Plăcerea vieții mele e să dorm până la prânz. Cu toate acestea, azi parcă îmi șoptea orașul în ureche: hai, trezește-te, marș la plimbat. Așa că m-am trezit și am băgat plimbare (nu e bine să ignori vocile pe care le auzi din neant...).
Oxfordul, orașul turnurilor visătoare, după cum bine îl caracteriza Matthew Arnold, este unul care trișează fizica. Atunci când te plimbi pe străzile vechi de sute de ani și te ia durerea de gât de la unghiul aproape imposibil în care trebuie să-l ții, uiți o dimensiune. Te plimbi doar în spațiu, iar atemporalitatea te înfășoară. Cât timp dreptul urmează stângul și viceversa, ești nemuritor. Clădirile la care te uiți au chiar și 800 de ani. Tu de ce n-ai avea?
Am intrat în trei muzee azi. Este extraordinar faptul că nu plătești intrarea. Doar este orașul unde informațiile te invadează din toate direcțiile. Ești doar rugat, dacă vrei, să lași cât te ține buzunarul, fiind necesare în medie 2 lire/persoană pentru întreținerea lor.
Așadar, am intrat în Muzeul Istoriei Științei, Muzeul Pitt Rivers (antropologie, civilizație, istorie etnografică) și bineînțeles Muzeul de Istorie Naturală. Am văzut Jurassic Park prin '93 sau '94. E filmul care m-a împins definitiv spre știință (unii tocilari au Star Wars, alții Star Trek, eu am Jurassic Park). A durat ”doar” 17 ani până am văzut un T-Rex și un Triceratops la 15 cm de mine. Și mi-a plăcut la nebunie și aranjarea vitrinelor ce tratau evoluția hominizilor și a omului. Nu ai cum să nu accepți evoluția când vezi fosilele.
Suvenirul pe care mi l-am cumpărat azi este The God Delusion, de Richard Dawkins (raportez după ce-o citesc).
Ieri mi-am băgat camera într-o ședință de psihanaliză, încercând să-i explic că trebuie să-și facă treaba, chiar dacă e intimidant ce pozează. M-a ascultat azi, dar doar pentru vreo 4-5 poze. După aceea s-a rușinat iar.
Queen's College:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu