Share/Bookmark

marți, 11 mai 2010

Pentru p(r)ostacii PDL

Ante-scriptum: înainte să încep postul propriu-zis pentru p(r)ostaci, cred că ar fi potrivit să explic de ce le fac o asemenea onoare. 3 zile consecutiv m-am trezit cu postări ale unor cetățeni de altfel respectabili (ha!) care mă admonestau pentru părerea mea despre anumiți politicieni. Toate cele 3 comentarii au fost replici la postul meu cu videoclipul celor de la B.U.G. Mafia în care am menționat-o pe madam Udrea. Toate 3 au venit după ora 00:00, ora României. Eu până acum nu credeam că PDL-ul are o asemenea mașinărie în spate. Adică cum, nu cred că cei trei indivizi vorbeau sincer? Nu. Pentru că în același interval am avut (coincidență????) 3 vizitatori veniți de pe www.zelist.ro. Ce este acest site? Este un site de indexare și clasificare a tuturor posturilor, blogurilor și siteurilor din România. Ceea ce m-a dus la următoarea concluzie: PDL-ul are oameni care altă treabă nu au decât să caute menționări ale idolilor lor și unde găsesc critici să aibă grijă să pună și una-două păreri pozitive pentru a arăta că poporul iubește PDL-ul. Acest lucru este cu atât mai supărător și mai deranjant pentru că blogul meu este un blog mic. De fapt nu e mic, e minuscul. Și să ai oameni care acționează și pe astfel de bloguri mi se pare îngrijorător. Acum cei care intră pe acest blog pentru că le place ce am pus de-a lungul timpului să treacă la următorul post.

Scriptum: dragi p(r)ostaci, postul ăsta este numai pentru voi. Uite, vă dau material: Băsescu este un hoț și un mincinos. EBA (dacă nu căutați EBA, poate găsiți Elena Băsescu) are un ușor (vrăjeala, e accentuat) retard verbal. Boc și miniștrii lui sunt niște cârpe. Un fel de ciorapi politici în care băsescu își bagă picioarele și în care-și lasă putoarea. În afară de Udrea. Udrea este cazul unui ministru special. E femeia care-l conduce pe băse, este femeia-zeu. Femeia care-i face ciulama lu' Băse și care este răsplătită cu buget de miliarde de euro pentru asta. Acum aștept ora 12 și comentariile voastre despre cum e nevoie de soluții concrete și despre cum bat eu câmpii aici. Vă anunț de pe acum că vă voi publica postările însă nu le voi comenta. De aceea este numai postul vostru. Distracție plăcută!

Post-scriptum: îmi pare rău dacă vreun cititor fidel al acestui blog a ajuns să citească până aici. Vă rog să nu-i băgați în seamă pe cei care vor comenta. Eu știu că gândiți la fel ca mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu