După călătoria destul de interesantă de acum câteva zile, din Gottingen, azi am purces pe un nou drum. Dimineața mi-a început pe la 2 jumate astfel: ”Pi*da mă-tii de adunătură netrebnică de circuite și rezistențe, taci în pi*da mă-tii!” (autorul a folosit repetiția în acest caz pentru a accentua disprețul și ura purtate față de orice aparat făcut și inventat de mâna omului pentru a-l trezi, scoțând astfel la iveală natura sadomasochistă a ființei umane).
După această experiență neplăcută cu tehnologia, am luat frumușel un taxi până la gară, din gară trenul până la Schiphol, iar de acolo avionul până la Londra, aeroportul Heathrow. Zborul a decurs cam așa: Bună ziua, bun venit la bord. Pregătiți-vă pentru decolare. Am ajuns deasupra stratului de nori, am petrecut acolo vreo 4-5 minute, după aceea am început coborârea. În total vreo 40-45 de minute. M-a încercat un sentiment extraordinar atunci când am coborât sub nori (care cred că erau la 50 de metri de sol) și am văzut mașinile circulând invers. Sentiment ce a revenit mai târziu când am auzit lumea vorbind. Mă pregătesc de 15 ani să ajung în UK și se pare că tot nepregătit am fost.
Partea interesantă acum urmează, pentru că numai câteva persoane știau care este destinația finală de azi: OXFORD. Acel Oxford, orașul ce găzduiește extraordinara universitate, acel Oxford prin care s-au plimbat Halley, Golding, Tolkien, Lawrence, Bhutto, Mr. Bean (aka Rowan Atkinson), visul, unicul. Asta pentru că marți am un al doilea interviu pentru o poziție aici. De fapt e al treilea, dacă iau în considerare interviul pe care l-am avut în toamnă (ce a rezultat într-o ofertă pe care însă nu o pot accepta pentru că nu este finanțată în totalitate) și cel preliminar, la telefon, de acum două săptămâni pentru această poziție. E un proiect destul de interesant, în care m-aș ocupa de celulele stem leucemice. Însă trebuie să fac o treabă bună marți.
După ce am ajuns, pe la 10, în hotel (impropriu spus hotel, este o casă pentru oaspeți) am tras un somn de vreo 3 ore. Trezit cu forțe proaspete am plecat să fac cunoștință cu visul.
Prima dată m-am oprit la un pub ( The White Horse) pentru d-ale gurii, iar după aceea am luat autobuzul spre Oxford (căci acum stau în Headington, pentru că e mai aproape de institutul unde am interviu - 10 minute de mers cu autobuzul până în centrul Oxfordului).
Am băut pentru prima dată ale (care în esența ei și a mamei ei tot bere este, însă cu un gust puternic de malț; drept urmare, nu aș recomanda-o unor doamne și domnișoare).
Da, se numește Bătrâna Găină Pătată/Pistruiată. Mi s-a părut deosebit de englez faptul că pe spate scrie că medicii recomandă băutul a maxim 3-4 astfel de beri pe zi pentru un bărbat (0,5 l, 5.2%).
După ce m-am cinstit sănătos, mi-am continuat călătoria.
Ăsta e turnul bisericii Sfintei Fecioare Maria, undeva chiar în buricul orașului. Am urcat până în turn, de unde am făcut poza următoare, ce înfățișează biblioteca Radcliffe (sau Radcliffe Camera):
În dreapta pozei de mai sus se află Colegiul All Souls, adică poza de mai jos (toți studenții universității din Oxford aparțin unui colegiu - multe vechi, unele mai noi, câteva zeci în total; fiecare colegiu are propria sală de mese, propria bibliotecă, propriul campus, exact ca în Harry Potter pentru cine e pasionat - ale cărui colegii de altfel au fost copiate după câteva colegii de la Oxford):
Colegiile nu pot fi văzute decât de afară pentru a acorda intimitatea necesară studenților. Am aruncat un ochi și în curtea Queen's College, cel care mi-a făcut mie oferta în iarnă, construit pe la 1300 și arată cam la fel, lucru care mi-a indus o activitate sporită a glandelor salivare (mai jos intrarea la Hertford College).
Intrarea în All Souls College:
Ultima fotografie a turului de azi este cu o parte a bibliotecii Bodleian (ce are ”doar” 11 milioane de volume).
Am văzut și o mireasă azi, căci te poți căsători la bisericile colegiilor, iar o sală din Bodleian era rezervată pentru o recepție.
Partea extrem de nasoală este că a mea cameră nu a rezistat minunățiilor spre care o îndreptam și a cam început să facă figuri, deci cred că nu voi mai putea face alte poze în următoarele zile. Decât cu ochii minții, dar nu știu unde se bagă USB-ul (și mi-e frică să întreb).
Pe mâine (poate)!
