Share/Bookmark

joi, 14 ianuarie 2010

Cam mulți De Ce...

De ce săpunul, inventat acum milenii bune, încă nu este folosit de o fracție bună dintre români? De ce însă manelele, o ”specie” muzicală relativ nouă, sunt ascultate de toți nespălații? De ce unii oameni simt nevoia să folosească cuvântul zdreanță când vorbesc despre o femeie? De ce unii oameni simt că nu pot supraviețui dacă nu strigă la ora 3 dimineața, într-un vagon relativ plin, că își bagă și-și scot, (se, probabil) fut pe oricine, oriunde, și așa mai departe? De ce unii oameni nu au aflat că există un dispozitiv numit căști care introduse într-un telefon face ca zgomotele numite manele să nu fie auzite de toată lumea? De ce acei oameni se numesc români? Sau mai important, dacă acei oameni se numesc români, eu de ce sunt numit tot român?

De ce trebuie eu să trec prin calvarul prin care trec de fiecare dată când mă îndrept spre terminalul plecări al aeroportului henri coandă? Ce vină am eu că în ultimii 20 de ani România a fost condusă de retardați, hoți și proști care n-au fost în stare să ducă o universitate românească, să zicem, în primele nu 100, ci 250 de universități ale lumii (în caz că te întrebi, cea mai bună universitate din România este pe undeva pe locul 600 mondial, Tanzania având o universitate în top 500)? Ce vină am eu? Aaa, știu, vreau să învăț ceva, am această ambiție imbecilă de a face cercetare. Ce nerușinare din partea mea. Promit că nu mai fac...

Cam la asta mă gândeam eu în noaptea dintre sâmbata și duminica trecută, în timp ce călătoream de la Iași spre București.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu