus, 42% din turci cred că este adevărat și doar 30% că e fals. Noi suntem pe antepenultimul loc: 21% cred că este adevărat (1/5 ! ! !) și 42% că e fals. 37% ! ! ! ! au preferat să nu răspundă.

Preferăm să vedem evoluția ca pe ceva pe care dacă nu putem vedea și observa, concluzionăm că nu există.  Este ca și cum ai fi un polițist și nu ai crede că s-a produs o crimă decât dacă o vezi cu ochii tăi. Totuși, dacă ajungi după ce s-a produs, poți găsi ADN, urme, sânge, poate un cadavru, poate o armă a crimei. Construiești singur povestea din dovezile circumstanțiale, care de cele mai multe ori sunt mai puternice decât ce-ți transmit simțurile. Imposibil? Până nu demult oamenii credeau că luna e mai mare decât soarele doar bazându-se pe văz. Până nu demult oamenii credeau că Soarele se învârte în jurul Pământului. Aceste idei au fost demontate pentru că avansurile noastre tehnologice ne-au permis să analizăm și să culegem informații altfel. Evoluția nu va fi demontată, este la fel de sigură și demonstrată ca teoria heliocentrică (Soarele în mijlocul sistemului solar).

Cred că acesta este până la urmă mesajul acestui post: deschideți-vă mintea și puneți-o la treabă. Nu credeți tot ce vedeți (sau nu vedeți), analizați și dovezile circumstanțiale. În final, urmăriți următorul film și încercați să numărați pasele.



Cât timp atenția vă este concentrată pe acceptarea creaționismului, nu veți vedea evoluția din primate în om.

În finalul acestui post aș dori să invit pe oricine dorește la discuții, împărtășirea unor opinii (poate chiar argumentate), întrebări. De-a lungul seriei nu cred că voi tolera comentarii de genul: bă ce prost ești, o să arzi in iad. Pentru că voi cere argumente :)

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Vârful ştiinţei



Nu ştiu la ce vă aşteptaţi voi, dar ăsta e. După 364 de zile în care 95% din experimente eşuează lamentabil, asta se întâmplă. Din păcate nu am cerut permisiunea de a posta videoclipuri făcute în labul unde lucrez eu... poate data viitoare.

miercuri, 14 iulie 2010

Testul paselor

Numără cu atenție câte pase își dau cei îmbrăcați în alb.



Ai văzut gorila?

Se pare că oamenii au ”talentul” de a nu observa chestii care sfidează logica și se află chiar în fața lor atunci când sunt foarte-foarte atenți la ceva. Dacă ai văzut gorila și n-ai mai văzut filmulețul înainte, felicitări! Ești un extraterestru.

marți, 4 mai 2010

Rezolvarea criptogramei naturii

Este extraordinar cum o criptograma creata de natura ("traducerea" ADN-ului in proteine), dupa 3 miliarde de ani de evolutie, a fost rezolvata de unul din produsele evolutiei: omul.

luni, 3 mai 2010

Și unde e sfârșitul lumii?

Am scris acum ceva timp de acceleratorul de particule de la CERN. Să vedem însă și ce au făcut până acum:
  • s-a creat o particulă de antimaterie (lucru care nu este absolut nou căci în 1965 două echipe de oameni de știință au creat un antideuteron, iar în 1995 CERN a anunțat crearea a nouă atomi de antihidrogen, urmați de alți 100 și un atom de heliu antiprotoni care a supraviețuit 15/1.000.000 dintr-o secundă).
  • a fost confirmată celebra ecuație a lui Einstein: într-adevăr, E=mc2. Numai că Einstein, băiat deștept de felul lui, a ajuns la această (până acum) teorie fără 9 miliarde de dolari. Numai că trebuia și demonstrată. Așadar, se poate crea masă din energie.
  • experimentul ATLAS (unul din cele patru de la HLC) a detectat bosonul W. Nu, nu este vorba de particula lui Dumnezeu care probabil va fi descoperită în 2013 pentru că detectarea acesteia necesită o energie mult mai mare, dublă decât folosesc în prezent, de 14 TeV, ci de particula ce este responsabilă de interacțiunile slabe, una din cele patru forțe fundamentale din Univers.
Eu unul de-abia aștept descoperirea unor noi particule sau dimensiuni ale spațiului, ”ceva esențial pentru a unifica gravitația cu alte forțe”, conform britanicului Nick Ellis, responsabil cu selecția datelor de la ATLAS.

Și culmea, încă suntem aici.

vineri, 11 decembrie 2009

Ca să vezi...

Pe 23 noiembrie 2009 au avut loc primele coliziuni în acceleratorul de particule european, celebrul CERN. Și totuși, iată că n-am crăpat. Pe 30 noiembrie, CERN-ul a devenit acceleratorul cel mai rapid de particule, reușind uimitoarea performanță de a accelera două fascicule de protoni până la 1.18 TeV (teraelectron volt). S-au produs și primele coliziuni, iar totul se pare că merge ca pe roate pentru adevăratele experimente din primăvară, când se preconizează atingerea pragului de 7 TeV (3.5 TeV per fascicul).

vineri, 27 noiembrie 2009

Sexul văzut altfel


Imagini ale aparatelor genitale feminine și masculine în timpul actului sexual obținute prin rezonanță magnetică. Oare în care altă țară decât Olanda se pot face astfel de studii? Cumva nu-mi pot imagina așa ceva făcut în România. Oare de ce?

vineri, 20 noiembrie 2009

Diviziunile din tine



Asta se întâmplă în corpul tău zilnic, în fiecare oră, în fiecare secundă. Miliarde de celule trec prin acest proces, apoi cresc, apoi se divid iar. Ceea ce vedeți nu este un filmuleț creat pe calculator. Este un video făcut cu ajutorul microscopiei confocale, o tehnică relativ nouă si foarte scumpă (un microscop costă minim 300.000 de euro), care însă oferă niște imagini absolut spectaculoase. Și pentru că trebuie sa explic puțin cum de e posibil sa vedem ce vedem în acest video, o fac în rândurile următoare: proteinele cu rol extrem de important in diviziune au fost ”legate” de alte proteine fosforescente. Astfel, de tubulină (care în celula în repaus alcătuiește ”scheletul” celulei, iar în diviziune ”schela” pe care se așează cromosomii) a fost atașată GFP (Green Fluorescent Protein), iar de histonele H2B (care țin împachetat ADN-ul) a fost atașată proteina m Cherry. Mai merită menționat faptul că acest video a fost filmat în 18 ore... Pentru alte întrebări lăsați un comentariu...

luni, 13 iulie 2009

Cum dorm balenele?

Balenele dorm în apă, de obicei la suprafaţă. Studiile arată că, spre deosebire de mamiferele terestre, somnul adânc se produce la balene într-o singură emisferă, alternativ. Orcile au fost observate odihnindu-se atât în timpul zilei, cât şi noaptea pentru perioade scurte sau chiar până la 8 ore. În timpul somnului, orcile pot înota încet sau fac serii de 3, până la 7 scufundări scurte, de mai puţin de un minut, înainte să facă o scufundare mai lungă, de până la 3 minute. Poate ar trebui să ne gândim mai bine ce animale vânăm şi omorâm ca specie "superioară". Ascultaţi celebrul lor cântec puţin mai jos.



duminică, 12 iulie 2009

Cristale împotriva cancerului


Un remarcabil exemplu de transfer direct de tehnologie de la fizica particulelor la medicină. Au început în Portugalia testele clinice pentru un nou sistem de imagistică pentru diagnosticul cancerului la sân, care foloseşte tomografia cu emisie de pozitroni (PET). Sistemul, dezvoltat de un consorţiu portughez în colaborare cu CERN şi alte laboratoare implicate în parteneriatul Crystal Clear va detecta până şi cele mai mici tumori, evitându-se astfel biopsiile inutile.
Prototipul este folosit pentru 100-200 de teste clinice la Institutul de Oncologie din Porto. În funcţie de rezultatele obţinute, comunitatea medicală ar putea decide să folosească acest sistem la scară largă. Între timp, membrii programului Crystal Clear au în minte şi alte proiecte în cadrul CERIMED (Centrul European pentru Cercetare în Imagistică Medicală). Unul din acestea se desfăşoară la Marseilles, sub coordonarea lui Paul Lecoq, şi constă în construirea unui sistem PET combinat cu un aparat cu ultra-sunete. Acest nou sistem, denumit ClearPEM sonic va fi instalat la spitalul La Timone din Marseilles până la sfârşitul acestui an. Uniunea dintre PET şi tehnologiile cu ultra-sunete promite să fie un pas important în detectarea cancerului. Cine zicea că de la CERN nu are ce să iasă bun????