Constantin Tănase

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proștii
de Constantin Tănase

Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Și cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut?

Ia corupția amploare
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei, cu crize,
Leul iar a decăzut.
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut.
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut:
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?


Orice asemănare între cele de mai sus, scrise de regretatul artist român, în urmă cu 65 de ani, și zilele pe care le trăim azi, e o coincidență. Sau poate nu... Oare atât de evidentă să fie stagnarea noastră ca popor? Această mulțumire cu fie ce-o fi? Această lipsă de ambiție de a evolua? Eu prefer să cred că este o coincidență, la fel cum și piesele lui Caragiale se ”întâmplă” să povestească parcă scene din politica noastră, a mileniului 3.


Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880, în Vaslui și a murit în 1945 la București. Moartea i s-a tras din încăpățânarea de a spune lucrurilor pe nume, conform unor surse. O altă cauză a morții, din alte surse, este un blocaj renal.
Constantin Tănase încă juca pe scena teatrului din București, la un an de la invazia sovietică. Într-unul din spectacolele sale, satirizând fărădelegile hoardelor bolșevice, între care obsesia invadatorilor pentru ceasurile de orice fel, pentru care jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza mare, somând victimele: ”Davai Ceas!” (dă-mi ceasul), artistul a introdus următorul monolog:

”Rău era cu der, die, das,
Da-i mai rău cu davai ceas.
De la Nistru pân-la Don
Davai ceas, davai palton,
Davai ceas, davai moșie,
Harașo tovărășie!

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptușite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a descheiat pardesiul scoțând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar: ”El tic, eu tac, el tic, eu tac!”

Două zile mai târziu, marele actor era mort.