Așadar, am văzut ce și cum se schimbă în timp. Deoarece de multe ori am auzit următorul ”argument” în disensiunile cu creaționiști: băi, o fi evoluție, dar unde că eu nu văd nimic?, continui cu câteva exemple care vor arăta ce poate realiza o selecție într-un timp extrem de scurt, de câteva sute de ani (comparativ cu miliardele de ani ale evoluției naturale). Schepsisul este că azi vorbim de o selecție antropică. Adică omul a vrut anumite caractere pentru un organism și a ales să înmulțească mai departe indivizii care aveau acele caractere modificate spre dorința omului.
1. Varza
Azi avem zeci de variante de varză:
Toate au pornit de la următoarea variantă:
2. Rasele de câini.
Ne-am cunoscut cei mai buni prieteni acum câteva mii de ani. Atunci nu se numeau câini, se numeau lupi (căci da, câinii moderni provin din lupi). Dădeau târcoale așezărilor umane în căutarea unei mese ușor de obținut (mai un copil, mai un ciolan :)). La început foarte timid, căci se apropiau doar până la distanța la care se simțeau în siguranță. Există un punct în care frica de a ți se întâmpla ceva este mai mare decât beneficiul acelui ceva. Atunci renunți la acel ceva. Câțiva indivizi însă s-au apropiat mai mult. Următorii mai mult și tot așa până ne-am împrietenit. Era in interestul lupului devenit câine să nu-și atace stăpânii și era în interestul omului să-și hrănească prietenul pentru a-i păzi așezarea. Cu câteva sute de ani în urmă însă aristocrația a decis că îi trebuie câini mai deosebiți. Așa a început selecția anumitor caractere, iar astăzi greu ne vine să credem că un chihuahua este la fel de câine ca un ciobănesc.
3. Etc.
Astfel de exemple găsim cu zecile (vaci selecționate pentru lapte, alte vaci selecționate pentru carne și așa mai departe), însă scopul acestei serii nu este să discutăm despre selecția artificială, ci despre selecția naturală și evoluție.
Toate aceste variante (și de varză și de câini) au apărut în ultimele câteva sute de ani. Adică ceva de genul 400. Imaginează-ți ce se poate întâmpla în 1.500.000.000 de ani. În episodul următor vom vorbi despre un experiment început în 1988 și care continuă și azi. Vom vedea selecția naturală în acțiune.
Pentru că primul post din serie s-a bucurat de un succes răsunător aproape inexistent, continuăm zic periplul prin știință cu o aprofundare a evoluției.
Până la exemple, trebuie explicat prima dată ce și cum se schimbă în lumea vie.
1. Ce?
Probabil cea mai importantă caracteristică a lumii vii (animale, plante, fungi - ciuperci, protiste și bacterii) este organizarea celulară. Bine, bine, dar ce-i aia? Aia înseamnă că celula este unitatea structurală, cărămida ce compune fiecare organism. Noi suntem alcătuiți din între 10 și 100 de trilioane (milioane de milioane, adică 10.000.000.000.000 de celule) - statistica are o marjă de eroare destul de mare aici, pentru că nimeni nu s-a încumetat să numere și pentru că fiecare om e diferit. Eu și tu suntem așadar organisme alcătuite din mai multe celule, sau pluricelulare. La polul opus se află, de exemplu, E. coli, o bacterie al cărei organism este alcătuit dintr-o singură celulă, numindu-se prin urmare un organism unicelular (face exact aceleași lucruri ca și noi: se hrănește, se reproduce, moare, folosindu-se însă de doar o celulă).
Ce este atât de important la o celulă? Celula este un spațiu delimitat de o membrană (ca un balon) ce conține instrucțiunile pentru crearea organismului respectiv. Acel set de instrucțiuni se numește ADN. Într-o variantă simplificată, noi avem același ADN în toate celulele corpului nostru. Dar ADN-ul meu este puțin diferit de ADN-ul tău. Iar ADN-ul tău este diferit puțin de ADN-ul prietenului tău cel mai bun. De unde avem noi ADN-ul? Jumătate de la mamă, jumătate de la tată. De aceea semănăm cu amândoi, dar nu suntem identici cu nici unul.
Și ce face ADN-ul ăsta? În mod sigur nu cântă și nu dansează. ADN-ul este o ”rețetă” scrisă cu 3 miliarde de litere de doar 4 tipuri: A, T, G și C. Aceste litere formează propoziții (=gene) care la rândul lor formează ingredientele (proteine) care la rândul lor formează o celulă.
2. Cum?
ADN-ul este ”amestecat” la fiecare reproducere. Acum îl putem asemui unui pachet de cărți. Tu ești un pachet de 46 de cărți de joc. Jumătate din cărți sunt de la mamă, deci putem spune că sunt roșii, jumătate de la tată, deci albastre (folosesc o ipoteză falsă, după cum urmează să arăt, dar utilă pentru exemplificare). De fiecare dată când organismul tău produce celule sexuale (spermatozoizi sau ovule), cărțile sunt amestecate și împărțite în 2 (jumătate într-o celulă, jumătate în alta). De ce sunt împărțite? Pentru ca fiecare din cele două celule să se poată combina cu o celulă sexuală de celălalt tip ce are o încărcătură de 23 de cărți de joc colorate în, de exemplu, verde și maro. Astfel se pun bazele unui nou organism, ce va avea 23 de cărți roșii și albastre (12 roșii, 11 albastre sau 1 roșie și 22 albastre, nu contează; important e că nu mai poate exista fie o culoare, fie cealaltă, ci musai sunt amândoua) și 23 de cărți verzi și maro. Amestecul acesta va continua în viața noului individ și până la sfârșitul timpului.
Uneori, prin simplă întâmplare (noroc sau ghinion, depinde de împrejurare), una din cele 23 de cărți pe care le transmiți mai departe capătă o pată. Nu va mai fi roșie, ci roșie cu o pată neagră. Aceasta este o mutație. Mutația se produce în gene. Acum trecem iar la comparația cu o rețetă. Dacă o propoziție (=genă) capătă o mutație, atunci sensul propoziției se schimbă. Se pot întâmpla trei lucruri: fie mâcarea iese nasoală, fie nu poți sesiza vreo diferență, fie ți se va părea că muști din Rai (toate trei comparativ cu rețeta originală, fără mutație).
Exact asta se întâmplă în toate organismele lumii vii. Uneori apar mutații, prin șansă care duc la ceva mai bun, la ceva neutru sau la ceva mai prost. Ce este neutru nu duce la nimic și sunt 50% șanse să rămână mai departe, în urmași, 50% șanse să dispară. Pentru ce este mai bun, probabilitatea de a rămâne în specie e mai mare (exemplu științifico-fantastic: un bărbat capătă o mutație care îi permite să scoată pe gură bancnote de 500 de euro. Acest lucru îi va permite să facă sex cu mai multe femei decât un bărbat normal, deci va putea avea mai mulți copii. Câțiva îl vor moșteni, și deja nu va mai fi o persoană care scoate pe gură bancnote de 500 de euro, ci mai multe. Într-un timp mai scurt sau mai lung (ce depinde de numărul total de indivizi ai speciei), bărbații care scot bancnote de 500 de euro pe gură vor fi considerați noul normal.). Reversul este de asemenea valabil, pentru ce rezultă într-un impediment, probabilitatea de a rămâne în specie e mai mică (de exemplu, o mutație din cauza căreia o antilopă aleargă mai încet - va fi primul fel la masa leilor). Mutațiile apar foarte rar, și asta deoarece cărțile fiecărui organism sunt verificate de pete permanent prin diverse mecanisme. De aceea evoluția nu durează 2 zile, ci milioane/zeci de milioane/sute de milioane de ani.
Ăsta este principiul selecției naturale, care va mai fi explicat și mai târziu. Până atunci, vom discuta despre selecția antropică (artificială, făcută de om) ce arată o evoluție a unor organisme pe o scară mai mică a timpului.
După o lungă pauză cauzată de înscrierea la un doctorat, citind ”The Greatest Show on Earth - The evidence for evolution” de Richard Dawkins, mi-am adus aminte că am rămas dator cu un post despre evoluție. Dobânda acumulându-se, am decis că un singur post ar fi prea lung și probabil citit de doar vreo jumătate din publicul meu, adică de aproape o persoană. Așadar voi începe o serie (sper s-o și termin în timpul acestei vieți) pentru ca ambii mei cititori s-o parcurgă :)
M-am gândit să scriu ceva despre evoluție după o conversație cu o prietenă, conversație în urma căreia am înțeles că pentru mulți creaționismul nu este explicația pe care o favorizează, ci explicația pe care o înțeleg cel mai ușor.
Înainte de a trece la treabă, vreau să le spun celor care deja consideră evoluția un fapt să parcurgă în continuare textul, poate mai află ceva interesant. De asemenea, poate cel mai important, îi rog pe sceptici, pe cei care văd creaționismul ca singura opțiune să parcurgă textul cu ochii și cu mintea deschise. Nu cer să înghițiți cuvintele mele nemestecate, ci vă rog să vă puneți voi înșivă întrebări. Răspunsurile v-ar putea uimi.
Ce este creaționismul? Este credința conform căreia Universul și toate formele de viață au fost create de Dumnezeu (sau altă ființă superioară ca să nu supăr și membrii altor religii), acceptând (sau nu, în cazul creaționiștilor științifici) relatările din Geneză (Cartea Facerii). Nu voi încerca să demontez această explicație, ci mă voi concentra strict pe evoluție, alternativa (sau, după mine, adevărul).
Așadar, marea Teorie a lui Darwin, Teoria Evoluționismului. Deja scepticii vor sări ca arși: păi ha, deja ți-ai dat foc la valiză, vezi că nu știi nimic? Păi cum teorie, atunci înseamnă că nu a fost dovedită și deci e o poveste. Total greșit, drag(i) cititor(i). Confuzia pleacă de la însăși folosirea greșită a acestui termen în vorbirea de zi cu zi, cu sensul apropiat cuvântului ipoteză. Teorie însă, conform dicționarelor atât român, cât și englez și francez, înseamnă: formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității; ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene.
Adresându-mă scepticilor, înainte să vă grăbiți iar să judecați fiecare felie de cuvânt (idee, ipoteză), gândiți-vă că și la marile adevăruri matematice se ajunge prin folosirea axiomelor (adevăr fundamental admis fără demonstrație, fiind evident prin el însuși). Doar 1+1=2 nu? (în aritmetica învățată în clasa I). Toate teoremele matematice iau naștere la fel: idee, demonstrație folosind axiomele cunoscute, concluzie, denumirea finală de teoremă. Să luăm un exemplu: teorema lui Pitagora. Altul: teorema lui Fermat (demonstrată acum vreo 15 ani). Să luăm și un exemplu care deși evident adevărat, nu este încă o teoremă, tocmai pentru că-i lipsește demonstrația: conjectura lui Goldbach. Aceasta spune că orice număr întreg par mai mare decât 2 poate fi scris ca suma a două numere prime (8=5+3, 14=7+7=11+3, 28=23+5 șamd). Săracii matematicieni au stat și calculat până la vreo 300 de milioane de milioane de milioane și nu au putut demonstra contrariul. Însă nu au reușit nici să demonstreze ideea.
În 1859 Darwin și-a publicat ideea, după ce a strâns dovezi timp de 30 de ani. Cu tot avansul tehnologic din secolul XX s-au adunat dovezi câte nu putea să-și închipuie Darwin. Toate au dus la concluzia că evoluția este singura teorie care poate explica prezența noastră și a tot ce ne înconjoară. Nici o dovadă nu a fost găsită împotrivă.
Și totuși, de ce este atunci încă evoluția un subiect atât de controversat? Din mai multe motive. În primul rând din cauza educației și a religiei. Suntem îndoctrinați și ”forțați” de mici să credem și să nu cercetăm. Învățăm în primul rând (în școala primară) că Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile și ani mai târziu că poate nu este așa. Atunci mulți au deja mintea închisă. În 2005 a fost realizat un sondaj în toată Europa, inclusiv Turcia. La întrebarea cum considerați această afirmație: oamenii, așa cum îi cunoaștem azi, au evoluat din alte specii timpurii de animale, 85% din islandezi au răspuns adevărat și doar 7% fals (cel mai ridicat procent pentru adevărat). Turcia însă, o țară majoritar muslmană a răspuns astfel: 27% pentru adevărat și 51% pentru fals. Oare ce-au zis românii? Din păcate suntem și noi pe la coadă, cu 55% pentru adevărat și 25% fals. 1 din 4 români cred că evoluția este doar o poveste.
Altă întrebare în același sondaj: cum considerați următoarea afirmație: primii oameni au trăit în același timp cu dinozaurii. Doar 9% din suedezi au raspuns adevărat, iar 87% fals. La polul opus, 42% din turci cred că este adevărat și doar 30% că e fals. Noi suntem pe antepenultimul loc: 21% cred că este adevărat (1/5 ! ! !) și 42% că e fals. 37% ! ! ! ! au preferat să nu răspundă.
Preferăm să vedem evoluția ca pe ceva pe care dacă nu putem vedea și observa, concluzionăm că nu există. Este ca și cum ai fi un polițist și nu ai crede că s-a produs o crimă decât dacă o vezi cu ochii tăi. Totuși, dacă ajungi după ce s-a produs, poți găsi ADN, urme, sânge, poate un cadavru, poate o armă a crimei. Construiești singur povestea din dovezile circumstanțiale, care de cele mai multe ori sunt mai puternice decât ce-ți transmit simțurile. Imposibil? Până nu demult oamenii credeau că luna e mai mare decât soarele doar bazându-se pe văz. Până nu demult oamenii credeau că Soarele se învârte în jurul Pământului. Aceste idei au fost demontate pentru că avansurile noastre tehnologice ne-au permis să analizăm și să culegem informații altfel. Evoluția nu va fi demontată, este la fel de sigură și demonstrată ca teoria heliocentrică (Soarele în mijlocul sistemului solar).
Cred că acesta este până la urmă mesajul acestui post: deschideți-vă mintea și puneți-o la treabă. Nu credeți tot ce vedeți (sau nu vedeți), analizați și dovezile circumstanțiale. În final, urmăriți următorul film și încercați să numărați pasele.
Cât timp atenția vă este concentrată pe acceptarea creaționismului, nu veți vedea evoluția din primate în om.
În finalul acestui post aș dori să invit pe oricine dorește la discuții, împărtășirea unor opinii (poate chiar argumentate), întrebări. De-a lungul seriei nu cred că voi tolera comentarii de genul: bă ce prost ești, o să arzi in iad. Pentru că voi cere argumente :)
