Prâslea ceferistul

Și asta pentru că la noi, în frumoasa Românică, trenurile au cumulat în 2009 întârzieri de 4 ani și 9 luni. Deci într-un an, cinci (CINCI ANI ! ! ! ! !).

Hai să facem o comparație, vreți? Dar nu una cu o țară precum Kiribati, Tuvalu, Comoros sau Myanmar. Pentru că dacă am ajuns să ne comparăm cu o astfel de țară, doar să ieșim noi bine, e de rău. Asta ar însemna că nu mai avem pic de respect pentru noi înșine și ambiție 0. Nu, hai să ne comparăm cu Japonia. Pentru că doar asta vrem, ca România să ajungă sus, toată lumea să trăiască bine, să avem o țară civilizată.

Eh, în Japonia, întârzierea medie în 2003 pe ruta cea mai aglomerată (plecări ale trenurilor din 3 în 3 minute), Tokaido-Shinkansen a fost de 6 secunde (ȘASE SECUNDE ! ! ! ! ! !). Dacă vreun tren întârzie cumva mai mult de 5 minute, conductorul anunță și își cere scuze, iar la coborâre lumea poate cere un ”certificat de întârziere”, care certifică, exact, faptul că trenul a întârziat. Dacă un tren întârzie o oră, ajunge subiect de știri și apare pe prima pagină a ziarelor.

Sau ar trebui să privim aceste întârzieri ca pe un lucru bun? Ceva de genul: ha, noi putem să întârziem într-un an cinci ani. ia să vedem, mai poate cineva?

Trist, foarte trist.

Donații pentru copiii haitieni

Pentru donații aveți mai multe opțiuni:

- SMS: 848 - 2 euro/apel în rețelele Vodafone, Orange, Cosmote, până pe 23 februarie. Nu se percepe TVA

- Telefon, până pe 23 februarie:
0900 900 563 - 2 euro/apel în rețeaua Romtelecom
0900 900 565 - 5 euro/apel în rețeaua Romtelecom
0900 900 567 - 10 euro/apel în rețeaua Romtelecom
Nu se percepe TVA

- Bancă:
în contul Unicef, la orice sucursală BRD-Group Societe General:
RO10 BRDE 450 SV 434 6556 4500 (atenție, menționați cod 04)

- Online și mai multe detalii: www.unicef.ro

Să nu uităm că statul român a trimis incredibila sumă de 50.000 de euro haitienilor. Până și Moldova a dat 100.000. Să ne arătăm nouă în primul rând că retardații politicieni nu ne reprezintă pe noi.

O bere specială

Azi am dat la un magazin peste o bere foarte interesantă. Se numește Iki și este făcută după o rețetă japoneză (deși produsă și îmbuteliată în Belgia). Iki cică înseamnă viață, deși wikipedia.org dă o altă explicație: un ideal estetic tradițional japonez, iki este o expresie a simplității, sofisticării, spontaneității și originalității. De asemnea, este efemer, romantic, îndrăzneț, măsurat, inteligent, altruist.

Partea cu adevărat faină acum începe: este o bere din ceai verde. Ceea ce strică pentru mine conceptul de ceai. Pe lângă ceaiul verde, conține și sucul unui fruct numit yuzu (un fel de lămâie). Un gust altfel, mie mi-a plăcut mai mult decât berea obișnuită, din malț, hamei, drojdie și apă. Și a costat doar vreun euro jumate.

Atac energetic

În ultima perioadă (să tot fie ultima săptămână) n-am mai avut timp să postez nimic. Probabil am fost atacat energetic puternic, iar efectele psihedelice și-au spus cuvântul. Astăzi însă am apelat la flacăra protectoare violet și am aflat vinovatul pentru situația mea din ultima vreme. Îl puteți vedea mai jos. DISCLAIMER: nu vă uitați la videoclipul de mai jos. Dacă vă uitați, vă atacați singuri energetic, ceea ce se numește probabil autoflagelare energetică (dacă nu, vreau drepturi de autor fară CAS pentru acest termen)!!!!! ALL GLORY TO THE HYPNOTOAD!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Așa se face o reclamă

Zeul Tetris

Felie de Olanda - Euromast în ceață

Cam mulți De Ce...

De ce săpunul, inventat acum milenii bune, încă nu este folosit de o fracție bună dintre români? De ce însă manelele, o ”specie” muzicală relativ nouă, sunt ascultate de toți nespălații? De ce unii oameni simt nevoia să folosească cuvântul zdreanță când vorbesc despre o femeie? De ce unii oameni simt că nu pot supraviețui dacă nu strigă la ora 3 dimineața, într-un vagon relativ plin, că își bagă și-și scot, (se, probabil) fut pe oricine, oriunde, și așa mai departe? De ce unii oameni nu au aflat că există un dispozitiv numit căști care introduse într-un telefon face ca zgomotele numite manele să nu fie auzite de toată lumea? De ce acei oameni se numesc români? Sau mai important, dacă acei oameni se numesc români, eu de ce sunt numit tot român?

De ce trebuie eu să trec prin calvarul prin care trec de fiecare dată când mă îndrept spre terminalul plecări al aeroportului henri coandă? Ce vină am eu că în ultimii 20 de ani România a fost condusă de retardați, hoți și proști care n-au fost în stare să ducă o universitate românească, să zicem, în primele nu 100, ci 250 de universități ale lumii (în caz că te întrebi, cea mai bună universitate din România este pe undeva pe locul 600 mondial, Tanzania având o universitate în top 500)? Ce vină am eu? Aaa, știu, vreau să învăț ceva, am această ambiție imbecilă de a face cercetare. Ce nerușinare din partea mea. Promit că nu mai fac...

Cam la asta mă gândeam eu în noaptea dintre sâmbata și duminica trecută, în timp ce călătoream de la Iași spre București.

Cum se transmite noua gripă

Nu, nu se transmite așa noua gripă. Însă se pot transmite așa multe alte chestii. Morala: nu vă pupați cu porcii.

Constantin Tănase

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proștii
de Constantin Tănase

Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Și cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut?

Ia corupția amploare
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei, cu crize,
Leul iar a decăzut.
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut.
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut:
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?


Orice asemănare între cele de mai sus, scrise de regretatul artist român, în urmă cu 65 de ani, și zilele pe care le trăim azi, e o coincidență. Sau poate nu... Oare atât de evidentă să fie stagnarea noastră ca popor? Această mulțumire cu fie ce-o fi? Această lipsă de ambiție de a evolua? Eu prefer să cred că este o coincidență, la fel cum și piesele lui Caragiale se ”întâmplă” să povestească parcă scene din politica noastră, a mileniului 3.


Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880, în Vaslui și a murit în 1945 la București. Moartea i s-a tras din încăpățânarea de a spune lucrurilor pe nume, conform unor surse. O altă cauză a morții, din alte surse, este un blocaj renal.
Constantin Tănase încă juca pe scena teatrului din București, la un an de la invazia sovietică. Într-unul din spectacolele sale, satirizând fărădelegile hoardelor bolșevice, între care obsesia invadatorilor pentru ceasurile de orice fel, pentru care jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza mare, somând victimele: ”Davai Ceas!” (dă-mi ceasul), artistul a introdus următorul monolog:

”Rău era cu der, die, das,
Da-i mai rău cu davai ceas.
De la Nistru pân-la Don
Davai ceas, davai palton,
Davai ceas, davai moșie,
Harașo tovărășie!

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptușite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a descheiat pardesiul scoțând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar: ”El tic, eu tac, el tic, eu tac!”

Două zile mai târziu, marele actor era mort.