Olandezi dobitoci

Vai, am ajuns la capătul răbdării cu olandezii ăștia. Cei mai nesuferiți oameni de pe fața pământului. O să vă povestesc 2 întâmplări.

Prima a avut loc pe la sfârșitul lui februarie. Venită fiind iubita mea la mine, am zis hai s-o scot în oraș pe la magazine și vizitat că doar are 2 X (mulțumesc că ai venit). După câteva ore de plimbat și cumpărături, eu obosit, ea extaziată, am hotărât să intrăm la un KFC să hrănim mațul. Ajung eu să comand și cer niște componente de pui și un burger. Când colo, nesimțitul de după tejghea îmi spune că va dura vreo 7 minute să-mi facă un burger. Însă culmea nesimțirii abia apoi a fost atinsă: cică ne cerem scuze pentru neplăcerea creată și vă rog să acceptați vreo 2 pungi cu componente de pui din partea casei, ca să nu așteptați în timp ce iubita dumneavoastră mănâncă. Păi bine mai, îmi dai chestii gratis ca să nu mă supăr? Câta neobrăzarea...

A doua întâmplare a avut loc săptămâna aceasta, când m-am dus ca un om semi-normal ce sunt să-mi iau o cafea și ceva de halit de la cafeneaua de la parterul facultății. Am cerut ceea ce îmi iau de obicei, știind că totul va costa 4.90 euro. Însă vânzătoarea, care între timp a ajuns să mă cunoască și să știe ce-mi iau, îmi dă rest de la 5 euro vreo 2. Binecrescut de la mama d-acas', i-am atras atenția că mi-a dat mai mult decât trebuia. La care ea îmi spune: ei, nu-i nimic, am închis casa deja, lasă așa. Stupoare.
Ca să nu mai zic că toată lumea zâmbește, toată lumea salută pe toată lumea. Derbedei! Se pare că și școala olandeză scoate numai tâmpiți.

Lăsând gluma la o parte, sunt curios cum va fi înapoi acasă, ținând cont că azi ajung în România pentru o săptămână.

Și în aceeași notă, mi-am adus aminte de un interviu dat de un olimpic român unei gazete în perioada Olimpiadei de iarnă. Spunea acest sportiv că nu s-ar stabili în Canada pentru că i se pare că locuitorii acestei țări sunt prea civilizați și cu prea mult bun simț. Oare cât de mult am decăzut noi ca popor când ni se pare că e de porc să ai respect față de cei din jur? Cred că această boală a românilor se poate vindeca numai cu doze masive de emigrare.

Nu de alta, dar peste câțiva ani o să ajungem să ne punem unul altuia bancnote pe frunte cu scuipat, însă fără bancnote.