Cum să... intri la Oxford?

Uitându-mă ieri prin statisticile ultimelor luni referitoare la traficul pe care l-am avut pe blog, am observat ceva destul de interesant. Fără vreo postare nouă, traficul era constant. Așa că am cercetat chestiunea în detaliu și am văzut ce s-a întâmplat.

Multe Câteva persoane au intrat pe blog din căutări pe google despre Oxford.

Drept urmare, m-am gândit să-mi împărtășesc experiența căpătată anul trecut în acest subiect. Așadar, urmează un mic ghid:

”Cum să intri la Oxford (sau orice altă universitate mare din lume)”

Pasul numărul 1: dacă adresa ta de email seamănă cumva cu una din următoarele: pasaricata25@yahoo.com, bigdickboss44@gmail.com, am_adidasi_mike@kappa.ro, atunci considerăm că ai ajuns pe acest blog din greșeală și se trece la următoarea secvență: se mută săgețica aia cu care dai click în colțul din dreapta sus și se apasă butonul stâng al mausului o dată, pe x. Misiune îndeplinită!

Pasul numărul 2: acesta e unul din cele mai grele, dacă nu chiar cel mai greu. Aici trebuie să te cunoști foarte bine, trebuie să știi foarte bine ce vrei și trebuie să știi de ce ești în stare. Ăsta este pasul care face diferența între tine și toți ceilalți. De mult timp (nici eu nu mai știu exact cât), m-am ghidat după un singur lucru: țintește cât mai sus (în orice aspect al vieții). Nu te mulțumi cu mediocritate. Nicăieri, niciodată. În același timp însă, cunoaște-ți limitele. Știu, aceste două chestii parcă se bat cap în cap. Dar nu-i așa. Mi-am dorit de prin liceu să intru la o universitate ca cea din Oxford. Tot prin liceu am știut că vreau să fac cercetare pe celule stem (țin încă minte momentul când am văzut o copertă a National Geographic cu o poză sub care scria mare: Stem Cells... a fost atât de clar). Dar după liceu m-am înscris la o facultate în România. După facultate am plecat la master în Olanda, nicidecum la Oxford. Știam că la un moment dat voi ajunge acolo, dar am făcut pași mici. Mă puteam înscrie după liceu, aș fi fost respins și viața mea acum poate ar fi fost alta. Nu m-am pus în situația de a eșua. Însă echilibrul e foarte fin: nu te pune în situația de a eșua, dar în același timp fă pași care să te apropie de visul tău. Despre vis pot spune un singur lucru: nu ți-l schimba prea des. Asta nu înseamnă decât că nu ți-l poți atinge.

Pasul numărul 3: nu, nu este vorba despre note. Ponderea lor în procesul de selecție este destul de mică. Eu aveam pe foaia matricolă un 5 la botanică și asta nu m-a oprit (l-am explicat la interviu). Dar este vorba de școală. Nu poți să fi trecut prin ea ca vodă prin lobodă. Nu prea are rost să înveți pentru 10 la toate materiile decât dacă ai o memorie fotografică excepțională. Mai bine te axezi pe ce-ți place, cât timp devii un mic expert în acel domeniu. Iar asta te va ajuta mai târziu, atunci când vei avea nevoie de scrisori de recomandare.

Pasul numărul 4: trimiterea primului email. Să descoperi ce vrei să faci e destul de ușor (sau ar trebui să fie). Să-ți dai seama unde e mai greu. Așa că fă o lista cu țări unde crezi că ți-ar fi bine, caută universitățile de acolo unde crezi că ai putea intra (aducându-ți aminte să țintești sus) și trimite emailuri profesorilor care lucrează pe ce te interesează. Nu 20 de emailuri, unul singur ajunge. Unul care însă trebuie scris bine. Scurt, la obiect, trebuie să te vinzi elegant. Întotdeauna primul email se adresează profesorului/doctorului X. În răspuns respectivul/a se va semna cu prenumele. Așadar al doilea email va putea fi adresat lui Dear Y (unde Y e prenumele, fara alte politețuri). Știu, pare ciudat, dar gândirea occidentală este că respectul nu se arată prin politețuri. Poți să vorbești cu un laureat al premiului Nobel ca și cum ai vorbi cu vecinul, cât timp discuția este ținută la un nivel înalt. CV-ul trebuie atașat acestui prim email.

Exemplu:

Dear Dr. X,

My name is Omul cu Vopseaua. I'm a second year master student, the Master of Science in Molecular Medicine program, from Erasmus MC.

I am writing you to inquire about a PhD studentship in your group.

As stated in my CV (which is attached to this email), my first year master project was in Gene Regulation, in prof. Y's lab. There I studied the molecular basis of long-range beta-globin gene activation, using state of the art techniques. I am currently doing my thesis project in prof. Z's lab, working on the regulatory influences of Bmp and Hedgehog factors on the generation, expansion and maintenance of hematopoietic stem cells in the mouse embryo, supervised by dr. W, a post-doc in the lab. Basically, I am interested in the genetic cascades (Runx1, Gata2, Notch1) triggered by BMP and Hh that are involved in the generation and expansion of hematopoietic stem cells. For this project I was able to obtain a grant from the Royal Dutch Academy of Arts and Sciences (KNAW).

I was in the audience last year, when you held a seminar at Erasmus. I found it very interesting and it made me think of a career in hematopoiesis research. I was delighted to see on the WIMM website that there are PhD studentships available in your lab. In a recent conversation, besides staying in Z's group, she also advised me to contact you.

It would be very helpful if you could offer me some additional details about the project.

Thank you and I'm looking forward to hearing from you!

Best regards,
Omul cu Vopseaua

Ingredientele de bază ale primului email: formula de adresare corectă, o succintă prezentare a ce faci acum, a ce vrei să faci și a motivului pentru care vrei să faci acel lucru. Aaa, și un CV.

Anexă la pasul numărul 5: scrisoarea de intenție. În ea transmiți cam aceleași idei ca în acel prim email, însă mult mai bine articulate și prezentate. Scrisoarea de intenție este personală, este portița care lasă să se vadă cât de tare îți dorești un lucru. Poți să faci orice legături vrei, cât timp au legătura cu ce-ți dorești (eu mi-am început scrisoarea spunând că de mic copil, de când îmi urmăream părinții cum își pregăteau lecțiile de a doua zi, de când răsfoiam manualele lor de biologie fără să știu măcar să citesc, eram atras de știință - sau ceva de genul ăsta).Să nu-ți fie frică să folosești cuvinte mari! Trebuie detaliate eventualele premii, burse, activități extracurriculare. Nu te sfii să te lauzi. Aproape ostentativ chiar. Din scrisoarea de intenție trebuie să reiasă că ești tare, că ești destul de pregătit/ă, că știi unde ți-e locul dar că nu bați câmpii.
 
Pasul numărul 5: răspunsul poate veni sau nu. De cele mai multe ori însă, vine. Dacă e pozitiv sau negativ depinde doar de ce caută respectivul profesor. Dacă schimbul de informație te-a convins, trimiți toate hârtiile necesare (foaie matricolă, diplome, traduceri, scrisoare de intenție etc. - e o mică bătaie de cap cu toate astea dar merită). Interviul este o altă parte foarte importantă. Și poate cea mai stresantă. Se poate face în două moduri: în persoană, fiind chemat/ă pentru câteva zile la instituția respectivă (teoretic pe banii lor) sau pe net. Oricum ar fi, ținuta trebuie să fie impecabilă. Chiar daca îl ai pe net și stai la tine acasă, poți să n-ai pantaloni sau chiloți pe tine dar ce se vede în webcam trebuie să sclipească. Liniște, o conexiune bună sunt alte două lucruri importante pentru interviul pe net. La interviul propriu-zis trebuie să interacționezi. Trebuie să discuți, trebuie să fii în stare să-ți transmiți ideile, trebuie să fii în stare să înțelegi ideile transmise de cei care ți se adresează, trebuie să nu-ți fie frică dacă nu înțelegi ceva. Cunoaște publicațiile grupului căruia vrei să te alături, cunoaște progresele importante din acel subiect din ultimii ani, cunoaște CV-ul profesorului pe care l-ai contactat inițial. Poți cere câteva secunde de gândire, poți să spui că nu știi (și atunci e bine să întrebi despre ce nu știi). E mai bine decât să spui prostii. E intimidant să ai 3-4 profesori în față care te studiază din priviri și încearcă să-și dea seama dacă ești omul potrivit pentru ce caută ei în 30-40 de minute. Însă nu trebuie să arăți că ești intimidat/ă. Ține un pahar cu apă lângă tine, respiră regulat, sunt oameni la fel ca tine. Interviul poate fi și o experiență foarte plăcută. Asta ți-ai dorit până acum, pentru asta ai muncit, acum profită și absoarbe fiecare secundă a lui. Doar ăsta era țelul nu? Să ajungi să interacționezi cu astfel de oameni. După sfârșitul interviului, nimic nu mai depinde de tine. Dacă ai făcut tot ce-ai putut relaxează-te, dacă simți că ai dat-o în bară cu ceva relaxează-te :) nu mai poți schimba nimic. Din proprie experiență pot spune că chiar dacă ți se pare că ai dat-o-n bară cu ceva rău de tot, în realitate fie nu ai dat-o deloc, fie nu a fost nici de departe atât de rău cum ți se pare.

Pasul numărul 6: dacă toate au mers bine, la câteva luni după trimiterea tuturor actelor poți primi ceva asemănător:



Dacă nu, asta e. Oricare ar fi deznodământul, este o experiență care te va ajuta enorm mai departe. Și niciodată nu este prea târziu pentru a încerca iar.

Lucruri de zis probabil că mai sunt, dar le-am uitat eu. Baftă și felicitări oricui e destul de ambițios încât să încerce.