Scuzată a-mi fi întârzierea cu care scriu aceste rânduri. Imediat veți înțelege de ce a durat trei zile.
Ziua 1, 16 iunie
Ora 7 dimineața. ”Pi*da mă-tii de ceas, taci!” Înjurăturile mele însă s-au dovedit futile în fața încăpățânării tehnologice. Singura variantă ce a funcționat a fost o lovitură subtilă preluată din bagajul kung-fu-gistic al maestrului Bruce Lee. Să zic că ploua afară cu găleata e redundant, din moment ce stau în Rotterdam. Călătoria cu trenul a fost acceptabilă, însă diferențele între olandezi și germani sunt sesizabile de cum ai trecut granița. Prima dată însă trebuie să spun că am schimbat 3 trenuri pentru a ajunge în Gottingen. Primul, de la Rotterdam la Amersfoort (tren național), a fost lipsit de evenimente memorabile. Al doilea a fost un tren internațional, cu plecare din Amersfoort și aterizare în Berlin (pentru mine călătoria cu acesta oprindu-se la Hannover). Imediat după trecerea graniței (vorba vine, că trenul a plecat dintr-o stație olandeză și s-a mai oprit în una nemțească; ce fain e în Schengen) mi-am adus aminte că nu-mi place germana. Olandezii știu să se vândă. În tren conductorul anunța stațiile în olandeză, germană și engleză. Odata ce am trecut granița (schimbând conductorii și controlorii olandezi cu unii germani la primul stop nemțesc), au dispărut două limbi din peisaj: olandeza, care oricum nu mă ajută cu nimic, și engleza. Suferință mare. Asta însă nu ar fi fost nimic dacă ar fi fost un incident izolat. Ajung însă în Hannover și pierdut fiind în gara-mall (mai mult mall decât gară), am gândit să întreb pe cineva ce purta uniformă de unde-mi pot lua un bilet. Răspunsul a venit în germană. Pe de-o parte, poate fi bine pentru că astfel ești forțat de împrejurări să înveți limba (și am observat că dupa vreo 8-9 ani de nevorbit germană încă pot lega câteva cuvinte și pot chiar culege altele din conversațiile nemților).
Poate partea cea mai faină a acestei excursii este faptul că am putut spune la recepția hotelului: sunt X, am o cameră rezervată de Institutul Max Planck pentru Medicină Experimentală, al cărui invitat sunt. După această mare realizare a vieții mele am fost în institut să-mi cunosc posibilul viitor șef. Laboratoarele mi s-au părut destul de micuțe și am fost speriat puțin de numărul mare de psihologi care erau în grup. (În caz că nu am zis asta până acum - iar acum mi-e prea lene să caut să văd dacă am zis sau nu -, sunt la Gottingen pentru vânarea unui doctorat în institutul mai sus menționat, într-un grup ce încearcă să elucideze cauzele schizofreniei și să găsească posibile tratamente eficiente. Așadar ceva total diferit de ce fac acum, la master, și anume cercetare pe celule stem hematopoietice.)
Zilele 2-3-4
Vineri, sâmbătă și duminică am participat la un workshop al grupului respectiv, ce a prezentat schizofrenia într-o lumină cât de cât accesibilă și unui novice ca mine. Programul a fost destul de încărcat, de la 8 dimineața până la 6 seara (doar vreo 2 ore de pauză între), prezentări peste prezentări de dimineață și parte practică după-masă. Parte practică, apropo, în care am cunoscut un pacient schizofrenic (pe lângă multe alte chestii). Am discutat cu cei din grup, unora le place, unora parcă și nu prea, presiunea este imensă, deadlineurile sunt strânse, orele sunt lungi, bani sunt cu grămada (deși salariul unui doctorand este de 1080 de euro, în mână, cu câteva sute de euro mai puțin decât în Olanda). Mi s-a zis că dacă decid să vin aici, îmi pot lua adio de la o viață personală pentru că se cere muncă 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Fapt care în sine, nu-mi este o problemă pentru că oricum lucrez mult și acum.
Sâmbătă seară am fost cu o altă candidată (nu suntem competitori pentru că sunt bani pentru amândoi) și câțiva din grup la o bericică și la o mâncărică, toți mi s-au părut foarte de treaba.
Azi am avut examen, la finalul workshopului. Mi-ar fi fost aproape imposibil fie și de sperat acum câțiva ani că voi avea un examen la Max Planck. La mai multe!
Poze probabil pe marți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu