Ziua de azi nu a început într-un mod senzațional, ci cu un workshop despre un software de analizat imagini făcute cu microscopie confocală.
Partea cea mai și cea mai și cea mai și cea mai tare de azi a venit mai pe seară, la ședința celor din grupul în care vânez doctoratul. Pentru că-mi place la nebunie să-mi prezint munca (dacă nu mă laud eu, cine naiba s-o facă? - lăudat prin rezultate și muncă însă) și consider că nu există trăire mai faină decât cea pe care o simți atunci când te afli în față și vorbești, m-am oferit acum câteva săptămâni să prezint ce fac acum, pentru a-și face lumea (și șefa) o idee despre ce știu să fac, cât lucrez și ce rezultate am.
Treci printr-un orgasm intelectual atunci când, la finalul a 15-20 de minute, lumea începe să te aplaude. Și nu neapărat lumea, ci cercetători la Max Planck (semi-zei cel puțin). Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie ce am simțit. Iar cireașa de pe tort a fost faptul că lumea a pus întrebări interesante și s-au arătat interesați.
Îmi place în Germania din ce în ce mai mult (Rotterdamul conduce însă în continuare, 3-2).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu