Share/Bookmark

marți, 23 noiembrie 2010

Unchained Melody (versiune instrumentală)



Mai bine ar face și nord-coreenii același lucru.

P.S.: Happy 500th day anniversary Blogul cu Vopsea!

Animal român față-n față cu civilizația

Dobitocul cu număr de București a vrut să se simtă ca acasă, drept urmare a parcat pe pista de biciclete. Nu a contat că e în Olanda, unde bicicleta e cel puțin la nivelul unui semi-zeu. El e șmecher. Poza e făcută se pare în Utrecht, Olanda, via Realitatea.net.

De ce oare nu sunt controale mai stricte la vamă? Teste de inteligență, de aptitudini, conversații de cel puțin 2 ore cu un psiholog. Când faci așa ceva într-o țară care are locuri de parcare de dat cadou și la vecini, înseamnă că-ți lipsesc câțiva cromosomi. Pentru că cei șapte ani de-acasă, bunul simț sau cunoașterea unor reguli de circulație elementare sunt pentru proști.

luni, 22 noiembrie 2010

Papa și prezervativul

Nu, din păcate nu e o glumă. Papa a zis în sfârșit că e ok ca cei care lucrează în industria sexului (prostituatele și prostituții) să folosească prezervativul. Serios? Nu e puțin cam târziu? Cam cu 30 de ani, așa..? Însă probabil vor mai trece cel puțin 30 până se va prinde careva prin Vatican că totuși și cei care fac sex cu persoane necunoscute fără să fie ”în branșă” sunt supuși unor riscuri imense. Bănuiesc că până atunci selecția naturală își va spune cuvântul în continuare (mă refer la îndoctrinații care fac sex cu oricine sau la cei ce fac acele poștă; da, știu, am o minte rece). Din păcate Vaticanul are aceeași minte închisă ca mai dintotdeauna. Din ciclul Doamne-Doamne ne-a zis să pornim cruciade, Doamne-Doamne ne-a spus să începem să convertim persoane care vor-nu vor, Doamne-Doamne ne-a șoptit să pornim Inchiziția, asta este o altă mostră de prostie pură: e mai bine să iei HIV decât să folosești un mijloc de contracepție? E mai logic să dai naștere unui copil care moare de foame la 2 ani sau pe care-l vinzi pentru piese sau care se naște cu malformații și boli genetice decât să folosești mijloace contraceptive?
Cunosc câteva persoane care în inocența adolescenței au plecat acum ceva ani pentru o perioadă în Africa, gândindu-se că poate pot face o mică schimbare în lumea asta de rahat. Povesteau acum câteva săptămâni că au împărțit prezervative într-o comunitate din Tanzania, prezervative pe care le-au găsit a doua zi de vânzare la chioșcul din sat. Întrebați de ce nu folosesc prezervative cât timp cunosc riscurile HIV și bolilor cu transmitere sexuală, au răspuns că Papa zice că nu e voie. Întrebați dacă Papa zice că e voie să faci sex cu mai multe persoane și nu numai cu soția, au tăcut mâlc. Asta numesc eu selecție naturală în plină acțiune.

Asta e doar una din chestiile pe care nu le înțeleg la catolicism (și din păcate nu numai catolicism, ci și creștinii evanghelici și musulmanii au aceleași reguli stupide). Despre altele, altădată.

Până atunci pregătesc un post despre evoluție. De ce cred eu că evoluția e singurul răspuns și explicațiile aferente. Am observat recent că multe persoane acceptă creaționismul în lipsa unei comprehensiuni a evoluționismului. Iar asta cred că este principala hibă a cercetătorilor de azi și de mai întotdeauna: nu ne pricepem să explicăm lucruri care nouă ni se par de bază persoanelor care nu au aceeași pregătire ca noi.

duminică, 21 noiembrie 2010

Ella Fitzgerald și Louis Armstrong - Summertime

Puțină muzică bună nu strică niciodată. Iar cu acest videoclip inaugurez o nouă categorie de posturi: Carte, muzică și film. Enjoy!

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Blog review: Stomatologul tau

Azi a dat de lumina blogosferei un nou blog: Stomatologul tău.

Deși este un blog ce pare nișat, nu este. Pentru că toată lumea trebuie să știe cum să-și îngrijească dinții și tot ce mai au prin gură (naughty-naughty!). Se pare că vom găsi sfaturi, vom putea pune întrebări, iar explicațiile oferite vor fi pe înțelesul tuturor. Explicații care, merită menționat, sunt date de o studentă în anul IV la Medicină Dentară, la Iași. De la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa”, nu vreo facultate particulară.

Iar pentru că este un blog care totuși spune ceva interesant, nu are rost să deviez, descriind designul bun sau culorile bine alese.

Însă partea cea mai bună e păstrată ca întotdeauna pentru final. Pentru că studenții, începând cu anul III, pot trata pacienți, pe blog găsiți și o ofertă foarte tentantă: consultații gratuite și tratamentele cele mai ieftine din oraș, cu cele mai noi materiale și aparate. Asta însă numai dacă locuiți în Iași sau împrejurimi.

Dacă nu sunteți siguri că vreți să mergeți, țineți un ochi aruncat pe Stomatologul tău. În curând vor apărea poze cu tratamentele efectuate (eu am văzut un mic preview și, deși sunt neavizat, mi s-au parut tare bune).


Stomatologul tău - pentru că și dinții tăi virtuali au nevoie de periaj zilnic

De ce-s chinezii așa mulți

Păi dacă pot construi un hotel de 15 etaje in 5 zile...




... atunci probabil pot face și un copil în 3 luni.

vineri, 19 noiembrie 2010

Avea Adam buric?

Am chef de o polemică bună. Nu una de genul ba p-a mă-tii, ci una care să-mi amintească de întrebările extrem de filozofice pe care obișnuiam să le aud/întreb la bețiile de altădată.

Așadar, avea personajul biblic Adam buric???

La această întrebare se poate răspunde privind lucrurile din două perspective diametral opuse: fie cunoști si ești de acord cu evoluționismul, fie ești extrem de credincios și obtuz în gândire. Dacă faci parte din prima categorie, întrebarea de mai sus nici nu își are rostul (decât poate pentru a te amuza de răspunsurile pe care le pot da cei din a doua categorie).

Adam. Primul om. Creația lui Dumnezu. Cel din coasta căruia a fost făcută Eva. Aveau ei buric? Un răspuns ar fi nu. Au fost creați de ființa supremă, ce nevoie ar fi avut de cordonul ombilical, cel care face atât de necesara legătură a fătului cu mama în timpul sarcinii? Atunci cum a apărut? Părerea mea e că cicatricea numită buric a fost cauzată de o mutație produsă în urma relațiilor incestoase dintre urmașii celor doi, relații care au dus la popularea pământului de o specie ciudată și un pic cam prostuță. Răspunsul meu nu prea rezistă în fața unui credincios fervent: păi cum adică mutație? Asta ar însemna evoluție. Care evoluție e un basm.

Și dacă au avut buric? Care ar fi fost rolul lui? Să fi făcut Dumnezeu mișto de ei? Asta ar însemna un simț al umorului (chiar dacă puțin sadic). Doar și noi ne amuzăm la Grădina Zoologică atunci când vedem vreo altă primată că se scarpină în fund.

Bineînțeles, mai rămâne o variantă: Adam și Eva au fost creați in laborator în urma unor experimente și manipulări genetice ale unor extratereștri. Scopul buricului nu ne va fi relevat decât la revenirea lor pe pământ.

Sau cuvântul ăla ce începe cu ”e” e pe bune.

joi, 18 noiembrie 2010

Ce mai e nou?

Până acum aproape nimic. Caut un job (cine nu?). Am câteva variante, poate voi scrie ce-am ales mai încolo.

Până atunci însă aș vrea să scriu despre ceva ce poate ați auzit. Sau dacă nu, auziți acum.

Se pare că cercetarea românească în biologie celulară/moleculară ar scoate capul în lume, la prima vedere. Însă numai la prima vedere.

Pentru cine nu a avut urechi să audă, academicianul L.M. Popescu, director general al Institutului de Patologie ”Victor Babeș” și șef al departamentului de medicină celulară si moleculară al universității Carol Davila din București a anunțat grozava descoperire a unor celule, numite telocite, care sprijină celulele stem. Conform lui, făra aceste celule, celulele stem sunt degeaba și nu pot face nimic. De unde rezultă importanța lor în medicină și posibile viitoare tratamente ale unor afecțiuni ca infarctul miocardic. Descoperirea s-a bucurat de publicitate pe mai toate mediile. Un exemplu este aici.

Însă cât este de revoluționară într-adevăr această descoperire? Răspuns: cam deloc. Iar în rândurile ce urmează voi explica.

În primul rând concluziile articolelor lui sunt trase numai din experimente de microscopie. Multă microscopie electronică, ceva imunohistochimie. Adică doar a văzut niște celule și a zis repede: nuuu, ascultați-mă pe mine, vă zic eu că asta fac celulele astea. Pentru a putea trage concluziile trase de el trebuie mult mai mult. Muuuult de tot.

În al doilea rând, o simplă căutare a cuvântului ”telocyte(s)” (da, am căutat ambele variante) în baza de date a articolelor științifice din medicină și alte științe conexe ale vieții (zeci de milioane de articole) dă uimitorul număr de 11 articole. Cum 11? Așa simplu, 11 articole care menționeaza aceste celule. Toate scrise de membri ai grupului lui Popescu și vreo 2 colaboratori din Italia. Păi scuză-mă, când e vorba de niște celule ce pot schimba medicina, se publică la greu. La greu și foarte greu. De exemplu, o căutare a altui tip de celule, ”pericyte” dă 3765 de articole. ”Hepatocyte”=70410. ”Hematopoietic stem cell”=65216. Cred că ați prins ideea.

În al treilea rând, la o cercetare (sic!) mai atentă vedem că 10 din acele 11 articole au fost publicate în Journal of Cellular and Molecular Medicine (factor de impact: 5,228). Un articol important intră în Nature (factor de impact: 29,495) sau, visul oricărui cercetător, în Cell (factor de impact: 31,152). Însă nu asta-i problema în paragraful ăsta. Care e? Faptul că sus-numitul L.M. Popescu are și onorantul nume, pe lângă descoperitor al telocitelor, de editor al Journal of Cellular and Molecular Medicine. Șocant, nu? :))

Aveam și eu speranța că poate-poate măcar cercetarea să se facă în România la fel de serios ca în străinătate. Așa cum e, fără fonduri, fără reactivi, fără aparatură, însă măcar cu respect de sine și demnitate.

P.S.: în aceeași notă, două din articole îl au pe el în postura de prim-autor. Pentru necunoscători, acest lucru poate fi normal. Adică e grupul lui, e academician, e profesor, e ideea lui poate. Total fals. Pe primul loc la autori este trecut întotdeauna post-doctorandul care a venit cu ideea și care a făcut munca (post-docul sau un doctorand). Pe la mijloc sunt alții care au făcut un experiment-două sau poate au editat vreo 3 imagini. Iar ultimul, ultimul este conducătorul de grup, șeful cel mare, profesorul. Academicianul. Pentru că el nu stă la bancă, nu pipetează, nu rulează geluri, nu face PCR, nu pregătește probele pentru microscop. Numele lui te bagă (sau nu) în jurnale de top. De-asta a muncit o viață întreagă, să se facă respectat și cunoscut. Oare de ce Popescu s-a pus el primul? Pentru ca atunci când este citat un articol, se face așa: primul autor et. al.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Poante pentru tocilari



Şi alte câteva:

A Higgs Boson walks into a church and the priest says "you can't be in here". The Higg Boson says "but without me how will you have mass?"

A tachyon walks into a bar. The bartender says "We don't serve your kind here." The tachyon replies "You did tomorrow."

Da, ştiu, sunt foarte tari :D