”Fratzilor d'in Kodru wierde
Wreme ka se nu se pierde
Ku Schesutu tot en Soare
Undje Kuru mai me doare”
sau:
“Pu! futt maitz Norok en Kurr
Jeu kind durmeam
Radu schedea tot en preschur
Schy ou tot posit
Schy cu gyri sou numerit
Afferim!
Dare noi wa se perim,
Jell ar trei ka un Domn
Dare jeu ka un Betschissnik de Om
O Tsche Norok!
Fututz en Kurr Pintock”
Însă Sulzer nu s-a mulțumit doar cu consemnarea unor înjurături românești, ci a încercat chiar să pună la punct - conform tradiției germane - o sistematizare a ocărilor valahe:
”Se pare că în ceea ce privește sudalmele, valahii întrec toate celelalte națiuni care trăiesc sub soare; dacă îi lăsăm deoparte pe italieni atunci când sunt nervoși. Atât copilul de țăran cât și cel mai mare boier și chiar doamna nobilă sunt obișnuiți cu vorbele nepotrivite la fel ca țiganii de la grajduri și după cum este obiceiul oamenilor fără educație, își exersează spiritul cu cele mai indecente jocuri de cuvinte chiar în prezența doamnelor, înlocuind cele mai ordinare înjurături cu cele mai înjositoare ocări. Un astfel de valah stăpânește o îndemânare pe cât de nerușinată pe atât de ieșită din comun de a lăsa să curgă un fluviu de înjurături și ocări dintr-o singură suflare. Domnul Grisellini vrea să ne convingă că valahii din Timișoara nu pronunță numele Domnului atunci când înjură. Printre înjurăturile valahilor el numește două, care dacă eu le înțeleg bine, nici nu sunt atât de aspre. Cupilla della draco, sau mai bine zis în valahă Kopille della Draku, însemna nu mai puțin decât copilul dracului! Ce poate să însemne santa Cruce ti affecte nu putem decât să ghicim, pentru că affecte nu este un cuvânt valah.
Pentru înjurătura de cruce folosesc însă altă expresie, zicând: Se te battie sfunta Krutsche! Mult mai răspândită și obișnuită este înjurătura în numele Domnului: Se te battie Dumne Seu! Nebun, Draku, Kine, Magar și alte asemenea sunt ocări care nu înseamnă prea mult. Dacă este folosit Blestamatule atunci se aprind mai tare. Pentru a înjura mai apăsat și cu adaugiri ei folosesc cuvantul latin Fut, care în a treia conjugare sună ca în limba welsa. Nimic din ceea ce este bun sau mai de preț nu va fi scutit de acest cuvânt indecent - sfânta cruce, pomana, credința, sufletul, mama, ochii, iar dacă această combinație face prea putină impresie nu uită ca la sfârșitul înjurăturii să o repete și se îngrijesc ca această repetare să fie însoțită de altceva, pronunțând-o cu o voce înaltă. Futtui Ledsche a lui futt este cea mai aprigă înjurătură care poate fi spusă de cineva. Nu vreau să sfătuiesc pe nimeni să folosească această înjurătură împotriva valahilor, dacă nu vrea sa dea de necaz și să fie ucis de aceștia sau cel puțin să fie târât la judecată, unde va fi condamnat la câteva sute de lovituri la tălpile goale, după cum a pațit-o nu cu multă vreme în urmă un biet saș din Transilvania, care fără să știe a folosit această înjurătură lângă o biserică valahă”.
Și uite așa, încet-încet, de la înjurăturile de zi cu zi până la comediile lui Caragiale, putem observa că poporul român s-a schimbat muuuuult prea puțin în ultimii 300 de ani. În timp ce lumea din jur este în secolul XXI, iată, noi ne simțim foarte bine în secolul XVIII.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu