Evoluția - Punct final

Pe lângă selecția naturală pe care am văzut-o ieri (și nu pot accentua destul de tare și prin destule repetiții ce e selecția naturală: propagarea non-întâmplătoare a unor mutații aleatoare SAU propagarea și acumularea caracterelor îmbunătățite în defavoarea celor care aduc un dezavantaj), mai avem si selecție sexuală.



Un exemplu este coada păunului, care oricât de incomodă ar fi, arată astfel pentru că femelele îi preferă pe masculii ”dotați”.

Alt exemplu vine de la peștii guppy.

În mediul lor natural (râurile din America de Sud), masculii (căci tot ei sunt cei colorați, că doar femelele fac selecția) trebuie să aibă foarte mare grijă cu pigmentul. Prea puțină culoare, nu se reproduc. Prea multă și nu mai apucă să se reproducă pentru că sunt imediat mâncați de prădători. Când luăm însă o pereche de pești din râu și îi ținem în acvariu, deci fără presiunea prădătorilor, putem observa o creștere majoră a pigmentației (după câteva generații). Asta pentru că au scăpat de presiunea prădătorilor și trebuie să se combine cu cât mai multe gagici.

Toate aceste exemple (precum și cel de ieri cu E. coli și selecția antropică de acum câteva săptămâni) arată puterea selecției intra-specifice. Trebuie însă reținut că toate s-au produs în foarte foarte foarte scurt timp comparativ cu miliardele de ani pe care le-a avut viața la dispoziție.

Specia este o noțiune abstractă, gândită de om. Reprezintă totalitatea indivizilor cu caractere comune, ce se pot reproduce între ei.

Acum să ne imaginăm următorul scenariu: avem o populație aparținând aceleiași specii ce trăiește într-un loc mirific, cum ar fi o vale. La un moment dat, se produce o catastrofă: un râu își schimbă cursul, au loc alunecări de teren, are loc un cutremur, ceva major care modifică acea vale. Populația noastră amărâtă acum este împărțită în două subpopulații de noul curs, de o prăpastie, etc. Avem două populații ale aceleiași specii. Trec ani. Câteva zeci, câteva sute, câteva mii, câteva milioane. Populațiile nu se întâlnesc între ele. La un moment dat, într-o populație se fixează (încet-încet) o rearanjare majoră a materialului genetic: o fuziune a doi cromosomi sau o fiziune a unuia (sau se adună schimbări minore și mai multe: se modifică niște căi de semnalizare, etc.). După atâția ani, cele două populații inițiale se întâlnesc (poate a venit Oprescu și a construit un pasaj). Chiar dacă au pornit de la aceeași populație inițială, indivizii celor două populații nu se mai pot reproduce între ei din cauza diferențelor din bagajul genetic.

Așa apar noile specii. Nu vă trece prin cap nici un exemplu? Cum altfel am putea explica prezența marsupialelor numai în Australia? Este evident că atunci când Australia era lipită de Asia, cele două continente împărtășeau aceleași specii (în partea de sud-est). La un moment dat însă Australia a început să intre în derivă. Nu cu 50 de km pe zi, dar încet-încet. Deoarece mișcarea continentală este atât de înceată, pentru multe generații animalele puteau face naveta între Australia și Asia (fie înotând, fie aflându-se pe bușteni cărați de valuri). La un moment dat însă această navetă nu a mai putut avea loc din cauza distanței mult prea mari. Astfel, mamiferele primitive ce se aflau deja pe noul continent au avut liber la evoluție.

Este o explicație atât de frumoasă și atât de logică, dar cel mai important, atât de simplă.

Exemple și dovezi pentru evoluție sunt enorm de multe. Deoarece blogul acesta nu se numește blogul cu evoluție, prefer să mă opresc aici.

Argumentul preferat al creaționiștilor este că șansele ca evoluția să se fi întâmplat sunt incredibil de mici. Ei compară evoluția cu următoarele lucruri:
- este la fel de improbabilă (și speciile de azi sunt la fel de improbabil rodul evoluției) precum un uragan care trece printr-un depozit de fiare vechi, rezultând construcția unui Boeing 747.
- idem, este la fel de improbabilă precum este scrierea Luceafărului prin aruncarea unui sac cu litere în sus.

Creaționiștii însă nu pot (sau nu vor) înțelege că evoluția nu este șansă, nu este aruncat cu zarul. După cum am zis și ieri, este o acumulație. Poți arunca litere în sus. Atunci când cad, le lași jos pe acelea care s-ar potrivi. Iei restul, arunci iar. Făcând acest lucru de mii și mii de ori, ai putea ajunge la un moment dat la Luceafăr. De asemenea, evoluția nu are un scop, nu are o finalitate.Cât timp va fi viață, ea va evolua.

Din 1859 nu s-a găsit absolut nici o dovadă împotriva evoluției. Nici măcar o urmă de dovadă. S-au adunat însă dovezi peste dovezi pentru (de la distribuție geografică, la fosile și legături genetice și biochimie).

Doar două lucruri ar putea arunca evoluția în domeniul îndoielii:

1. după cum a zis Haldane și după cum încă zice Dawkins, descoperirea fosilelor unui iepure în stratul de rocă precambrian (deci cu mult înainte de apariția mamiferelor) - trebuie însă ca apartenența acestei fosile la respectivul strat să fie sigură, căci încercări de fraudare ale creaționiștilor au existat.

2. să fie descoperit un organism/un organ/o celulă/o cale de semnalizare/o proteină care să valideze principiul complexității ireductibile. Adică existența acestui ceva să nu poată fi explicată printr-o evoluție dintr-un sistem anterior.

Nu e nevoie să mai spun, nimic măcar pe aproape nu a fost găsit vreodată și nu va fi găsit.

Ziceam mai sus de creaționiștii care gândesc că evoluția are mult prea puține șanse. Ei ignoră total faptul că dacă tot ce vedem ar fi fost creat, această ființă supranaturală care să creeze tot ar fi muuuuuuuuuult mai improbabilă, din simplul motiv că orice ființă îndeajuns de complexă pentru a crea ceva trebuie la rândul ei să fi evoluat sau să fi fost creată. Așadar, cine l-a creat pe creator sau a câta versiune de creator este? Șansele ca așa ceva să se fi întâmplat sunt cu adevărat aproape de inexistență.

Dar despre creator(i), superstiția numită religie și răul care (cu pe în față) l-a adus și-l aduce omenirii într-o nouă serie.

Cine are nelămuriri, adăugiri, întrebări, nu vă sfiiți. Băgați un comentariu și discutăm în continuare. Nu e nimic mai oribil decât să crezi/accepți ceva doar în lipsă de opțiuni.