Ce mai e nou?

Până acum aproape nimic. Caut un job (cine nu?). Am câteva variante, poate voi scrie ce-am ales mai încolo.

Până atunci însă aș vrea să scriu despre ceva ce poate ați auzit. Sau dacă nu, auziți acum.

Se pare că cercetarea românească în biologie celulară/moleculară ar scoate capul în lume, la prima vedere. Însă numai la prima vedere.

Pentru cine nu a avut urechi să audă, academicianul L.M. Popescu, director general al Institutului de Patologie ”Victor Babeș” și șef al departamentului de medicină celulară si moleculară al universității Carol Davila din București a anunțat grozava descoperire a unor celule, numite telocite, care sprijină celulele stem. Conform lui, făra aceste celule, celulele stem sunt degeaba și nu pot face nimic. De unde rezultă importanța lor în medicină și posibile viitoare tratamente ale unor afecțiuni ca infarctul miocardic. Descoperirea s-a bucurat de publicitate pe mai toate mediile. Un exemplu este aici.

Însă cât este de revoluționară într-adevăr această descoperire? Răspuns: cam deloc. Iar în rândurile ce urmează voi explica.

În primul rând concluziile articolelor lui sunt trase numai din experimente de microscopie. Multă microscopie electronică, ceva imunohistochimie. Adică doar a văzut niște celule și a zis repede: nuuu, ascultați-mă pe mine, vă zic eu că asta fac celulele astea. Pentru a putea trage concluziile trase de el trebuie mult mai mult. Muuuult de tot.

În al doilea rând, o simplă căutare a cuvântului ”telocyte(s)” (da, am căutat ambele variante) în baza de date a articolelor științifice din medicină și alte științe conexe ale vieții (zeci de milioane de articole) dă uimitorul număr de 11 articole. Cum 11? Așa simplu, 11 articole care menționeaza aceste celule. Toate scrise de membri ai grupului lui Popescu și vreo 2 colaboratori din Italia. Păi scuză-mă, când e vorba de niște celule ce pot schimba medicina, se publică la greu. La greu și foarte greu. De exemplu, o căutare a altui tip de celule, ”pericyte” dă 3765 de articole. ”Hepatocyte”=70410. ”Hematopoietic stem cell”=65216. Cred că ați prins ideea.

În al treilea rând, la o cercetare (sic!) mai atentă vedem că 10 din acele 11 articole au fost publicate în Journal of Cellular and Molecular Medicine (factor de impact: 5,228). Un articol important intră în Nature (factor de impact: 29,495) sau, visul oricărui cercetător, în Cell (factor de impact: 31,152). Însă nu asta-i problema în paragraful ăsta. Care e? Faptul că sus-numitul L.M. Popescu are și onorantul nume, pe lângă descoperitor al telocitelor, de editor al Journal of Cellular and Molecular Medicine. Șocant, nu? :))

Aveam și eu speranța că poate-poate măcar cercetarea să se facă în România la fel de serios ca în străinătate. Așa cum e, fără fonduri, fără reactivi, fără aparatură, însă măcar cu respect de sine și demnitate.

P.S.: în aceeași notă, două din articole îl au pe el în postura de prim-autor. Pentru necunoscători, acest lucru poate fi normal. Adică e grupul lui, e academician, e profesor, e ideea lui poate. Total fals. Pe primul loc la autori este trecut întotdeauna post-doctorandul care a venit cu ideea și care a făcut munca (post-docul sau un doctorand). Pe la mijloc sunt alții care au făcut un experiment-două sau poate au editat vreo 3 imagini. Iar ultimul, ultimul este conducătorul de grup, șeful cel mare, profesorul. Academicianul. Pentru că el nu stă la bancă, nu pipetează, nu rulează geluri, nu face PCR, nu pregătește probele pentru microscop. Numele lui te bagă (sau nu) în jurnale de top. De-asta a muncit o viață întreagă, să se facă respectat și cunoscut. Oare de ce Popescu s-a pus el primul? Pentru ca atunci când este citat un articol, se face așa: primul autor et. al.