Oooo daaa, România....

În ce altă țară considerată de sine civilizată mai împing călătorii un tren? Problema e că nu este o întâmplare izolată, ci am mai văzut câteva filmulețe de acest gen. Nasol tare!

Doar un vis...

Recent am început să mă uit la America's Got Talent din lipsă de ocupație (sau examene :P). E o emisiune în care diverși oameni ajung pe o scenă și etalează ce consideră ei că se numește talent. Preselecția duce la Las Vegas, iar acolo se pot câștiga 1 milion de dolari și un headline al unui spectacol. Toate bune și frumoase până aici... unii chiar sunt buni în ceea ce fac, unii excepționali, unii nu prea, unii sunt jalnici. Cântă, dansează, se joacă cu focul (la propriu), fac scamatorii, jonglerii, stand-up, orice. Ce-mi place mie la nebunie e când vine o doamnă trecută bine de 70 de ani sau când vine un domn trecut de aceeași venerabilă vârstă sau cel mai mult când vine un cuplu căsătorit de x ani (unde x a fost și 50... deci WOW). Însă nu asta e interesant, ci ce zic ei. Toți zic în interviul premergător spectacolului următorul lucru: -Visul meu e să x (cânt, etc.). Mi se pare extraordinar ca niște oameni care au trecut prin viață, au copii, nepoți, strănepoți să poată să spună că au un vis! Da, au un vis!! Câți pensionari din România oare mai au un vis? Probabil acela de a muri ori ei ori politicienii pentru a scăpa de rușinea la care sunt supuși. Dar în rest, nu cred. Mi-ar plăcea să iasă cineva într-un parc și să întrebe 100 de pensionari: ce visuri, idealuri aveți? Nu mi-ar plăcea însă să văd răspunsurile pentru că probabil mi s-ar rupe sufletul.

Acum am și eu un vis: să ajung la 70 de ani și să pot spune: ”wow, îmi doresc tare mult să fac asta. Este visul meu!”

De asemenea, este foarte tare cum oameni trecuți de prima, a doua și poate chiar a treia tinerețe simt că le lipsește ceva din viață, că e ceva ce nu au făcut și au curajul să stea pe o scenă în fața a câteva mii de persoane și să facă acel lucru. Asta este pofta de viață! Și o lecție de viață în același timp...

Pe final, o mostră de... ”talent”:

Ce ți-e și cu cercetătorii ăștia...

Acum vreo 2 săptămâni am fost invitat la un simpozion al Institutului de Cercetare a Celulelor Stem Erasmus. Invitați unul și unul, printre care și Austin Smith, de la Oxford. Să fii în preajma lui e aproape ca și cum ai fi în preajma adevăratului Moș Crăciun. Intimidant, dar foarte foarte tare.

După discursuri și sesiunea de postere, am fost la o bere/un vin cu viitori mei colegi de laborator, împreună cu viitorul meu supervisor. Toți (în afară de mine) fie la doctorat, fie post-doctoranzi. Stăm noi și vorbim despre nimicuri pentru câteva minute când unul din capătul opus al mesei mă întreabă:
- Și tu de unde ești?
- Din România, răspund eu cu glasul stins...
- Aaaa, ce tare, știu câteva cuvinte în română.
- Da?????? Ce cuvinte?

(acum țineți-vă tare de tot)

- Pupic pula mea.
Este firesc că tot ce băusem se grăbea spre diverse orificii parcă n-ar fi putut apuca ziua de mâine. Se pare că sintagma ”pula mea” a ajuns pe plan internațional datorită/din cauza filmului California Dreamin', căci acest doctor de acolo o auzise. Însă partea tare nu s-a terminat. Ceilalți, văzând că eu mă stric de râs iar supervisorul meu (care e tot din România, însă plecată din țară din liceu) roșește, au început:
- Cum ai zis? piula mea? pola mea?
- P U L A M E A, zice respectivul doctor, vinovatul.
După ce toți au prins expresia, am fost nevoit să le explic ce înseamnă. Pauză de concentrare, urmată de:
- A, la mine în Polonia se zice așa (am uitat cum :D)
- Da, la noi în Olanda e așa...
- În Iran e altfel...
- În Grecia avem ceva asemănător...
- În Franța sună cam așa....

Concluzia e că, spre uimirea mea, se pare că da, și cercetători de cel mai mare nivel și din diverse colțuri ale lumii vorbesc despre aceleași lucruri ”lumești” atunci când se strâng la o ieșeală.

Cu dragoste, din partea lor....

Eu cred că ar trebui făcute niște studii genetice foarte amănunțite pentru a vedea cum s-a putut răspândi prostia până a ajuns la 5 milioane de bolnavi. Probabil că nici ceilalți, oricare ar fi fost, n-ar fi făcut mare rahat. Dar pe mine unul cel mai tare mă enervează când cineva minte. Și când cineva minte în halul ăsta, frizând bunul simț, e cu atât mai rău. Aș fi preferat să facă o conferință de presă și să zică: da băi cretinilor, am păpat toți banii, mai avem ciuciu, mancați firimituri de la vrăbiuțe. Asta aș fi acceptat mai ușor decât să fiu dus cu zăhărelul și să fiu făcut voalat prost.

Free Fall

Da, am terminat examenele, sunt un fericit. Așa că acum vă pot arăta ce minunăție de film am găsit acum câteva zile. Mie mi se pare cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată pe youtube. Cele 4 minute au fost realizate în 4 zile, iar fiecare scufundare a fost făcută pe ținerea respirației, deci tipul n-a avut butelii de oxigen sau alte asemenea sub apă. Este campion la freediving și cred că și deținătorul recordului de adâncime la această disciplină. Ce veți vedea este Dean' Blue Hole din Bahamas, un fel de peșteră verticală ce are vreo 200 de metri adâncime. Guillaume nu a ajuns până la fund pentru că asta este imposibil (recordul lui e pe undeva pe la 85-90 de metri).

Recomandare: vizionați-l în 1080p.