Share/Bookmark

marți, 9 martie 2010

Recomandare muzicală - Andre Rieu live in Maastricht 2009

Îmi permit să o fac pentru că este într-adevăr ceva minunat. Am cheltuit 2 ore de viață pentru a viziona acest concert și aș mai face-o de vreo 30 de ori (cu aproximare :) ).

Dacă te-ai săturat de manele, emisiuni de televiziune cu țigani, agramați, hoți, violatori, criminali, băsescu și mopul lui, boc, certuri între zăvoranca și mă-sa, dudui care își pun implanturi și ajung să cânte (de când o dată cu punerea de silicoane îți pui si voce tot n-am înțeles), stereotipul ”jos comunismul”, credit doar cu buletinul, prețuri prohibitive, curățenia de Paște, becali gigi, dorei, sute de kilometri de autostradă fictivă, mai pe scurt cam tot ce înseamnă românia de azi, cam tot ce te înconjoară pe stradă, în autobuz/taxi/tramvai/metrou, la școală, la serviciu, în scara ta de bloc, la casele din cartierul tău atunci trebuie să-l urmărești pe Andre Rieu live in Maastricht 2009.

Din păcate nu cred că poate găsi cineva DVD-ul în românia (mai important e să se vândă super-extra-mega-giga-tera-penta-benga-macro-kilo-compilația anului 2010, volumul 43 al enciclo-proiectului ”manele intra-venos”, sprijinit de fundația ”scuipă pe bancnotă, pune-o pe frunte”), însă torrent-ul este aici și aici (unul din cele două linkuri, nu contează care).

Este un spectacol cum rar se vede prin românia (unul din exemplele de anul acesta este trecutul concert al lui Sarah Chang, adusă de Cruciada Culturii). Are de toate: cea mai bună muzică (Time to Say Goodbye, Earth Song, You'll Never Walk Alone, arii celebre), comedie de bun gust, culoare. O să zâmbești și asta o să-ți facă bine. Poate o să plângi, dar și asta o să-ți facă bine. O să-ți arate cum se trăiește și cum se simte ceva, orice, în partea de vest a europei. Asta nu e bine. Pentru că o să-ți dai seama că tu ai uitat să simți ce simțeau privilegiații spectatori ai acelei seri, sau mai rău, că nu ai simțit niciodată și e prea târziu să înveți. Oricum ar fi, aruncă cu un ochi peste felia de concert de mai jos și dacă-ți place, ia-l și aruncă cu ambii ochi în el. Sau succes în găsirea de bilete la concertele lui (se vând de parcă se dau gratis).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu