Au trecut două săptămâni ca o clipire.
Marți mi-am luat adio de la Oxford. După interviu, care nu a mers extraordinar (nici de rău, dar nici de bine), am luat pentru ultima dată (în viitorul apropiat) la pas magnificul oraș. Mi s-a părut extrem de potrivit ca la ultima cină, în loc de pâine și vin (sic!), să mănânc fish and chips și să beau un ultim ale, Pride of Oxford.
După masă am absorbit tot ce am putut din oraș în câteva ore: Radcliffe Camera, câteva colegii, biblioteca Bodleian, turnurile visătoare. Pentru câteva minute, am uitat de mine și de brevitatea timpului rămas și am preferat să stau pe treptele clădirii Clarendon și să citesc.
A doua zi, adică ieri, m-am întors în Rotterdam. Am văzut că și englezii au incapabilii lor. În aeroport, la check-in (căci nu am găsit vreo imprimanta pentru a-mi face check-in-ul singur), unei gagici i-au trebuit minute bune să găsească un cod de țară pentru România. A căutat în pașaport, a întrebat două vecine. Până la urmă a băgat OTP și a terminat treaba. Dar pentru ca nu cumva să plec cu vreo urmă de îndoiala asupra inteligenței și pregătirii ei (sau a lipsei lor), mă lovește cu întrebarea: aveți viză? (În gând - duduie incompetentă,) nu-mi trebuie viză.
Cam atât pentru aceste două săptămâni. Recomand oricui are drum spre Marea Britanie o oprire de 2-3 zile la Oxford.
Acum mi se pare că olandezii circulă pe partea ”greșită” a drumului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu